ICCJ. Decizia nr. 515/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.M., B.V.S. și S.E.D. au chemat în judecată pe pârâții A.N.P.D.C. și Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând să fie obligați la restituirea parțială a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe perioada 1 iulie 2002 - 28 septembrie 2004, la zi, conform cotei prescurtate de reducere a impozitului prevăzută de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în raport cu clasa acordată prin distincție "Meritul judiciar", cu aplicarea coeficientului de inflație defalcat pe fiecare lună și a dobânzii legale prevăzută de Codul de procedură fiscală, până la stingerea definitivă a datoriilor.
Instanța astfel sesizată, prin sentința civilă nr. 3238 din 11 august 2005, s-a dezînvestit în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, admițând excepția de necompetență materială, invocată din oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut natura fiscală a litigiului raportat la obiectul acestuia - restituirea unor sume de bani reținute de angajator, cu titlu de impozit pe venitul salarial. S-a apreciat că obligația angajatorului prevăzută de art. 60 C. fisc., de a evalua și a reține lunar impozitul aferent veniturilor salariale ale fiecărui salariat, datorat de acesta din urmă și de a-l vira la bugetul de stat, dă expresie unui raport juridic de drept fiscal, ale cărui subiecte sunt Statul și contribuabilii, unitatea care plătește veniturile salariale, acționând ca mandatar al Statului, atunci când calculează și reține impozitul datorat de persoanele încadrate în muncă.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2046 din 7 decembrie 2005, s-a considerat, la rândul său, necompetentă sub aspect material și, în consecință, s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului București, apreciind că în speță se aplică dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, raportul juridic dedus judecății având o atare natură, întrucât reclamanții solicită restituirea unor sume reținute greșit din totalul drepturilor salariale cuvenite, cu titlu de impozit aplicat magistraților cărora li s-a acordat diploma "Meritul judiciar".
Constatând, totodată, că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență, Curtea de Apel București a înaintat dosarul, înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 21 și 22 C. proc. civ., pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Examinând, în condițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., hotărârile date de cele două instanțe aflate în conflict, în raport cu dispozițiile legale incidente în materie, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din petitul acțiunii, rezultă că pretențiile reclamanților - procurori în cadrul Parchetelor de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel Pitești, detașați în anumite perioade în alte funcții, cu păstrarea calității de magistrat, vizează sume reținute cu titlu de impozit din drepturile salariale recunoscute de lege.
Reținerea de către plătitorul acestor drepturi, a unor cote procentuale de impozit mai mari decât cele stabilite prin lege, diminuează veniturile pe care salariatul trebuie să le primească pentru munca efectuată și poate genera, ca și în cazul de față, litigii între cele două părți.
Izvorând din raporturi de muncă, natura litigiului este aceea de drept al muncii, chiar dacă raporturile dintre angajator și salariat nu sunt întemeiate pe un contact de muncă.
Codul muncii stabilește, de altfel, prin art. 295 alin. (2) că prevederile sale se aplică cu titlu de drept comun, și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract de muncă, reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
în situația din speță, în lipsa unor prevederi speciale, se va reține incidența dispozițiilor de drept comun în materia raporturilor de dreptul muncii, drepturile solicitate fiind de natură salarială.
Nu poate fi reținută în speță natura fiscală ori de contencios administrativ a litigiului, prin simpla raportare la obligațiile privind calcularea, reținerea și virarea la bugetul de stat a impozitului datorat instituite în sarcina plătitorului de salarii prin dispozițiile Codului fiscal, cum a reținut Tribunalul București, în condițiile în care nu se contestă un act, o decizie sau o dispoziție de impunere, în sensul Codului de procedură fiscală și nici o hotărâre a organelor de conducere ale Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, asupra contestației privind modul de "stabilire" a drepturilor salariale, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările ulterioare.
Așa fiind, față de considerentele prezentate, competența de soluționare a litigiului revine Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, conform art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 284 C. muncii, instanță căreia i s-a trimis dosarul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 542/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 510/2006. Contencios → |
|---|
