ICCJ. Decizia nr. 4593/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, reclamanta B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., anularea deciziei din data de 1 octombrie 2003, a ordonanței de sancționare nr. 146 DIN 13 august 2003 și a hotărârii din data de 12 august 2003, emise de pârâtă, în ceea ce privește respingerea cererii de autorizare a majorării capitalului social și a modificării obiectului de activitate cu R. SA.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât nu avea obligația de a comunica majorarea de capital și achiziționarea unui număr de acțiuni către C.N.V.M., întrucât la data când s-a efectuat operațiunea sancționată, aceasta funcționa ca S.V.M., și nu ca S.S.I.F. Reclamanta a mai arătat că deținerea unei poziții majoritare nu trebuia notificată, deoarece era o situație existentă, pe care Adunarea Generală a Acționarilor nu a modificat-o sub nici un aspect, iar că în conformitate cu prevederile art. 87 din Regulamentul nr. 3/2002, sancțiunea ce se impunea a fi aplicată, era cea de avertisment, și nu amendă.
Prin sentința civilă nr. 561 din 13 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.
Prin decizia civilă nr. 1144 din 22 februarie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, cauza a fost trimisă, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 1553/2005.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1629 din 10 octombrie 2005, a respins, ca neîntemeiată, contestația reclamantei B.V.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că, potrivit art. 31 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M nr. 3/2002, art. 2 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1 din 10 martie 2003 a C.N.V.M., reclamantei îi incumba obligația comunicării către C.N.V.M., a majorării de capital și achiziționării de acțiuni, astfel încât susținerile reclamantei în sens contrar nu pot fi reținute.
împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs, reclamanta B.V., susținând, în esență, următoarele motive:
- greșita reținere că societatea R. SA era obligată la comunicarea către C.N.V.M. a majorării de capital și achiziționarea unui număr de acțiuni, în condițiile în care societatea funcționa ca S.V.M., și nu ca S.S.I.F.
La data când s-a adoptat Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, de majorare a capitalului social, R. funcționa ca S.V.M. și nu avea obligația de a notifica C.M.V.M. în acest sens.
- Instanța de fond în mod greșit a apreciat că structura acționarului s-a modificat față de momentul deschiderii adunării generale, neanalizând certificatul constatator referitor al SC S.A.S. SRL, potrivit cu care B.V. deținea 98% din capitalul social la această societate.
în urma Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, doi dintre acționari nu au obținut un procentaj de peste 10%, ca să fie necesară o notificare a intenției de a achiziționa acțiuni și, deci, nu era necesară notificarea cerută de art. 31 alin. (1) din Regulamentul nr. 3/2002. Faptul că B.A.M. deținea o poziție majoritară, nu trebuia notificată, fiind o situație existentă, ce nu s-a modificat în urma Adunării Generale a Acționarilor, cu privire la aplicarea sancțiunii amenzii de 20.000.000 lei, instanța nu motivează faptul că este de acord cu sancționarea aplicată de C.N.V.M., neindicând care sunt circumstanțele reale și personale avute în vedere la aplicarea acestei sancțiuni.
în raport cu circumstanțele personale și reale ale măsurii aplicată era avertismentul și nu amenda, potrivit dispozițiilor art. 87 din Regulamentul nr. 3/2002.
Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, datorită faptului că C.N.V.M. nu a răspuns în termen de 30 de zile cererii de autorizare prealabilă a majorării capitalului social și a modificării obiectului de activitate, nu mai putea fi aplicată sancțiunea amenzii.
- Hotărârea C.N.V.M. este lovită de nulitate absolută, întrucât sediul social al societății R. este Bulevardul M.V. nr. 30 B, și nu 30, cum s-a menționat în Ordonanța C.N.V.M.-ului.
Prin întâmpinare, C.N.V.M. a solicitat respingerea recursului ca vădit netemeinic și nelegal.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs privind lipsa obligației comunicării majorării de capital și achiziționării de acțiuni, nu poate fi reținută, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1 din 10 martie 2003, art. 7 din aceleași instrucțiuni, cu trimitere la prevederile Titlului III din Regulamentul nr. 3/2002, potrivit cu care S.V.M.-urile care urmau să devină S.S.I.F.-uri, se supun acelorași reguli de notificare a intenției unei persoane a achiziției de acțiuni.
Astfel, împrejurarea că societatea funcționa ca S.V.M., la data efectuării operațiunii, nu este un argument care să înlăture obligația notificării către C.N.V.M., întrucât această obligație a existat în legislația pieței de capital pentru S.V.M.-uri și în prezent pentru S.S.I.F.-uri.
