ICCJ. Decizia nr. 687/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 8 noiembrie 2004, reclamanta SC C.D. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 270 din 29 septembrie 2004, a Plenului Consiliului Concurenței, prin care a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 87.659.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, obligarea Consiliului Concurenței, la restituirea sumei respective și la plata cheltuielilor de judecată și suspendarea parțială a efectelor deciziei.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată, în esență, că a fost autorizată de către Comisia de autorizare a funcționării societăților emitente de tichete de masă din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, să emită astfel de tichete către persoanele fizice sau juridice care încadrează personal, prin încheierea unor contracte individuale de muncă și că, la recomandarea acestui minister, societățile emitente de tichete de masă s-au întâlnit în repetate rânduri, în perioada ianuarie - martie 2004, cu scopul de a încerca stoparea practicii unor societăți emitente de tichete de masă, de a percepe comisioane sub costurile reale de realizare a tichetelor și pentru elaborarea unui document, cu propuneri de modificare a legislației în acest domeniu.
Mai arată că la 30 martie 2004, reprezentanții celor 8 societăți emitente de tichete de masă au fost convocați la sediul Ministerului Finanțelor Publice și că în urma discuțiilor dintre părți, cu participarea activă a reprezentanților ministerului, s-a încheiat o minută în care s-a prevăzut practicarea unui comision de minimum 2%, de către toate societățile emitente de tichete de masă.
Menționează că prin Ordinul nr. 92 din 20 aprilie 2004, al Președintelui Consiliului Concurenței, a fost declanșată investigația privind eventuala încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a concurenței, de către societățile emitente de tichete de masă, că a formulat ulterior obiecțiuni la raportul de investigație și, apoi, concluzii orale în cursul audierilor organizate de Plenul Consiliului Concurenței, dar că prin decizia nr. 270 din 29 septembrie 2004 a fost sancționată cu amendă în cuantum de 87.659.000 lei, pentru pretinsa săvârșire a faptei prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Consideră că minuta încheiată la sediul Ministerului Finanțelor Publice nu are natura juridică a unui act administrativ, ci reprezintă hotărâri ale Comisiei de autorizare, ca reprezentantă a unei autorități publice, cu participarea reprezentanților societăților emitente de tichete de masă care, în caz de neexecutare a măsurilor prevăzute în minută, erau pasibile de a suporta sancțiuni severe.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 738 din 19 aprilie 2005, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că minuta din 30 martie 2004 reflectă atât o înțelegere între cele 8 societăți emitente de tichete de masă, pentru stabilirea unui comision minim în relațiile cu angajatorii, cât și intenția Ministerului Finanțelor Publice de a verifica respectarea comisionului minim convenit.
Mai reține că înțelegerea dintre societăți este o manifestare expresă, având ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, iar implicarea Comisiei de autorizare a unităților emitente de tichete de masă, în încheierea minutei, nu o exonerează pe reclamantă de răspunderea pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Consideră că împrejurările concrete în care a fost încheiată înțelegerea, rolul pasiv al reclamantei și nepunerea în practică a înțelegerii, au fost avute în vedere de către Consiliul Concurenței, la individualizarea sancțiunii, dar nu sunt de natură să înlăture complet vinovăția reclamantei în săvârșirea faptei contravenționale.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că este nelegală și netemeinică.
Menționează că instanța a apreciat eronat că fapta sa este o parte a unei neînțelegeri exprese a societăților emitente de tichete de masă, în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și nu a reușit să aducă argumente solide împotriva susținerii sale că actul în discuție are natura juridică a unui act administrativ, iar nu o înțelegere a unor agenți economici.
Arată că societățile emitente de tichete de masă s-au întâlnit în repetate rânduri la recomandarea Ministerului Finanțelor Publice și că la 30 martie 2004 au prezentat trei propuneri în ce privește costul minim de tipărire a tichetelor de masă, astfel ca legea concurenței să nu fie încălcată.
