ICCJ. Decizia nr. 639/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3633 din 19 noiembrie 2004, pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta SC E.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Vamal de Control și Vămuire Alexandria, constatarea nulității absolute a actului de constatare nr. 15 din 31 octombrie 2002, încheiat de pârâtă.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de leasing încheiat la data de 5 mai 1999, a dobândit un autoturism, pentru care a achitat integral taxele vamale, accizele, T.V.A. și comisionul, conform O.G. nr. 51/1997, iar cu încălcarea principiului neretroactivității legii a procedat la recalcularea taxelor vamale în baza Legii nr. 99/1999, precum și a dobânzilor și penalităților.
Reclamanta a mai arătat că actul de constatare a fost încheiat în mod fraudulos, actul normativ aplicabil fiind O.G. nr. 51/1997, și nu Legea nr. 99/1999, iar pârâta a acționat cu viclenie, întrucât actul constatator din 15 octombrie 2002 a fost înaintat cu adresa nr. 3076 din 11 ianuarie 2002, în scopul inducerii în eroare, sub aspectul termenului de contestare.
La termenul de judecată din 6 decembrie 2004, reprezentantul pârâtului Biroul Vamal de Control și Vămuire Alexandria a depus cererea nr. 26456 din 3 decembrie 2004, prin care Direcția Regională Vamală Craiova a solicitat, în nume propriu și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, citarea în cauză în calitate de pârâtă, a Autorității Naționale a Vămilor.
Direcția Regională Vamală, în nume propriu și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, precum și în numele și pentru Biroul Vamal Alexandria, a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție, necompetența materială a Tribunalului Teleorman, precum și autoritatea de lucru judecat.
Pe fondul pricinii a susținut că acțiunea este neîntemeiată, deoarece contractul de leasing în speță a fost încheiat la data de 2 septembrie 1999, așa încât sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 99/1999, reclamanta datorând sumele stabilite prin actul constatator.
Prin sentința civilă nr. 949 din 20 decembrie 2004, Tribunalul Teleorman a declinat competența de soluționare a actului formulat de SC E.T. SRL împotriva pârâților Biroul Vamal de Control și Vămuire Alexandria și Autoritatea Națională a Vămilor București, în favoarea Curții de Apel București.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora soluționarea proceselor privind actele autorităților și instituțiilor centrale, sunt de competența curții de apel.
Prin sentința civilă nr. 607 din 4 aprilie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și în consecință, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC E.T. SRL
Pentru a se pronunța astfel, instanța a învederat că prin sentința civilă nr. 664 din 3 noiembrie 2003, a Tribunalului Teleorman, s-a respins acțiunea formulată de SC E.T. SRL împotriva deciziei nr. 10 din 19 martie 2003, a Direcției Generale a Finanțelor Publice Teleorman, decizie prin care fusese respinsă, ca tardivă, contestația actului de constatare emis de Biroul Vamal de Control și Vămuire Alexandria, sentința în speță devenind irevocabilă.
împotriva sentinței civile sus menționate a formulat recurs în termenul legal, reclamanta SC E.T. SRL Roșiori de Vede, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii dosarului, instanței judecătorești competente, adică Tribunalului Teleorman.
A arătat recurenta, prin motivele de recurs, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că există în cauză autoritate de lucru judecat, întrucât prima instanță, în dosarul nr. 2542/CA/2003, nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a actului de constatare nr. 15/2002, emis de Biroul Vamal de Control și Vămuire Externă Alexandria, iar prin decizia nr. 521 din 17 martie 2005, pronunțată în dosarul de recurs nr. 1720/2004, s-a precizat că instanța de fond nu era obligată să se pronunțe cu privire la acțiunea în constatarea nulității absolute.
Mai mult, s-a precizat de către recurentă, că, competența de soluționare a pricinii aparține în primă instanță, Tribunalului Teleorman, și nu Curții de Apel București, atâta vreme, cât reclamanta a chemat în judecată Biroul Vamal de Control și Vămuire Externă Alexandria, și nu Autoritatea Națională a Vămilor.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 141/1997, Autoritatea Națională a Vămilor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, având organizarea și funcționarea stabilită prin hotărâre a Guvernului.
în acest sens, prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 165/2005, privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, se precizează că această instituție se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.
în speță, calitatea de parte o are, potrivit prevederilor legale sus menționate, autoritatea vamală, astfel că în mod corect pricina a fost soluționată, în primă instanță, potrivit prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Sub aspectul modului de rezolvare a cererii reclamantei SC E.T. SRL Roșiori de Vede, se reține că în mod corect instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea în contencios administrativ, ca inadmisibilă.
într-adevăr, actul administrativ atacat prin acțiune a mai format obiectul unui proces în contencios administrativ, soluționat prin sentința civilă nr. 644 din 3 noiembrie 2003, a Tribunalului Teleorman, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 521 din 17 martie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
împrejurarea că în dosarul nr. 2542/CA/2003 al Tribunalului Teleorman, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 644/2003, capătul de cerere din acțiunea reclamantei, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a actului de constatare nr. 15 din 31 octombrie 2002, întocmit de Biroul Vamal de Control și Vămuire Externă Alexandria, nu a fost examinat, datorită faptului că s-a reținut că reclamanta nu a depus contestația prevăzută de O.U.G. nr. 13/2001, privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de impunere sau de control întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, în termenul de decădere de 15 zile de la comunicarea actului, nu dă dreptul reclamantei de a formula o nouă acțiune în contencios administrativ, având același obiect.
în aceste condiții, fiind întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. și de art. 163 alin. (1) C. proc. civ., cum sentința atacată este legală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.T. SRL Roșiori de Vede.
| ← ICCJ. Decizia nr. 678/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 612/2006. Contencios → |
|---|