în aceste condiții, în mod corect s-a reținut de instanța de fond că în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) din instrucțiunile nr. 1/2003, există obligația ca până la data de 9 aprilie 2003 va fi solicitată modificarea obiectului de activitate în sensul autorizării activităților ce pot fi desfășurate corespunzător nivelului de capital social autorizat de C.N.V.M.
Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, prin care s-a aprobat majorarea de capital social, a fost adoptată la data de 15 mai 2003, dar ulterior datei de 9 aprilie 2003, prevăzută în art. 2 alin. (2) din instrucțiunile menționate, astfel că, raportat la dispozițiile art. 7 alin. (1) din instrucțiuni, recurenta avea această obligație a solicitării autorizării prealabile a modificării modului de organizare și funcționare.
în raport cu aceste considerente, criticile potrivit cu care nu avea obligația de a notifica C.N.V.M. cu privire la orice modificare în modul de organizare și funcționare a societății, sunt nefondate.
Cu privire la structura acționariatului și analizarea certificatului constatator depus la fondul cauzei privind SC S.A.S. SRL, se constată că în mod corect s-a reținut de prima instanță că acesta s-a modificat față de momentul la care s-a desfășurat ședința Adunării Generale a Acționarilor din 15 mai 2005, când majorarea capitalului social s-a făcut prin aportul exclusiv în numerar a noului acționar SC T. SA.
Se constată că în aceeași hotărâre s-a menționat că se retrage din societate noul acționar SC T. SA, care cesiona un număr de 20.000 acțiuni nominative cu valoare de 2 miliarde lei, 50% din capitalul social către acționarul A.M.B., deși această retragere nu putea avea loc înaintea înregistrării la Registrul Comerțului, a modificării actelor constitutive, cea de dobândire a calității de acționar, majorare a capitalului social; mai mult, modificarea trebuia notificată în acest sens C.N.V.M., cum s-a reținut.
în mod corect s-a avut în vedere, astfel, că aportul la capitalul social și retragerea SC T. SA, în raport cu ordinea de zi votată cu unanimitate de voturi la pct. 1, 2 și 3 are prioritate față de certificatul constatator invocat de recurentă, potrivit cu care B.V. deținea 98% din capitalul social de această societate.
împrejurarea că doi acționari nu ar fi achiziționat un procentaj de acțiuni de peste 10%, nu prezintă relevanță, în condițiile existenței obligației suplimentare a notificării intenției de a achiziționa acțiuni distincte de obligația autorizării modificării în modul de organizare și funcționare.
Constatând că în mod corect s-a reținut că anterior majorării capitalului social și achiziționării de acțiuni, cei trei acționari, B.V., B.A. și B.M. nu depășeau 50% conform art. 31 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 3/2002 din capitalul social, iar după majorare a fost depășit, această modificare trebuia notificată.
Criticile de nelegalitate se constată a fi, astfel, nefondate.
Cu privire la sancțiunea aplicată s-au avut în vedere dispozițiile art. 87 lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 3/2002 și instanța de fond a analizat acest aspect, apreciind că s-a făcut o aplicare corectă a sancțiunii cu individualizarea în raport cu gravitatea faptelor și conduita reclamantei. Autoritatea administrativă în raport cu prevederile legale invocate specifice pieței de capital a dispus o sancțiune apreciată în raport cu gravitatea faptei.
De asemenea, s-a analizat motivul ce viza incidența O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite și corect s-a constatat că nu sunt aplicabile cauzei, nefiind împlinit termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 28 din Regulamentul C.N.V.M nr. 3/2002, față de solicitarea făcută de reclamantă.
Documentele solicitate de C.N.V.M., art. 92 alin. (3) din Regulamentul nr. 3/2002, au fost transmise la 29 iulie 2003 și s-a răspuns solicitării de autorizare prealabile la 14 august 2003, astfel că termenul de 30 de zile prevăzut de regulament nu a fost încălcat.
Nulitatea hotărârii C.N.V.M. nu poate fi reținută conform art. 261 C. proc. civ., astfel cum a invocat recurenta pentru indicarea sediului societății la nr. 30 B și nu 30, în conformitate cu care nu s-a produs nici o vătămare, recurenta formulând în termen contestația împotriva ordonanței de sancționare.
Instanța de fond a analizat cauza pe fond și nu pe excepția tardivității, actul administrativ fiind supus controlului de legalitate, în acest caz neexistând o vătămare care ar putea fi invocată de recurentă.
Pentru aceste considerente, recursul este nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4592/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4583/2006. Contencios → |
|---|