Consideră că minuta are natura juridică a unui act administrativ, emanând de la un organ al administrației publice, în exercitarea puterii publice, ca o manifestare de voință juridică a acestuia și având un caracter obligatoriu prin sancțiunile impuse, pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la cuantumul comisionului, ca și prin împuternicirea dată Direcției de Inspecție Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, de a efectua controale cu privire la aplicarea comisionului minim de către societățile emitente de tichete de masă.
Susține că în cazul său trebuie ținut cont că a considerat, la data încheierii minutei, că aceasta i se aplică obligatoriu, chiar dacă nu a fost de acord cu conținutul ei, deoarece s-a numărat printre cele 4 societăți care au făcut propuneri de modificări legislative, în sensul lăsării la latitudinea Ministerului Finanțelor Publice, de a stabili criteriile precise de calculare a costului de imprimare a tichetelor de masă și nu era pentru prima dată când reprezentanții ministerului îi impuneau un comision minimal.
Intimatul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, deoarece cele 8 societăți emitente de tichete de masă, înainte de a se prezenta la sediul Ministerului Finanțelor Publice, au întocmit o notă comună care viza sistemul cotelor, condițiile de plată pentru clienți și costul tipăririi tichetelor de masă, notă ce a reprezentat punctul de pornire a discuțiilor purtate la minister, finalizate prin minuta din 30 martie 2004, în care menționează acordul unităților emitente de tichete de masă, de a practica un comision minim de 2%, în relațiile contractuale cu angajatorii și de a nu încheia acte adiționale sau de a prelungi termenele la contractele încheiate cu angajatorii care au comisioane mai mici de 2%.
Menționează că minuta nu este un act administrativ, ci un proces-verbal al întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Comisiei de autorizare și cei ai societăților emitente de tichete de masă, iar implicarea Ministerului Finanțelor Publice nu este de natură a înlătura caracterul contravențional al faptei societăților emitente de tichete de masă care, prin semnarea minutei, și-au manifestat acordul de a fixa și practica un nivel minim al comisionului.
Analizând motivele de recurs invocate, prin prisma materialului probator administrativ în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, înalta Curte a reținut următoarele:
în baza unor informații, prin Ordinul Președintelui Consiliul Concurenței nr. 92 din 20 aprilie 2004, s-a dispus declanșarea unei investigații cu privire la o eventuală încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a concurenței, de către societățile emitente de tichete de masă, referitoare la o posibilă înțelegere asupra stabilirii unui nivel minim al comisionului ce urma să fie solicitat angajatorilor.
Rezultatul investigației a fost consemnat în raportul înregistrat sub nr. 2741 din 18 august 2004, la Consiliul Concurenței și în baza acestuia, în ce o privește pe recurentă, s-a emis decizia nr. 270 din 29 septembrie 2004, a Plenului Consiliului Concurenței, prin care s-a declarat nulă, înțelegerea intervenită între cele 8 societăți semnatare ale "minutei" din 30 martie 2004, în baza prevederilor art. 54 din Legea nr. 21/1996, a fost sancționată recurenta, cu o amendă în cuantum de 87.659.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prin încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din legea respectivă și s-a recomandat Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Muncii și Protecției Sociale, adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieței și a concurenței, în sensul renunțării la Precizările la Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, care contravin Legii concurenței nr. 21/1996. Se reține, în esență, că societățile semnatare ale minutei au convenit stabilirea unui comision minim de 2% din valoarea tichetelor de masă în relațiile contractuale cu angajatorii, ceea ce avea ca scop restricționarea concurenței, prin reducerea rivalităților dintre părțile contractante.
S-au reținut atât circumstanțe agravante, cât și circumstanțe atenuante pentru recurentă, fiindu-i aplicată o amendă spre minimul prevăzut de lege.
Atât autoritatea de concurență, cât și instanța de fond au reținut corect, contrar susținerilor recurentei, că fapta comisă de aceasta se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prin aceea că a participat la încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale care avea ca scop stabilirea unui tarif minim de 2% în relațiile contractuale cu angajatorii.
