ICCJ. Decizia nr. 4110/2006. Contencios. Suspendarea obligaţiei de părăsire a teritoriului României. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4110/2006
Dosar nr. 7444/2004
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 februarie 2004, reclamanta X.L., cetăţean chinez, a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor să-i acorde regimul tolerării pe teritoriul României pe o perioadă de 6 luni, cu posibilităţi de prelungire până la încetarea cauzelor care o împiedică să se întoarcă în China.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta a refuzat nejustificat să-i acorde regimul tolerării, deşi a dovedit că se încadrează în categoriile prevăzute limitativ în art. 99 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, deoarece are în întreţinere un copil în vârstă de 3 luni şi cu probleme de sănătate, care necesită îngrijiri medicale, iar soţul său se află în procedura de investigare a cererii de acordare a statutului de refugiat în România.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca nefondată, prin sentinţa civilă nr. 1279 din 18 mai 2004, cu motivarea că reclamanta nu poate beneficia de regimul tolerării în România, în condiţiile în care nu se încadrează în categoriile de străini prevăzute în art. 99 alin. (1) din OUG nr. 194/2002 şi nu a dovedit existenţa unor motive obiective, în sensul prevăzut de art. 98 alin. (2) din acelaşi act normativ şi datorită cărora nu poate părăsi România.
Instanţa de fond a înlăturat apărarea invocată de reclamantă, în baza art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, considerând că refuzul pârâtei nu constituie un amestec nejustificat al autorităţii în exercitarea dreptului la viaţa de familie, deoarece de la data de 14 ianuarie 2003, când a expirat valabilitatea vizei, nu s-au depus diligenţe pentru obţinerea dreptului de şedere în România.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, solicitând modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii acţiunii şi obligarea autorităţii pârâte să-i acorde regimul tolerării în România pe o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire până la încetarea motivelor care o împiedică să părăsească teritoriul României.
Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, fără a se avea în vedere că motivul invocat pentru acordarea tolerării este unul umanitar şi se referă la protejarea vieţii sale de familie, în condiţiile în care soţul său are drept de şedere în România şi din căsătoria lor a rezultat un copil, născut la data de 21 octombrie 2003.
De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere că amestecul autorităţii publice în exercitarea dreptului la viaţa de familie nu este justificat potrivit art. 8 alin. (2) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece refuzul cererii sale nu constituie o măsură necesară într-o societate democratică şi nu este proporţională cu scopul urmărit.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Recurenta X.L., cetăţean chinez, se află în România din 7 octombrie 2002 şi a avut drept de şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale până la data de 14 ianuarie 2003.
Recurenta a continuat să locuiască în România împreună cu soţul său, de asemenea, cetăţean chinez şi, prin cererea nr. 165763 din 10 decembrie 2003, a solicitat autorităţii intimate să-i acorde regimul tolerării, întrucât la data de 21 octombrie 2003 a născut un copil care, datorită vârstei şi problemelor de sănătate, are nevoie de îngrijirea sa permanentă.
Din actele noi depuse la dosar, conform art. 305 C. proc. civ., rezultă că recurenta a născut un al doilea copil, Z.X., pentru care nu s-a eliberat certificat de naştere şi pe rolul Judecătoriei sectorului 2 este în curs de judecată acţiunea pentru înregistrarea tardivă a naşterii copilului, cu termen la data de 17 decembrie 2006. De asemenea, se reţine că soţul recurentei are drept de şedere în România, până la data de 4 mai 2007, în scop de afaceri.
Prin probele administrate, recurenta a dovedit realitatea vieţii sale de familie în România, ca motiv obiectiv care o împiedică să se întoarcă în China şi ca temei al cererii de acordare a tolerării, în sensul prevăzut de art. 98 din OUG nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Situaţia familială a recurentei justifică acordarea regimului tolerării, întrucât îndepărtarea acesteia de pe teritoriul României i-ar îngrădi dreptul la respectarea vieţii de familie, prevăzut în art. 26 din Constituţia României, republicată şi art. 8 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994.
Instanţa de fond nu a avut în vedere circumstanţele concrete ale situaţiei recurentei, apreciind neîntemeiat că refuzul intimatei de a acorda regimul tolerării este conform dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Convenţia Europeană, care permit ingerinţa autorităţii publice în exercitarea dreptului la viaţa de familie dacă este prevăzută de lege şi constituie o măsură necesară pentru respectarea ordinii publice într-o societate democratică.
Refuzul autorităţii intimate, deşi este prevăzut în dreptul intern pentru un scop legitim, nu se dovedeşte a fi şi o măsură imperios necesară şi aflată într-un just echilibru cu dreptul recurentei la respectarea vieţii sale de familie. Îndepărtarea recurentei de pe teritoriul României ar vătăma grav acest drept, având în vedere că soţul are drept de şedere pentru activităţi comerciale şi cei doi copii sunt dependenţi de îngrijirea maternă datorită vârstei lor, iar pentru cel de al doilea copil nu se pot obţine documente de călătorie, în lipsa certificatului de naştere, pentru care este în curs procedura judiciară.
Pentru considerentele expuse, se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 98-100 din OUG nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că recurenta este îndreptăţită la acordarea regimului tolerării în România, până la încetarea motivului obiectiv care o împiedică să se întoarcă în China, şi anume, până la obţinerea certificatului de naştere pentru cel de-al doilea minor, născut la 12 noiembrie 2004.
În consecinţă, prezentul recurs va fi admis, se va casa hotărârea atacată şi va fi admisă acţiunea, urmând a fi obligată pârâta Autoritatea pentru Străini să acorde reclamantei X.L., regimul tolerării pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii pentru noi perioade de câte 6 luni, până la dispariţia motivului obiectiv - obţinerea certificatului de naştere al minorului Z.X., născut la data de 12 noiembrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta X.L. împotriva sentinţei civile nr. 1279 din 18 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Străini.
Casează hotărârea atacată şi pe fond, admite acţiunea formulată de reclamanta X.L.
Obligă pârâta să acorde reclamantei, regimul tolerării pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii pentru noi perioade de câte 6 luni, până la dispariţia motivului obiectiv - obţinerea certificatului de naştere al minorului X.L., născut la data de 12 noiembrie 2004.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3998/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4124/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
