ICCJ. Decizia nr. 597/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 684 din 20 mai 2003, pronunțată în dosarul nr. 105/2003, al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea reclamantei Asociația A.V.R., în contradictoriu cu pârâta F.R.V., dispunându-se anularea actelor administrative nr. 117 din 12 august 2002 și nr. 139 din 30 septembrie 2002, emise de pârâtă.
Pentru a se dispune astfel, s-au reținut următoarele:
Prin decizia nr. 117 din 12 august 2002, pârâta a considerat ilegală, înființarea Asociației A.V.R., ca asociație profesională cu personalitate juridică și a interzis arbitrilor de volei, aderarea la aceasta, sub sancțiunea neprogramării la meciuri oficiale.
împotriva acestui act administrativ, reclamanta a formulat reclamația administrativă cu nr. 13 din 27 august 2002, la care a primit răspunsul cu nr. 139 din 30 septembrie 2002, în sensul menținerii valabilității actului inițial.
Examinând legalitatea actelor atacate în contencios administrativ, în raport cu cererile și susținerile părților, cu probele administrate în cauză și cu normele legale incidente, Curtea a constatat că acțiunea este fondată.
în ceea ce privește inadmisibilitatea invocată de către pârâtă, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada dreptului recunoscut de lege sau interesului legitim încălcat, Curtea a constatat că pârâta nu a invocat neregularități ale exercițiului dreptului la acțiune, inadmisibilitatea vizând nu o excepție ce ar trebui soluționată în condițiile art. 137 C. proc. civ., ci o anumită modalitate de respingere a cererii. A stabili dacă actul administrativ atacat a vătămat sau nu, un drept recunoscut de lege sau un interes legitim, în sensul art. 21 din Constituția României, reprezintă, însă, chiar fondul dreptului dedus judecății în contencios administrativ.
în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990 și art. 48 din Constituția României, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ (...) pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate.
Asociația A.V.R., este o persoană juridică, înființată potrivit procedurii prevăzute de O.G. nr. 26/2000, cu privire la asociații și fundații, fiind înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei sectorului 1, în baza încheierii pronunțate la 19 februarie 2002, în dosarul nr. 126/PJ/2002, al acelei instanțe, în urma verificării respectării condițiilor prevăzute de art. 6, 7 și 8 din O.G. nr. 26/2000.Art. 4 din O.G. nr. 26/2000 impune un număr minim de 3 asociați, fără a institui criterii de "reprezentativitate la nivel național".
Unul dintre caracterele hotărârilor judecătorești este incontestabilitatea, în sensul că acestea nu mai pot fi puse în discuție, decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege; dacă pârâta consideră nelegală înființarea persoanei juridice reclamante, putea uza de calea de atac a recursului în condițiile art. 11 din O.G. nr. 26/2000, pentru că în cadrul procedurii necontencioase, căile de atac pot fi exercitate de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii, normele speciale cuprinse în O.G. nr. 26/2000 întregindu-se cu dispozițiile generale privitoare la procedurile necontencioase cuprinse în Cartea a III-a a C. proc. civ., conform art. 338 alin. (2) din același cod.
Actul administrativ este o manifestare de voință care emană de la o autoritate publică sau de la o persoană de drept privat autorizată să exercite atribuții specifice regimului de putere publică, în scopul de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice.
Una dintre condițiile de validitate ale actelor administrative este aceea de a fi adoptate sau emise, cu respectarea competenței materiale și teritoriale a emitentului.
F.R.V. este o structură sportivă care, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, a educației fizice și sportului, este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă, având atribuțiile prevăzute de art. 37 din lege.
Actul administrativ nr. 117 din 12 august 2002, prin care, în baza unei hotărâri a Colegiului Central al Arbitrilor, F.R.V. declară caracterul "ilegal" al unei persoane juridice cu scop nepatrimonial, potrivit procedurii prevăzute de O.G. nr. 26/2000, încalcă atât limitele competențelor stabilite pentru pârâtă, de art. 37 din Legea nr. 69/2000, cât și normele de procedură civilă care reglementează efectele hotărârilor judecătorești și căile legale de atac, la care s-a făcut referire mai sus.
Acest act emis de pârâtă nu este un simplu punct de vedere asupra unei împrejurări de fapt sau de drept, ci reprezintă, în exercitarea puterii discreționare, o manifestare de voință generatoare de efecte juridice, constând în măsura cu caracter sancționator a neprogramării arbitrilor membri ai asociației, la meciurile organizate de F.R.V.
