ICCJ. Decizia nr. 4592/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3726/2003, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC R.T. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Comisariatul General al Gărzii Financiare, anularea procesului-verbal din 31 mai 2001, încheiat de Garda Financiară Centrală și a deciziei nr. 353 din 31 octombrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 353 din 31 octombrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, a fost respinsă contestația formulată de aceasta împotriva procesului-verbal în speță.
Reclamanta mai arată că în opinia sa, pârâții au făcut în mod greșit aplicarea cotei de T.V.A. de 19%, în realitate încadrându-se în prevederile art. 17 pct. B lit. e) din O.U.G. nr. 17/2000, cota zero T.V.A., rezultând că pârâtele au calculat eronat în sarcina societății, penalități în sumă de 1.948.619.244 lei.
Prin sentința civilă nr. 1523 din 23 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, instanța a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 17 B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, recurenta-reclamantă nejustificând cota zero T.V.A., iar, pe de altă parte, că facturile prezentate nu îndeplineau condiția de a fi documente justificative, astfel încât societatea reclamantă nu avea dreptul de a deduce T.V.A. - ul aferent.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal, SC R.T. SRL București, iar prin decizia nr. 2965 din 10 mai 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, recursul a fost admis, iar sentința atacată a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat că se impun suplimentarea probatoriului administrate cu acte deținute de reclamantă, în speță CMR-uri și alte acte din care să rezulte natura exactă a operațiunilor comerciale supuse verificării.
în urma casării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2014/2005, reclamanta depunând acte.
Prin sentința nr. 1759 din 27 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că reclamanta nu beneficia de cotă zero T.V.A., nefiind aplicabile dispozițiile art. 17 lit. e) din O.U.G. nr. 17/2000, motivat de faptul că aceasta era obligată să încaseze de la beneficiarii interni c/val serviciilor de transport internațional, în moneda națională prin instrumente de plată fără numerar în conturi deschise la o bancă din România acreditată de Banca Națională a României, în condițiile Regulamentului nr. 3/1997 al Băncii Naționale a României și potrivit O.G. nr. 26/1997, aprobată prin Legea nr. 88/1998.
Instanța a mai reținut că stornarea facturii din 29 mai 2001, la data de 6 mai 2004, ulterior efectuării controlului și formulării acțiunii, nu poate fi considerată, ca fiind un fapt exonerator de obligația plății T.V.A. - ului aferent acestor facturi, iar că reclamanta a procedat în mod greșit la deducerea T.V.A. - ului aferent unui număr de 6 facturi, atâta vreme cât acestea nu îndeplineau condițiile de documente justificative în conformitate cu prevederile art. 25 pct. B lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000.
împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamanta SC R.T. SRL București, susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.
Astfel, cu privire la pct. 2 lit. a) din procesul-verbal din 31 mai 2001, încheiat de Garda Financiară, susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că operațiunile respective ar fi fost operațiuni de export, în realitate fiind vorba de operațiuni de import, beneficiind, astfel, de cota zero T.V.A.
în ceea ce privește pct. 2 lit. b) din același proces-verbal, recurenta a susținut că instanța de fond a reținut greșit faptul că stornarea facturii fiscale nr. 8039083 din 29 mai 2001 și întocmirea unei noi facturi fiscale cu nr. 4085190 din 6 mai 2004 nu ar modifica situația de fapt reținută de către organul fiscal.
Recursul este nefondat.
Prin procesul-verbal de control din 31 mai 2001, încheiat de organele de control din cadrul Gărzii Financiare, s-a constatat că:
a) în perioada 15 martie 2000 - 30 aprilie 2001, societatea comercială recurentă nu a respectat prevederile art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, în sensul că a încasat cota parte din contravaloarea transporturilor la extern în numerar, în valută prin casieria societății, pentru care organele de control au calculat T.V.A. suplimentară de 1.948.619.244 lei.
b) în baza contractului de prestări servicii încheiat cu SC T.F. SA, societatea comercială recurentă a încasat în avans 25% din valoarea contractului, fără să vireze T.V.A. aferentă, încălcând, astfel, dispozițiile pct. 7.9 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, pentru care organele de control au calculat T.V.A. suplimentară de 141.289.100 lei.
în legătură cu prima situație, recurenta a susținut că sumele încasate în valută în numerar reprezintă contravaloarea unor servicii de transport aferente importurilor.
Instanța de fond a reținut în mod corect că operațiunile economice efectuate de recurenta-reclamantă reprezintă transporturi legate de exporturile efectuate, fiind aplicabile prevederile art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, astfel că, pentru a beneficia de cota zero la T.V.A., era necesar ca valuta să fi fost încasată în conturi bancuri deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României.
Or, în cauză, este necontestat că recurenta-reclamantă a încasat în numerar contravaloarea serviciilor respective de transport, ceea ce o exclude de la beneficiul cotei zero T.V.A.
în legătură cu a doua situație, recurenta-reclamantă a susținut că nu datorează T.V.A. suplimentară pentru avansul încasat, deoarece factura fiscală nr. 8039083 din 29 mai 2001 a fost stornată cu factura fiscală nr. 4085189 din 6 mai 2004.
Instanța de fond a respins în mod corect această apărare a societății comerciale, motivând în mod judicios că operațiunea de stornare a survenit după încheierea actului de control și după sesizarea instanței de judecată, astfel că nu poate fi reținută ca fiind o cauză exoneratoare de la plata T.V.A.
Astfel fiind, soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul fiind respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4614/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4593/2006. Contencios → |
|---|
