ICCJ. Decizia nr. 4163/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4163/2006
Dosar nr. 703/2/2006
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 706 din 22 martie 2006 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea numitului Z.N., având ca obiect a se constata că perioada 1 - 15 august 1999, de inactivitate, constituie vechime neîntreruptă în muncă în aceeaşi unitate şi a obliga pârâtele Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, la plata celor 7 indemnizaţii brute lunare la care are dreptul potrivit art. 80 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a calificat mai întâi cererea, sub aspect formal, ca „refuz nejustificat de rezolvare a cererii", în sensul art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În fond, a constatat, însă, instanţa, că reclamantul nu are dreptul să beneficieze de cele şapte indemnizaţii, întrucât nu are o vechime continuă în magistratură în ultimii 20 de ani înainte de data pensionării, astfel cum a stabilit Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 122/2005, întrucât a avut o întrerupere a activităţii de 15 zile, în august 1999.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen recursul de faţă, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurentul invocă necompetenţa materială a instanţei de fond, arătând că nu este incidentă în cauză Legea nr. 554/2004, întrucât conflictul nu s-a născut din emiterea unui act administrativ unilateral, după cum nici răspunsul tardiv al pârâtei la cererea sa nu are semnificaţia unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Consideră recurentul că în cauză competenţa aparţinea instanţei civile - secţia civilă a Curţii de Apel Bucureşti.
Recursul se fondează, sentinţa urmând a fi casată în temeiul art. 304 pct. 3, cu referire la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., în temeiul căruia cauza va fi trimisă, spre soluţionare, la instanţa competentă material, Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă, pentru următoarele considerente:
Pentru corecta stabilire a instanţei competente material era obligatorie stabilirea naturii drepturilor băneşti pretinse de către reclamant.
Scopul dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 303/2004 este acela de a răsplăti stabilitatea magistratului în funcţia sa. Această „premiere a fidelităţii", în sensul dreptului muncii, desigur, are loc după încetarea raporturilor de serviciu, intervenită fie prin pensionare, fie prin eliberarea din funcţie pentru motive neimputabile.
Aşadar, natura acestei indemnizaţii nu este aceea de drept salarial, nefiind aplicabile în materie de competenţă dispoziţiile art. 42 din OUG nr. 117/2002 care prevăd competenţa exclusivă a secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.
Pe de altă parte, câtă vreme vocaţia la primirea acestei indemnizaţii se naşte subsecvent dreptului la pensie, în cauza de faţă este raţional ca acest accesoriu să urmeze soarta principalului sub aspectul competenţei materiale.
Or, potrivit art. 155 din Legea nr. 19/2000, competenţa de soluţionare a cererilor privind drepturile de pensie aparţine tribunalului, secţia litigii de muncă, în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Z.N. împotriva sentinţei civile nr. 706 din 22 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia litigii de muncă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4151/2006. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4171/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