Pe de altă parte, actele administrative nr. 117 din 12 august 2002 și nr. 139 din 30 septembrie 2002, reprezintă o îngrădire a dreptului la asociere prevăzut de art. 37 din Constituția României.
Din examinarea scopului și obiectivelor asociației, prevăzut de art. 5 și 6 din Statutul autentificat cu nr. 257 din 11 februarie 2002, la Biroul Notarilor Publici - Asociația C.P. și T.S.B., rezultă că reclamanta nu își propune o suprapunere cu atribuțiile organizatorice, de reglementare și coordonare prevăzute de Legea nr. 69/2000, pentru structurile sportive definite, ca atare, în legea educației fizice și sportului, ci este o asociație profesională care are ca scop "sprijinirea activității arbitrilor de volei pe plan local, național și internațional, cu respectarea prevederilor legale", reprezentând și apărând interesele legitime ale membrilor săi.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta F.R.V. București, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 4, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-au susținut, în esență, următoarele:
1. în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a invocat excepția lipsei competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ pentru soluționarea cauzei, motivat de faptul că F.R.V. este o persoană juridică de drept privat și nu este autoritate administrativă, deciziile sale putând fi atacate numai în condițiile art. 1 C. proc. civ., la judecătorie, în raport cu natura civilă a unui astfel de litigiu.
2. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pronunțându-se asupra programării arbitrilor de volei la meciurile oficiale, cu încălcarea dispozițiilor art. 37 lit. c) din Legea sportului nr. 69/2000 și a Regulamentului de organizare și funcționare al arbitrilor, care prevede în mod imperativ că programarea acestora la meciurile oficiale se face exclusiv de către F.R.V.
3. Pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., constând în interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecății, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, s-a solicitat a se avea în vedere că asociația a fost constituită fără știrea F.R.V., dorindu-se a fi, potrivit art. 5 din Statut, un organ de specialitate cu personalitate juridică, deși nu este o structură sportivă, în sensul art. 22 din Legea sportului nr. 69/2000, însă art. 37 din Constituție garantează dreptul la asociere al persoanelor fizice în general, nu a celor care au o anumită calitate, ocupație sau profesie, reglementate prin norme legale speciale, în speță Legea sportului, astfel încât nesocotirea acestor reglementări cu caracter special nu poate fi interpretată drept o încălcare a dreptului la asociere.
S-a precizat, de asemenea, că nu s-a contestat sau constatat caracterul ilegal al constituirii asociației, ci faptul că prin obiectivele propuse se încalcă unele competențe generale acordate prin lege F.R.V. și structurilor acesteia, hotărându-se doar neprogramarea arbitrilor săi (...) care se vor afilia la Asociația A.V.R. sau alte astfel de structuri a meciurilor oficiale, fapt ce nu încalcă dreptul persoanelor fizice de a opta pentru o altă asociere.
4. Hotărârea cuprinde motive străine pricinii și este netemeinică (art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ.), aspecte rezultate din motivația conform căreia susținerile și apărările pârâtei nu pot fi luate în considerare, dar în același timp răspunsul nr. 117/2002 încalcă dreptul la apărare, nefiind analizate de către instanța de judecată, toate probele administrate în cauză, implicit drepturile părților stabilite prin statutul fiecăreia, pentru a se reține caracterul vătămător al unui drept legitim sau interes recunoscut de lege, pentru actele atacate.
S-a susținut, totodată că Asociația A.V.R. nu este o structură sportivă, nu a solicitat M.T.S., dobândirea acestei calități, respectiv avizare, autorizația de funcționare sau înscriere în Registrul sportiv, problemele legate de activitatea arbitrilor de volei fiind de competența F.R.V., astfel cum rezultă din răspunsul M.T.S. nr. 1795 din 2 iulie 2002.
Au fost invocate și alte aspecte pentru evidențierea pretinsei intenții a intimatei de a se situa dincolo de lege și activității necorespunzătoare a președintelui acesteia, care exced, însă, prezentului cadru procesual, putând forma obiectul analizei instanței, în condițiile în care este sesizată cu o acțiune având ca obiect dizolvarea Asociației A.V.R., conform art. 54 lit. b), raportat la art. 56 lit. a), b), c) și e) din Legea nr. 26/2000.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că nu este dat în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii recurate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prima instanță a fost învestită a se pronunța în condițiile contenciosului administrativ, asupra legalității actelor cu nr. 117 din 12 august 2002 și nr. 139 din 30 septembrie 2002, având conținutul anterior arătat.