Recurenta recunoaște că a participat în mai multe rânduri la întâlniri organizate cu alte societăți emitente de tichete de masă, în vederea stopării practicii unor societăți de a stabili comisioane sub costurile reale de realizare a tichetelor și pentru elaborarea unui document cu propuneri de modificare a legislației aferente tichetelor de masă, dar susține că aceste întâlniri au avut loc la recomandarea Ministerului Finanțelor Publice.
în realitate, inițiativa unor astfel de întâlniri a aparținut inițial unora dintre societățile emitente de tichete de masă, care erau nemulțumite că alte societăți practicau comisioane foarte mici, mult sub costul de realizare a tichetelor și în acest fel le concurau neloial.
Numai ulterior a intervenit Ministerul Finanțelor Publice, prin Comisia de autorizare a funcționării societăților emitente de tichete de masă, care a organizat întruniri la sediul său cu aceste societăți, printre care și recurenta, în final încheindu-se o înțelegere comună, consfințită prin minuta întocmită la 30 martie 2004.
Anterior încheierii minutei, societățile în cauză au întocmit o notă cu propuneri referitoare la sistemul cotelor, condițiile de plată pentru clienți și costul tipăririi tichetelor de masă, în care recurenta a propus ca ministerul să stabilească criteriile de calculare a costului de imprimare a tichetelor.
Important în cauză este faptul că societățile emitente de tichete de masă au avut înțelegeri prealabile pentru stabilirea unui comision minim în raporturile cu angajatorii, înțelegere care s-a concretizat apoi în minuta încheiată la 30 martie 2004, la sediul Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-a convenit practicarea unui comision de minimum 2% și neîncheierea de acte adiționale sau neprelungirea termenelor la contractele deja încheiate cu angajatorii care au comisioane mai mici de 2%.
Faptul că minuta s-a încheiat la sediul Ministerului Finanțelor Publice, că la întocmirea ei au participat și reprezentanți ai acestui minister și că s-a prevăzut efectuarea de verificări de către reprezentanții ministerului, în ce privește realizarea celor convenite, iar nerespectarea acestora atrăgea aplicarea de sancțiuni, nu este de natură să-i confere minutei, calitatea de act administrativ, cum greșit susține reclamanta.
De esența actului administrativ este condiția ca el să emane de la o autoritate publică, însă minuta s-a întocmit cu acordul părților contractante, exprimând voința acestora de a se practica un comision minim de 2%, acord intervenit în urma discuțiilor purtate între reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și cei ai societăților emitente de tichete de masă.
Ca atare, minuta nu este un act administrativ de autoritate unilateral, ci o înțelegere privitoare la stabilirea unui comision minimal.
De altfel, Comisia de autorizare nici nu avea competență legală de a interveni pentru încheierea unei astfel de înțelegeri, iar neîndeplinirea celor convenite de părți nu putea atrage sancțiunile menționate în minută.
La aprecierea cuantumului amenzii aplicate recurentei s-au avut în vedere atât circumstanțele agravante, în special înțelegerea de fixare a unui tarif minimal, cât și circumstanțele atenuante, printre care intervenția ministerului, renunțarea la intenția de a pune în practică cele convenite, colaborarea în cadrul procedurii declanșate de intimat și rolul pasiv al recurentei în cadrul înțelegerii.
Dar, conform dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, sunt interzise numai înțelegerile care au ca obiect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței, ci și cele care pot avea acest efect, recurenta trebuind să aibă reprezentarea asupra efectelor pe care putea să le producă fixarea concertată a unui comision minim pe piața relevantă.
Trebuie reținut că recurenta avea un interes în stabilirea unui comision minimal în relațiile cu angajații, pentru a obține beneficii și a evita concurența între societățile emitente de tichete de masă și din acest motiv a participat la întâlnirile intervenite între societățile emitente de tichete de masă, iar în final a semnat minuta din 30 martie 2004, prin care s-a convenit stabilirea unui comision minim.
Pentru toate considerentele menționate mai sus, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, a fost respins recursul, ca nefondat, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 717/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 678/2006. Contencios → |
|---|
