ICCJ. Decizia nr. 3998/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3998/2006
Dosar nr. 10763/1/2006
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 130 din 23 mai 2006, pronunţată în dosarul nr. 2462/2006, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei C.N. R. SA, filiala SC U.M. SA I.L. Caragiale, în contradictoriu cu pârâta A.J.O.F.M. Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 128 din OUG nr. 22/2004, se prevede că sumele acordate în condiţiile ordonanţei de urgenţă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, cu titlu de plăţi compensatorii, vor fi recuperate de la agenţii economici din industria de apărare, în limita unei rate de 20% din sumele încasate din închirieri, vânzări de active şi vânzări de participaţii la capitalul social al societăţilor comerciale.
Din procesul-verbal nr. 449 din 31 ianuarie 2006, încheiat de către organul de control din cadrul A.J.O.F.M. Dâmboviţa, rezultă că reclamanta figurează în evidenţele acestei agenţii cu un debit de 18.145.825.648 lei, iar la data de 31 decembrie 2005, reclamanta figura în evidenţele agenţiei cu suma de 2.169.875, 87 RON, reprezentând suma plătită cu titlu de plăţi compensatorii în baza OUG nr. 22/2004.
Pentru că organul de control, în perioada 1 iunie 2005 - 31 decembrie 2005, a constatat că reclamanta a obţinut venituri din vânzarea mijloacelor fixe în cuantum de 81.500 RON şi din închirierea mijloacelor fixe de 140 RON, iar potrivit art. 128 din OUG nr. 22/2004, reclamanta datorează suma de 16.328 RON, reprezentând 20% din veniturile realizate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta C.N. R. SA, filiala SC U.M. SA I.L. Caragiale, criticând soluţia instanţei de fond, ca fiind nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs se arată că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că societatea recurentă a realizat venituri din vânzări de mijloace fixe, dar nu a realizat venituri din vânzarea activelor.
Se contestă obligarea la plata sumelor stabilite de organele de control prin procesul-verbal nr. 449 din 31 ianuarie 2006, deoarece vânzările au fost de mijloace fixe şi nu de „active şi vânzări de participaţii la capitalul social", aşa cum cer dispoziţiile legale.
A.J.O.F.M. Dâmboviţa a formulat întâmpinare şi-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Soluţia instanţei de fond a fost apreciată ca legală şi temeinică, pentru că recurenta-reclamantă a realizat venituri din vânzare de active şi din închirieri, din care trebuia să vireze 20%, conform art. 128 din OUG nr. 22/2004.
Din oficiu, fiind vorba de o excepţie de ordine publică, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor competenţa de soluţionare a cererii de către Curtea de Apel Ploieşti, în primă instanţă.
Aşa cum am arătat, procesul-verbal încheiat de pârâta A.J.O.F.M. Dâmboviţa şi care este contestat în prezenta cauză, se referă la suma de 16.328 RON, reprezentând 20% din veniturile realizate pentru perioada 1 iunie 2005 - 31 decembrie 2005, sumă stabilită cu titlu de contribuţie.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede astfel.
În speţă, este atacat un act administrativ, în care valoarea contribuţiilor este de 16.328 RON, iar competenţa de soluţionare a cererii, pentru că legea specială nu prevede altfel, aparţine secţiei de contencios administrativ a tribunalului.
În baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru că recursul a fost admis, în baza excepţiei, nu mai pot fi analizate celelalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.N. R. SA, filiala SC U.M. SA I.L. Caragiale împotriva sentinţei nr. 130 din 23 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3995/2006. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 4110/2006. Contencios. Suspendarea obligaţiei... → |
|---|
