ICCJ. Decizia nr. 4166/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul A.A. a chemat în judecată A.R.R., solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună:
- obligarea pârâtei să emită licența de execuție pentru vehicul pentru transportul rutier public în regim de taxi pentru reclamantul A.A. persoană autorizată, pentru autoturismul cu număr de circulație B.31895/08/01, număr de identificare L ASF69A14B143753, licența taxi seria TX nr. 17428, sub sancțiunea unor penalități de întârziere de 100 RON, de la data pronunțării hotărârii și până la emiterea licenței de execuție.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că autorizația nr. 675/2004 pentru exercitarea activității de taximetrie în regim de taximetrist independent a fost obținută cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 38/2003. întrucât după obținerea acestei autorizații, din motive justificate, autoturismul a fost înlocuit cu un altul, s-a solicitat pârâtei eliberarea unei licențe de execuție pentru transportul rutier public în regim de taxi, întrucât acest din urmă autoturism a fost achiziționat prin leasing financiar, care nu constituie un act de proprietate.
Lipsa licenței de execuție pentru autoturismul achiziționat prin leasing financiar, datorată refuzului pârâtei de a o emite, a condus la anularea autorizației de taxi permanente nr. 675/2004.
Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 26/F din 13 februarie 2006, a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a admis acțiunea formulată de reclamant, în sensul obligării pârâtei să emită licență de execuție pentru vehicul, pentru transportul intern public în regim de taxi, pentru reclamantul A.A., persoană fizică autorizată, pentru autoturismul cu număr de circulație N 318095/08/01, număr de identificare L ASF69A14B143753, licența taxi Seria TX nr. 17428, sub sancțiunea unor penalități de întârziere de 50 RON de la comunicarea hotărârii și până la emiterea licenței de execuție.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile că adresarea greșită la una din componentele aceleiași instituții administrative, cu competente în aceeași materie, nu echivalează cu o neîndeplinire a procedurii prealabile.
Referitor la fondul cauzei a reținut că în contextul în care pârâta nu a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a dispozițiilor a art. 6 pct. 2 lit. c) din Ordinul nr. 275/2005, acestea rămân în ființă, astfel că refuzul pârâtei de a elibera licența de execuție statutară pentru autoturismul menționat, este nelegal și nejustificat.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, A.R.R., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recurenta a susținut că potrivit Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere, modificată și completată de O.G. nr. 93/2003, O.U.G. nr. 44/2004 și O.G. nr. 57/2004, un taximetrist independent autorizat nu poate desfășura această activitate decât dacă are un singur autovehicul în regim de proprietate.
Din analiza prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 rezultă că legiuitorul nu a lăsat loc la interpretare în ceea ce privește regimul juridic al autovehiculului, deținut de către taximetristul independent, și anume, proprietatea.
Orice altă formă de deținere a autovehiculului (închiriere, leasing, comodat) este exclusă.
La rândul său, Ordinul nr. 1170/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 38/2003, preia și dezvoltă dispozițiile legii referitoare la condițiile de desfășurare a activității de către taximetriștii independenți.
în opinia recurentei, Ordinul nr. 275/2003, emis de Ministerul Administrației Publice privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003, depășește dispozițiile imperative ale acestei legi, adăugat la lege; instanța de judecată în virtutea rolului său activ, putea aprecia din oficiu asupra depășirii cadrului stabilit de acest act normativ.
în susținerea recursului, s-au mai invocat prevederile art. 4 alin. (3), art. 75,art. 76 din Legea nr. 24/2000,art. 7 pct. 7 din Legea nr. 571/2003, O.G. nr. 51/1997 și art. 2811din Legea nr. 85/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 109/2004.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul consideră că în cadrul procedurii de eliberare a autorizației de executare a serviciului de transport în regim de taxi este inclusă și procedura agreării autoturismelor.
Procedura eliberării licenței de execuție este o procedură subordonată celei de autorizare a executării serviciului, aceasta din urmă având caracter general.
Numai Ministerul Administrației și Internelor are competența de eliberare a autorizației și de a stabili condițiile de acordare a dreptului de executare a transportului în regim de taxi (proprietate și/sau leasing) și nu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
S-au depus la dosar acte.
