ICCJ. Decizia nr. 4379/2006. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4379/2006
Dosar nr. 5201/1/2006
Şedinţa publică din 6 decembrie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 24 martie 2006, S.N.P.P.C. din Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, considerând că prin hotărârea atacată s-au încălcat dispoziţiile legale privind procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina.
Petenta şi-a întemeiat cererea pe art. 317 C. proc. civ. şi a susţinut că a formulat cerere de intervenţie accesorie conform art. 49-56 C. proc. civ. în favoarea recurentului F.N., în dosarul nr. 1669/2005 şi, ca atare, trebuia citat în calitatea de intervenient pentru data când s-a judecat pricina.
A mai susţinut petenta că instanţa de recurs a comis, conform art. 318 C. proc. civ., o omisiune esenţială în pronunţare, astfel încât nu s-a pronunţat pe competenţa materială a instanţei de fond faţă de faptul că aceasta a considerat măsura eliberării din funcţie, nu ca o sancţiune disciplinară, în sensul statutului poliţistului, ci ca o măsură administrativ-managerială pentru îmbunătăţirea climatului de muncă. Aşa fiind, contestatoarea consideră că nu era competentă instanţa contencios administrativ.
S-a mai susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că atunci când poliţistul de frontieră a intervenit (şi în afara orelor de program), constatând comiterea unei infracţiuni, el a fost scos de sub incidenţa prevederilor art. 59 din Legea nr. 360/2002, nu cum greşit s-a reţinut că a încălcat legea.
S-a mai susţinut că în mod greşit nu s-a suspendat cercetarea administrativă care trebuia efectuată în anumite condiţii până la terminarea cercetării penale şi că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra probelor administrate.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat la 19 mai 2006, întâmpinare, solicitând a se reţine că cererea contestatoarei este inadmisibilă.
Cu privire la necitarea S.P. pe data soluţionării recursului, se menţionează că Sindicatul nu a avut nici o calitate în cauza în care s-a pronunţat instanţa de fond, iar cererea de intervenţie nu a fost admisă de instanţă.
Deci, intimatul precizează că situaţia prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu trebuie confundată cu aceea în care o persoană interesată într-un litigiu nu a fost introdusă în cauză, în proces nefiind citate decât părţile din proces.
Cât priveşte susţinerile invocate de contestator prin invocarea art. 318 C. proc. civ., s-a susţinut că acestea nu îndeplinesc criteriile legii, deci contestaţia este inadmisibilă.
Din analiza actelor cauzei, în raport cu motivele invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererea de contestaţie în anulare este nefondată.
Potrivit Codului de procedură civilă, calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare se poate admite dacă este cazul unei hotărâri irevocabile numai în condiţiile motivelor prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ. şi dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Cu privire la dispoziţiile art.317 C. proc. civ., se constată că pricina dintre reclamantul F.N. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a privit anularea Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/11.3632 din 8 noiembrie 2004 şi Dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră nr. S/109388 din 1 noiembrie 2004.
Contestatoarea nu a fost parte în dosarul Curţii de Apel Suceava privind obiectul sus-citat. Prin sentinţa nr. 176 din 26 aprilie 2005, Curtea de Apel Suceava a respins acţiunea formulată de F.N.
Împotriva acesteia s-a declarat recurs de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, sub aspectul suspendării acelor acte administrative deduse judecăţii, iar F. N., cu privire la sancţionarea sa potrivit ordinelor sus-citate.
Recursurile au fost respinse.
Împotriva deciziei nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, S.N.P.P.C.C. din Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat prezenta contestaţie în anulare.
Din cuprinsul dosarului nr. 1669/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a pronunţat Decizia ce se atacă prin prezenta contestaţie în anulare, se constată că la fila 47, S.N.P.P.C. din Ministerul Administraţiei şi Internelor a depus o cerere la 4 ianuarie 2006, invocându-se art. 49 alin. (3), art. 51 şi art. 54 C. proc. civ. şi art. 28 din Legea Sindicatelor nr. 54/2003, prin care a cerut admiterea recursului lui F.N. Cauza s-a judecat la 12 ianuarie 2006, dată la care „S.N.P.P.C.C. din Ministerul Administraţiei şi Internelor" a fost prezent (practicaua şedinţei publice din 12 ianuarie 2006).
Prin Decizia nr. 205 din 19 ianuarie 2006 s-au respins toate cele 3 recursuri declarate în cauză - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi F.N., inclusiv cererea Sindicatului care cerea admiterea recursului lui F.N.
Deci, cu ocazia judecării cauzei, contestatorul a fost prezent, deci nu poate susţine că a fost prejudiciat, nefiind citat.
Cât priveşte motivul de contestaţie în anulare încadrat de petent în art. 318 C. proc. civ., se constată că este neîntemeiat, neîncadrându-se în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Susţinerea contestatorului, că instanţa nu s-a pronunţat pe competenţa materială, este total neîntemeiată, instanţa stabilind expres că prin dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei, recurentul a fost eliberat din funcţia de şef P.P.F.I. la Punctul Poliţiei de Frontieră Siret - rutier, urmând a fi numit în funcţie potrivit competenţelor. S-a precizat, de asemenea, că dispoziţiile Legii nr. 360/2002, aplicabile în cauză se completează cu (în condiţiile art. 78) dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi au fost indicate ca temeiuri ale acestei măsuri prevăzute de art. 84 alin. (4) lit. e) şi art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, fiind vorba de eliberare din funcţie din motive neimputabile, deci o măsură administrativă atacabilă în contencios administrativ. Cât priveşte abaterea prevăzută de art. 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002 (respectiv depăşirea atribuţiilor de serviciu), s-a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 58 lit. c) din acelaşi act normativ (amânarea promovării în grad profesional următor pe o perioadă de 2 ani), atacabilă în contencios administrativ.
S-a mai reţinut de instanţă faptul că pe parcursul cercetării prealabile, reclamantul a fost ascultat şi asistat de C.V., deci nu au fost încălcate prevederile art. 6 pct. 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
De altfel, toate aceste susţineri formulate de contestator, sub egida art. 318 C. proc. civ., au fost invocate de F.N., cu ocazia judecării recursului şi după cum s-a precizat prin prezenta, au fost analizate de instanţa de recurs.
Pe aceeaşi linie este şi susţinerea contestatorului, că nu au fost apreciate corect probele cauzei, împrejurare care, de asemenea, nu intră printre motivele pentru care se poate formula contestaţie în anulare conform art. 318 C. proc. civ. [ca, de altfel şi susţinerea că depăşirea atribuţiilor de serviciu îl scoate pe F.N. de sub egida art. 59 lit. d) din Legea nr. 360/2002].
Deci, constatându-se că prezenta contestaţie în anulare formulată de S.N.P.P.C.C. împotriva deciziei nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este neîntemeiată, va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.N.P.P.C.C. din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4378/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4390/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
