ICCJ. Decizia nr. 4115/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București (urmare a declinării competenței de către Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, de asigurări sociale și contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2237 din 23 mai 2005), reclamanta SC P. SRL Livezile, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii și cultelor, R.A. D.E.F. și directorul general al acestei din urmă instituții, Ț.M., a solicitat, în temeiul art. 18 alin. (4) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obligarea pârâților la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare asupra spațiului Cinematograful T., situat în Bistrița, județul Bistrița Năsăud; a solicitat, de asemenea, obligarea pârâților la plata de daune compensatorii, în cuantum de 250 Euro pe zi, calculate până la data încheierii contractului, precum și a cheltuielilor de judecată.
în susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că, fiind titulara contractului de închiriere asupra spațiului Cinematograful T., și-a manifestat opțiunea de a încheia contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare asupra acestui spațiu, în condițiile prevăzute de Ordinul nr. 2461/2004, emis de ministrul culturii și cultelor, îndeplinind toate procedurile prealabile prevăzute de Normele metodologice și ajungând în faza negocierii directe. A mai arătat reclamanta că, după expirarea termenului de 45 de zile, prevăzut de normele metodologice, prin notificarea nr. 504 din 11 aprilie 2005, a solicitat expres încheierea contractului, însă pârâții nu au dat curs cererii.
Pârâții, prin întâmpinare, au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând, pe de o parte, că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă și, pe de altă parte, că actul ce se solicită a fi încheiat, nu poate fi asimilat unui act administrativ.
Prin sentința civilă nr. 1534 din 27 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității este întemeiată sub ambele aspecte, contractul de leasing imobiliar în discuție neîncadrându-se în nici una din categoriile limitativ prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, pe de o parte, și nefiind îndeplinită procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 alin. (6) din același act normativ, pe de altă parte. A mai reținut instanța de fond că, oricum, Ordinul nr. 2461/2004, emis de ministrul culturii și cultelor, ce constituia temeiul demersurilor întreprinse de reclamantă, în vederea încheierii contractului de leasing a fost abrogat, prin Ordinul nr. 2258/2005, emis de aceeași autoritate.
împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
în susținerea motivelor de recurs, recurenta arată că prin hotărârea pronunțată au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în speță fiindu-i încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța de fond nu a luat în considerare cererea prin care, la termenul din data de 27 septembrie 2005, solicita acordarea unui nou termen în vederea angajării unui avocat.
De asemenea, arată recurenta, în mod greșit a reținut instanța de fond că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă, contrariul fiind dovedit de adresele nr. 503 și nr. 504 din 11 aprilie 2005, transmise de recurentă, pârâților Ministerul Culturii și Cultelor și R.A. D.E.F.
Totodată, se arată în motivele de recurs, instanța de judecată în mod eronat nu a luat în considerare faptul că, la data introducerii acțiunii, Ordinul nr. 2461/2004, emis de ministrul culturii și cultelor, ce constituia temeiul demersurilor întreprinse de reclamantă în vederea încheierii contractului de leasing, era în vigoare.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
într-adevăr, prin cererea formulată în fața instanței de fond, la termenul din data de 27 septembrie 2005, recurenta-reclamantă a solicitat acordarea unui nou termen în vederea angajării unui avocat.
Potrivit prevederilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., "Instanța de judecată va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată".
Rezultă, din prevederile legale citate, că amânarea judecății, pentru lipsă de apărare, este o facultate acordată instanței de judecată care poate dispune această măsură, dacă apreciază că cererea este justificată, condiție prevăzută expres de lege, prin folosirea sintagmei "temeinic motivată".
Or, o asemenea motivare nu rezultă din cuprinsul cererii de amânare formulate de reclamantă. Mai mult decât atât, cererea reclamantei, formulată la data de 27 septembrie 2005, cu greu putea fi justificată, în condițiile în care cauza se afla pe rolul instanțelor de judecată de peste 5 luni, acțiunea fiind introdusă inițial la Tribunalul București, la data 16 aprilie 2005, părțile având timp suficient pentru pregătirea apărării.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, se va reține că și acesta este neîntemeiat, adresele nr. 503 și NR. 504 din 11 aprilie 2005, transmise de recurentă, pârâților Ministerul Culturii și Cultelor și R.A. D.E.F neputând fi considerate plângeri administrative prealabile, în sensul prevederilor art. 7 alin. (1) și (6) din Legea nr. 554/2004; acestea reprezintă, așa cum rezultă în mod expres din conținutul lor și cum, de altfel, menționează și recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, solicitări adresate pârâților pentru începerea negocierii directe, procedură prealabilă încheierii contractului și supusă condițiilor expres prevăzute de art. 12-14 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2461/2004 al ministrului culturii și cultelor.
De altfel, inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, ca și aspectul privind abrogarea Ordinului nr. 2461/2004, au fost reținute de către instanța de fond, numai în subsidiar, argumentul principal al respingerii cererii de chemare în judecată fiind cel referitor la neîntrunirea de către contractul ce se solicită a fi încheiat, a elementelor ce caracterizează un act administrativ, astfel cum acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aspect care, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prevalează și face de prisos analizarea altor aspecte ale cauzei.
Pentru considerentele arătate, recursul a fosti respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4629/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4623/2006. Contencios → |
|---|
