ICCJ. Decizia nr. 4623/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 martie 2006, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 4543 din 24 februarie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de refugiat, cu acordarea drepturilor corespunzătoare prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea atacată, acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori, arătând că, din cauza persecuțiilor etnice la care a fost supusă, familia sa a fost nevoită să se refugieze, în martie 1942, din localitatea Ormeniș, județul Brașov, unde își aveau domiciliul, în localitatea Sf. Gheorghe, unde au rămas până la sfârșitul războiului, când s-au întors în localitatea de domiciliu.
Prin sentința civilă nr. 139/F/CA din 12 iunie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în urma audierii nemijlocite a martorilor propuși de reclamantă, reținând ca dovedite susținerile acesteia, a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada 1 martie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2005.
împotriva acestei soluții, susținând că este netemeinică și nelegală, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov, invocând prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
în motivarea recursului, pârâta arată că instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), în sensul că nu i-a fost comunicată copia cererii de chemare în judecată, nerespectându-i-se, astfel, dreptul la apărare, că nu i s-a dat posibilitatea de a fi prezentă la audierea de către instanță a martorilor propuși de reclamantă, nerespectându-se, astfel, principiul contradictorialității și că instanța de judecată s-a pronunțat asupra pricinii la primul termen de judecată, fără a-i oferi posibilitatea de a-și formula apărarea.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].
în conformitate cu prevederile legale sus menționate, susținerile reclamantei au fost dovedite prin declarațiile martorilor F.P. și M.Ș., audiați nemijlocit de instanța de judecată, hotărârea instanței de fond, prin care a fost admisă acțiunea, anulându-se hotărârea contestată și fiind obligată pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile corespunzătoare, fiind temeinică și legală.
Hotărârea instanței de fond este, de asemenea, legală și sub aspect formal, susținerile recurentei-pârâte cu privire la nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dovedindu-se neîntemeiate.
Astfel, așa cum rezultă din mențiunile înscrise pe dovada de citare pentru primul termen de judecată, pârâtei i-a fost comunicată copia cererii de chemare în judecată, aceasta formulând, de altfel, și întâmpinare; pârâta a fost, de asemenea, citată și pentru următorul termen de judecată, acordându-i-se, astfel, posibilitatea de a fi prezentă la audierea martorilor propuși de reclamantă; din cele arătate mai sus, rezultă și netemeinicia susținerii recurentei-pârâte, potrivit căreia instanța de judecată s-ar fi pronunțat asupra pricinii la primul termen de judecată, fără a-i oferi posibilitatea de a-și formula apărarea.
Pentru considerentele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4115/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4127/2006. Contencios → |
|---|