La termenul de judecată din 19 octombrie 2006, Curtea a ridicat din oficiu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) pct. 2 lit. c) din Ordinul Ministerului Administrației Publice nr. 275/2003 (M. Of. nr. 500/10.07.2003).
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea excepției de nelegalitate, pe considerentul că prevederile art. 6 alin. (1) pct. 2 lit. c) sus-menționate adaugă la lege, fiind contrare dispozițiilor Legii nr. 38/2003, modificată și completată.
Intimatul-reclamant a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, aceasta putându-se invoca numai cu privire la actele administrative adoptate sau emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Mai mult, nu este îndeplinită nici cerința privind relevanța excepției, ce se impune cu prioritate, în sensul că nu se poate invoca o astfel de excepție într-o fază superioară a procesului, excepția fiind, astfel, tardivă
Curtea, rămânând în pronunțare asupra excepției de nelegalitate ridicate din oficiu și a recursului formulat, a reținut următoarele:
Cu privire la excepția de nelegalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) pct. 2 lit. c) din Ordinul Ministerului Administrației Publice nr. 275/2003.
Conform art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ, unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Textul permite ca excepția de nelegalitate să fie ridicată în orice fază a procesului și cu privire la orice act administrativ unilateral.
Practic, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, însă, că excepția de nelegalitate nu poate fi ridicată în privința actelor administrative unilaterale individuale emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004.
în speță, a fost ridicată din oficiu excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral normativ.
Nu are relevanță dacă actul administrativ respectiv a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 sau după intrarea în vigoare a acestei legi.
O altă condiție impusă de art. 4 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 este aceea ca de actul administrativ atacat prin excepția de nelegalitate să depindă soluționarea litigiului pe fond.
Ordinul nr. 275/2003 reprezentând Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, are drept obiect procedura de autorizare pentru executarea serviciului public de transport persoane/bunuri în regim de taxi.
Obiectul dosarului este, însă, obligarea pârâtei-recurente A.R.R. să emită licența de execuție pentru vehicul, în legătură cu transportul rutier public în regim de taxi.
Această operațiune se realizează în baza Legii nr. 38/2003 și a Ordinului nr. 1170/2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, care reprezintă Metodologia de licențiere a transporturilor rutiere publice de persoane sau bunuri în regim de taxi, a transporturilor rutiere publice de persoane în regim de închiriere, condițiile privind agrearea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi, precum și Metodologia de eliberare a certitudinii de atestare a pregătirii profesionale a taximetriștilor.
Rezultă, astfel, că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, întrucât soluționarea litigiului pe fond nu depinde de Ordinul nr. 275/2003.
Nefiind îndeplinite condițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a respins excepția de nelegalitate a art. 6 alin. (1) pct. 2 lit. c) din Ordinul nr. 275/2003 al Ministerului Administrației Publice, ca inadmisibilă.
Cu privire la fondul recursului.
Art. 3 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 statuează în mod imperativ că: "serviciile publice de transport în regim de taxi pot fi efectuate și de către orice taximetrist independent autorizat, care utilizează în acest scop un singur autovehicul aflat în proprietate".
Normele metodologice date în aplicarea Legii nr. 38/2003, în ceea ce privește eliberarea licenței de taxi, sunt în sensul că în vederea eliberării acestui act este obligatorie deținerea autovehiculului în proprietate.
Cuprinsul Ordinului nr. 275/2003, emis de Ministerul Administrației Publice, deși a fost emis în baza Legii nr. 38/2003, privește autorizarea pentru executarea serviciului public, neavând relevanță asupra procedurii eliberării licenței de taxi.
Cele două acte sunt emise de autorități distincte, în funcție de competența acestora.
Opinia instanței de fond apare astfel ca fiind greșită, întrucât eliberarea licenței taxi se face în temeiul Ordinului nr. 1170/2003, și nu a Ordinului nr. 275/2003.
Recurenta-pârâtă are obligația să aplice prevederile Ordinului nr. 1170/2003, și nu cele ale Ordinului nr. 275/2003.
Instanța de fond, aplicând prevederile Ordinului nr. 275/2003, a pronunțat o hotărâre criticabilă, fiind îndeplinite prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis recursul formulat, a casat sentința și pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4190/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4126/2006. Contencios → |
|---|
