ICCJ. Decizia nr. 4151/2006. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4151/2006
Dosar nr. 10775/1/2006
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 128 din 23 mai 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta Primăria municipiului Ploieşti, prin care, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat obligarea acestuia la emiterea unui act administrativ prin care să-i acorde suplimentarea subvenţiei de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor cu energia termică la nivelul municipiului Ploieşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare, cărora li se aplică aceleaşi proceduri, ca şi legilor bugetare iniţiale. În acest sens, a mai reţinut instanţa de fond, reclamanta nu a elaborat documentaţia corespunzătoare, prevăzută de Legea bugetului de stat pe anul 2006, nr. 379/2005, în vederea avizării de către Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, reclamanta Primăria municipiului Ploieşti, invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a păşit la soluţionarea cauzei, fără a lămuri factorii şi cauzele care concură la mărirea subvenţiei pentru energia termică şi că prin soluţia pronunţată este acceptată lezarea interesului public al întregii comunităţi ploieştene, ignorându-se prevederile art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cele ale Legii nr. 339/2004 şi cele ale OUG nr. 45/2003.
Examinând cauza, prin prisma criticilor aduse de recurentă, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat.
Prin acţiunea promovată la 22 martie 2006, reclamanta Primăria municipiului Ploieşti a solicitat instanţei de contencios administrativ, să oblige pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să emită un act administrativ prin care să acorde suplimentarea subvenţiei de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor cu energia termică la nivelul municipiului Ploieşti.
În mod corect şi faţă de dispoziţiile art. 1 şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa fondului a constatat că reclamanta nu a dovedit că a fost vătămată într-un drept recunoscut de lege prin refuzul de soluţionare favorabilă a cererii adresate Ministerului Finanţelor Publice, cu nr. 10117/2005.
Aşa cum rezultă din probatoriul administrat, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a recomandat reclamantei, ca pentru a beneficia de fonduri din suma prevăzută prin Legea bugetului pe anul 2006, aceasta să elaboreze documentaţia corespunzătoare potrivit legii, în vederea avizării de Ministerul Finanţelor Publice (act nr. 3122 din 20 ianuarie 2006).
Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi obligat la emiterea unui act administrativ în sensul arătat de reclamantă, o abordare contrară fiind echivalentă cu o acceptare a încălcării procedurii bugetare.
Conform art. 6 din Legea nr. 500/2002 (privind finanţele publice), legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare, cărora li se aplică aceleaşi proceduri ca şi legilor bugetare iniţiale, Proiectele legilor bugetare se iniţiază de Ministerul Finanţelor Publice, fiind supuse apoi aprobării Guvernului şi Parlamentului.
Prin Legea nr. 379/2005, a bugetului de stat pe anul 2006, s-a prevăzut suma pentru retehnologizarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemelor centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice, care va fi repartizată pe unităţile administrativ-teritoriale, prin hotărâre a Guvernului, conform OUG nr. 48/2004, anume, pe baza studiilor de fezabilitate prezentate de către operatorii producători şi/sau distribuitorii de energie termică în sistem centralizat, însuşite de autorităţile administraţiei locale şi avizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În condiţiile nerespectării de către recurenta-reclamantă a procedurii amintite, nu poate fi pusă în discuţie vătămarea intereselor legitime ale comunităţii din municipiul Ploieşti, în sensul în care se referă art. 1 şi alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Primăria municipiului Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 128 din 23 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4124/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4163/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
---|