Actul administrativ reprezintă o manifestare unilaterală de voință, care emană de la o autoritate publică, în scopul executării sau organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonomie, neguvernamentale , apolitice și fără scop lucrativ.
Fiindu-i conferită utilitatea publică prin lege, F.R.V. este o autoritate publică în sensul legii, putând emite acte cu caracter administrativ, a căror legalitate poate fi contestată pe calea contenciosului administrativ.
în speță, actele emise de recurentă reprezintă neechivoc o manifestare de voință în exercitarea puterii sale discreționare în cadrul activității organizate la nivel național în plan organizatoric, cu privire la obiectul său de activitate, generatoare de efecte juridice, astfel încât în mod corect s-a procedat la soluționarea cauzei în condițiile legii contenciosului administrativ, cu respectarea normelor de competență materială prevăzute în Titlul I al Codului de procedură civilă.
Prin urmare, excepția lipsei competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ nu este întemeiată, iar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu este incident în speță.
Sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", utilizată de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., nu poate semnifica altceva decât o incursiune a autorității judecătorești, în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța de judecată săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat.
Prima instanță s-a pronunțat, în limitele învestirii, asupra legalității actelor administrative atacate și cu respectarea normelor de competență materială, cum s-a arătat mai sus și nicidecum asupra "programării" arbitrilor la meciurile oficiale, ca atribut exclusiv al F.R.V., astfel încât nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de acest text de lege.
Invocarea acestui motiv nu are, de altfel, nici o justificare, în condițiile în care însăși recurenta a susținut, în dezvoltarea primului motiv analizat, că soluționarea cauzei ar cădea în competența judecătoriei, în raport cu pretinsa natură civilă a litigiului.
Hotărârea atacată conține considerentele de fapt și de drept care justifică soluția adoptată, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii pentru a echivala cu o nemotivare ori o insuficientă motivare, pentru a constitui motiv de casare, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., poate fi reținut numai atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Este evident vorba, în principal, de acele acte ce pot fi circumscrise art. 969 C. civ. în sensul acestui motiv de casare, instanța ar fi culpabilă, când schimbă natura actului, considerând, spre exemplu, un contract de vânzare ca fiind unul de schimb, ori atunci când schimbă înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv când concluzia pe care instanța de fond o deduce din interpretarea actului, este, în mod evident, eliminată și contrazisă prin sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor și conținutului actului interpretat.
Motivul de casare bazat pe acest temei juridic trebuie să indice care este actul pretins denaturat și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație făcută în acest sens nefiind de natură să justifice admiterea recursului.
în speță, acest motiv este circumscris prin pretinse interpretări a refuzului de colaborare al F.R.V., drept o atingere a drepturilor constituționale ale reclamantei, aspect ce nu a fost reținut în nici un mod în considerentele hotărârii atacate.
Nesocotirea unor dispoziții și reglementări cu caracter special, la momentul constituirii asociației reclamante sau încălcarea ulterioară a acestora nu poate fi stabilită decât în condițiile prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. b) și art. 56 alin. (1) lit. a), c) și e) din O.G. nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare, suplerfluă fiind reexaminarea celorlalte aspecte privind funcționarea Asociației A.V.R. și a legalității normelor statutare, în acest cadru procesual.
Prin urmare, nu poate fi reținut nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport cu aspectele invocate în dezvoltarea acestuia, prima instanță raționând în mod corect, pe baza materialului probator administrat, nelegalitatea actelor administrative atacate, ca urmare a încălcării limitelor de competență stabilite pentru pârâta-recurentă, prin art. 37 din Legea nr. 69/2000 și îngrădirii dreptului la asociere prevăzut de art. 37 din Constituția României.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu se impune a fi analizat, acest text fiind abrogat prin Legea nr. 219/2005.
Pentru toate aceste considerente și întrucât examinarea cauzei sub toate aspectele, în sensul art. 304 C. proc. civ., nu a impus reținerea altui motiv de natură să justifice casarea sau modificarea hotărârii atacate, înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 626/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 568/2006. Contencios → |
|---|
