ICCJ. Decizia nr. 1058/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1058/2007

Dosar nr. 2961/45/2006

Şedinţa publică din 20 februarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 106/ CA din 2 octombrie 2006, a anulat ca netimbrată acţiunea promovată de reclamanta P.C.M. judeţul Iaşi, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.I., reţinând că deşi reclamanta a fost legal citată cu menţiunea timbrării, încă din data de 26 iulie 2006, nu şi-a îndeplinit această obligaţie şi nici nu a justificat faptul neachitării taxelor legal datorate, conform Legii nr. 146/1997 şi a prevederilor OG nr. 32/1995.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta, învederând că nu a putut fi prezentă la termenul din 2 octombrie 2006 şi nici nu a putut face dovada achitării taxei de timbru dispuse de Instanţa de Fond deoarece reprezentantul său legal era în imposibilitate de a se deplasa din motive medicale, potrivit dovezilor ce se vor înfăţişa Instanţei de Recurs.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi ale OG nr. 32/1995, părţile au obligaţia legală de a achita cu anticipaţie taxele de timbru pe care le datorează în temeiul legii în raport de obiectul acţiunii formulate şi care le sunt comunicate de către Instanţă.

Cum în cauză recurenta – reclamantă a fost legal citată pentru termenul de judecată din 2 octombrie 2006 cu menţiunea expresă de a achita taxa de timbru de 20 lei şi timbrul judiciar de 0,3 lei şi nu a înţeles să îşi îndeplinească această obligaţie, Instanţa de Fond în mod corect a aplicat sancţiunea legală, respectiv aceea de a anula acţiunea ca netimbrată (art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997).

De altfel nici în faza soluţionării recursului recurenta - reclamantă nu a prezentat dovada achitării taxei de timbru datorate pentru acţiunea de fond şi nici a imposibilităţii prezentării ei, astfel cum a susţinut prin motivele de recurs, fiind achitată numai taxa legal datorată în recurs.

Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta P.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 106/ CA din 2 octombrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1058/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs