ICCJ. Decizia nr. 560/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2081/2005, reclamanta N.M. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, anularea hotărârii acestuia nr. 140 din 8 septembrie 2004, prin care, admițându-se sesizarea ministrului justiției, s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția de magistrat, pentru neîndeplinirea condiției bunei reputații, prevăzută de art. 46 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească.
în susținerea contestației, reclamanta a depus la dosar copia Decretului nr. 697/2005, emis de Președintele României, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de magistrat, ca urmare a pensionării, precum și copia deciziei de pensionare, arătând că, în această situație, hotărârea contestată a rămas fără obiect.
Prin sentința civilă nr. 1483 din 15 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantă, reținând că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 8 septembrie 2004 nu a fost pusă în executare, rămânând fără obiect, în raport cu emiterea, ulterioară, a decretului de eliberare din funcție a reclamantei, ca urmare a pensionării, deci pentru un alt temei juridic.
împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., și susținând, în esență, că instanța de fond a anulat în mod greșit hotărârea nr. 140/2004, ca rămasă fără obiect, din moment ce executarea acesteia fusese suspendată.
Recursul este întemeiat.
Este necontestat că prin hotărârea nr. 140 din 8 septembrie 2004, Consiliul Superior al Magistraturii a constatat incidența prevederilor art. 46 lit. c) din Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească și a dispus eliberarea reclamantei din funcția de judecător, pentru lipsa condiției de bună reputație.
La data de 15 noiembrie 2004, reclamanta s-a adresat Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, unde s-a format dosarul nr. 4631/2004, trimis la înalta Curte de Casație și Justiție, pentru că la data de 14 septembrie 2004, reclamanta se adresase Consiliului Superior al Magistraturii, care a înaintat plângerea la înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, cauza fiind scoasă de pe rol și trimisă la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, unde s-a format dosarul nr. 2081/2005, în care s-a pronunțat sentința nr. 1483 din 15 septembrie 2005, recurată în această cauză.
De asemenea, este necontestat că în cursul judecării contestației reclamantei, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat o nouă hotărâre, anume hotărârea nr. 236 din 24 iunie 2005, prin care a propus Președintelui României, eliberarea din funcție, ca urmare a pensionării magistratului.
Susținerea recurentului-intimat, că hotărârea nr. 140 din 8 septembrie 2004 nu și-a produs efectele, pentru că executarea acestui act a fost suspendată de instanța de judecată, nu este dovedită.
în ceea ce privește natura juridică a hotărârii nr. 140/2004 și hotărârii nr. 236/2005, instanța reține că aceste acte juridice sunt acte administrative adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de autoritate administrativă autonomă, cu atribuții executiv-administrative, de organizare a executării și de executare în concret a legilor privind cariera profesională a magistraților.
Dând expresie principiului general al revocabilității actelor administrative, Consiliul Superior al Magistraturii, mai înainte ca hotărârea nr. 140/2004 să-și fi produs efectele juridice, a adoptat hotărârea nr. 236/2005, pe care a transmis-o Președintelui României care a emis Decretul nr. 697/2005, pentru eliberarea din funcție a reclamantei, ca urmare a pensionării.
Deci, Consiliul Superior al Magistraturii, uzând de competența pe care orice autoritate administrativă o are, de a-și retrage propriile acte administrative pentru motive de legalitate sau/și oportunitate, a adoptat hotărârea nr. 236/2005, contrară hotărârii nr. 140/2004, pe care a retras-o în acest fel, transmițând Președintelui României, doar ultima hotărâre.
Astfel fiind, la data când instanța de fond a dispus anularea hotărârii nr. 140/2004, această hotărâre nu mai exista din punct de vedere juridic, ea fiind retrasă de către autoritatea emitentă, situație în care instanța de fond trebuia să constate că acțiunea reclamantei rămăsese fără obiect.
în concluzie, pentru motivele de mai sus, recursul este întemeiat, sentința atacată a fost casată, iar acțiunea a fost respinsă ca fiind fără obiect.
| ← ICCJ. Decizia nr. 568/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 542/2006. Contencios → |
|---|
