ICCJ. Decizia nr. 726/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 8 noiembrie 2004, reclamanta S.P. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 270 din 29 septembrie 2004, emisă de Plenul Consiliului Concurenței, prin care a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 17.217.858.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a concurenței.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată că este autorizată de către Ministerul Finanțelor Publice, ca autoritate emitentă de tichete de masă și că acest minister, în calitate de autoritate de tutelă și de control în domeniu, a invitat societățile emitente de tichete de masă să-i prezinte o propunere de îmbunătățire a reglementărilor în domeniul tichetelor de masă, societăți care, în urma mai multor întruniri, au redactat un document conținând propuneri diferențiate de modificare a cadrului normativ în materie, intitulat "minută", document semnat de reprezentanții acestora și de reprezentanții ministerului.
Mai arată că în document s-a prevăzut practicarea unui comision de minimum 2% și obligația pentru societățile semnatare, de a respecta cele hotărâte, în caz contrar suportând sancțiunile prevăzute de pct. 9 al Anexei nr. 2 din Ordinul ministrului finanțelor nr. 140/1999.
Menționează că ulterior, Ministerul Finanțelor Publice a indicat ca minuta să fie revocată, indicație la care s-a conformat, însă Consiliul Concurenței a pornit o investigație, în scopul de a analiza o posibilă înțelegere între societățile emitente de tichete de masă, cu privire la fixarea în comun a nivelului minim al comisionului cerut angajatorilor, iar în final a adoptat decizia pe care o contestă prin cererea de față.
Susține că minuta constituia o decizie imperativă a autorității de control, că simplele propuneri de clarificări sau modificări ale cadrului legislativ nu pot fi calificate ca înțelegeri anticoncurențiale, pentru că s-a urmărit întărirea securității în buna funcționare a sistemului tichetelor de masă, societățile au fost constrânse să încheie înțelegerea, nu a existat un acord de voință, ci un punct de vedere comun și nu a existat o practică concertată.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1272 din 28 iunie 2005, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că reclamanta nu poate fi exonerată de răspundere contravențională, chiar dacă reprezentanții Comisiei de autorizare a unităților emitente de tichete de masă s-au implicat în încheierea minutei.
Mai reține că reclamanta este în culpă, prin aceea că trebuia să aibă reprezentarea efectelor pe care le-ar putea avea fixarea concertată a unui comision minim pe piața relevantă și că la individualizarea sancțiunii s-a avut în vedere intervenția Ministerului Finanțelor Publice, în intenția de a controla componența fiscală a activității de emitere a tichetelor de masă.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Consideră că instanța a interpretat greșit natura juridică a minutei, pe care eronat a considerat-o ca fiind o înțelegere între societățile emitente de tichete de masă, neținând cont că Ministerul Finanțelor Publice controla și impunea nivelul minim al comisionului de emitere a tichetelor de masă, cu amenințarea aplicării de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor stabilite prin minută și că tot acesta a inițiat și organizat acțiunile care au dus la adoptarea minutei.
Susține și că pretinsa înțelegere anticoncurențială s-a realizat prin constrângere din partea Ministerului Finanțelor Publice, ceea ce înlătură caracterul ilicit al înțelegerii, așa cum rezultă și din jurisprudența instanțelor jurisdicționale ale Uniunii Europene.
Analizând motivele de recurs invocate, în raport cu materialul probator administrat în cauză și cu dispozițiile legale aplicabile, înalta Curte a reținut următoarele:
în urma investigației efectuate de Consiliul Concurenței, cu privire la o eventuală înțelegere între societățile emitente de tichete de masă, referitoare la stabilirea în comun a nivelului minim al comisionului solicitat angajatorilor, Plenul Consiliului Concurenței a emis decizia nr. 270 din 29 septembrie 2004 (contestată în cauza de față), prin care a dispus sancționarea recurentei, cu o amendă în cuantum de 17.217.858.000 lei, în temeiul art. 60 alin. (31) din Legea nr. 21/1996 a concurenței, pentru săvârșirea faptei prevăzută la art. 56 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.
De asemenea, a declarat nulă înțelegerea intervenită între societățile A.S. SA B.R. SRL, C.D. România SRL, C.L.P. SA, H. SA, I.F.S. SA, P. SRL și S.P. SRL, cu privire la fixarea nivelului minim al comisionului practicat în relațiile contractuale cu angajatorii.
A mai prevăzut să se recomande Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Muncii și Protecției Sociale, să adopte măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieței și a concurenței, în sensul analizării posibilității renunțării la Precizările la Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, care contravin Legii nr. 21/1996.
A reținut că fixarea unui nivel minim al tarifelor practicate de toți operatorii de pe piață în relațiile contractuale cu clienții reprezintă o practică anticoncurențială foarte nocivă, nefiind necesar a se mai dovedi efectele acesteia pe piață, că inițiativa înțelegerii a aparținut unor societăți și că Ministerul Finanțelor Publice, în urma sesizărilor primite în acest sens, a cerut formularea de propuneri și după armonizarea intereselor tuturor societăților emitente de tichete de masă s-a realizat acordul final, concretizat în minuta încheiată la 30 martie 2004, prin care s-a stabilit un comision minim de 2%.
Susținerea recurentei, că înțelegerea s-a realizat prin constrângere din partea Ministerului Finanțelor Publice, este numai în parte reală.
Trebuie ținut cont că unele societăți emitente de tichete de masă au avut inițiativa realizării unor înțelegeri prin formularea de sesizări adresate acestui minister, referitoare la practicarea de către alte societăți, a unor comisioane foarte mici și în urma sesizărilor primite, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat formularea de propuneri în acest sens.
Societățile emitente de tichete de masă, în urma unor consultări între ele, uneori intermediate de minister, au ajuns la un punct de vedere comun în ce privește comisionul de minim 2%, concretizat prin minuta încheiată la 30 martie 2004.
Este adevărat că și Ministerul Finanțelor Publice a avut un rol important în stabilirea comisionului și mai ales în menționarea în minută a aplicării de sancțiuni pentru societățile semnatare ale minutei care nu vor respecta cele convenite, dar nu se poate reține că societățile respective nu au avut o contribuție proprie, importantă în adoptarea înțelegerii, mai ales că era în interesul lor ca acest comision să fie cât mai mare și să nu mai existe concurență între societățile emitente de tichete de masă.
Trebuie reținut, pe de o parte, că recurenta a fost unul din inițiatorii înțelegerii, dar și, pe de altă parte, că Ministerul Finanțelor Publice a contribuit într-o anumită măsură la realizarea acordului privitor la stabilirea unui comision minim de 2%.
Tocmai acestea au fost considerentele pentru care s-a făcut o corectă individualizare a cuantumului amenzii aplicate recurentei, așa cum a reținut și instanța de fond.
Tot corect a reținut prima instanță că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, sunt interzise nu numai înțelegerile care au ca obiect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței, dar și cele care pot avea acest efect și că recurenta trebuia să aibă reprezentarea asupra efectelor pe care putea să le producă fixarea concertată a unui comision minim pe piața relevantă.
Instanța de fond nu a interpretat greșit natura juridică a minutei, așa cum eronat susține recurenta, ci a avut în vedere tocmai existența înțelegerii dintre societățile semnatare ale minutei și a efectelor pe care le-ar fi avut pe piața tichetelor de masă, realizarea măsurilor stabilite prin minută.
Pentru considerentele arătate mai sus, reținându-se că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, recursul a fost respins ca nefondat în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3927/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 717/2006. Contencios → |
|---|
