ICCJ. Decizia nr. 1073/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1073/2007
Dosar nr. 34767/2/2005
Şedinţa publică din 20 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 31 octombrie 2005, reclamanta T.E.L. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti o acţiune în contencios administrativ, formulată în nume propriu şi ca mandatară pentru mătuşa sa A.L., în contradictoriu cu M.E.C. şi cu SC A SA (acesta din urmă fiind citat în cauză în calitate de pârât începând cu data de 14 decembrie 2005) solicitând anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 23 august 1993, respectiv pentru suprafaţa de 1490,77 m2, emis pentru societatea SC A SA.
Reclamanta a precizat că această suprafaţă de teren a fost nelegal atribuită SC A SA, întrucât a aparţinut bunicilor săi şi nu a intrat niciodată în patrimoniul statului, indicând totodată că la data de 16 noiembrie 2004 s-a adresat M.E.C. pentru anularea actului de proprietate, însă prin adresa din 26 noiembrie 2004 i s-a comunicat că autoritatea emitentă nu mai poate revoca certificatul emis intrat în circuitul civil, fiind necesară sesizarea Instanţei judecătoreşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 816 din 5 aprilie 2006, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei procedurii administrative prealabile în ceea ce priveşte acţiunea reclamantei invocată de pârâţi, dar a admis excepţia prescripţiei invocată de pârâta SC A SA şi drept urmare a constatat prescrisă acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel Instanţa de Fond a reţinut că reclamanta a introdus acţiunea de faţă cu depăşirea termenului legal de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care după ce a primit răspuns la plângerea sa prealabilă, la data de 26 noiembrie 2004, s-a adresat Instanţei de judecată la data de 31 octombrie 2005, termenul de 6 luni, calificat de lege ca fiind un termen de prescripţie împlinindu-se la data de 26 iunie 2005.
În fine, Instanţa de Fond a mai reţinut şi împrejurarea că reclamantei nu îi este aplicabilă nici ipoteza prevăzută de art. 11 alin. (2) teza ultimă, respectiv introducerea acţiunii nu mai târziu de 1 an de la data emiterii actului, chiar luând în considerare data la care a luat aceasta cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtului SC A SA, în anul 1993.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs reclamanta T.E.L. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând în drept motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele dezvoltate, recurenta - reclamantă a arătat că în mod greşit Instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, fără a analiza susţinerile sale şi ignorând împrejurarea că a cunoscut abia la data de 8 noiembrie 2004 despre existenţa actului contestat, încadrându-se astfel în termenul de 1 an calculat de la această dată, în ceea ce priveşte formularea acţiunii în contencios administrativ la data de 31 octombrie 2005.
Reclamanta - recurentă a mai susţinut că întrucât a efectuat procedura prealabilă în raport de prevederile Legii nr. 29/1990, anterior intrării în vigoare a noii legi nr. 554/2004, nu sunt în cauză aplicabile termenele şi condiţiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 la care Instanţa de Fond a făcut referire, ceea ce implicit înseamnă că în nici un caz acţiunea sa nu poate fi considerată prescrisă.
Totodată, recurenta a apreciat ca fiind inadmisibilă invocarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune de o entitate care nu este titularul dreptului, arătând că SC A SA este doar un beneficiar, dreptul de a ridica excepţia amintită revenindu-i numai M.E.C., ca entitate ce a emis actul a cărui anulare se solicită.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând cauza de faţă în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi prin prisma criticilor recurentei, reţine că acestea nu sunt întemeiate şi că hotărârea pronunţată de Instanţa de Fond este corectă, astfel că urmează a fi menţinută, în sensul şi pentru consideraţiunile prezentate în cele ce urmează.
Legea nr. 554/2004, ca şi actul normativ anterior, respectiv Legea nr. 29/1990, reglementează, în tradiţia legislaţiei româneşti, recursul administrativ prealabil obligatoriu, în cazul acţiunilor în anularea unui act administrativ, cum este acţiunea de faţă.
Împrejurarea că procedura prealabilă s-a efectuat în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/1990, în vigoare la acel moment, nu atrage însă inaplicabilitatea legii noi apărute, nr. 554/2004, în vigoare cu începere de la data de 6 ianuarie 2005, câtă vreme prevederile art. 27 din acest din urmă act normativ stipulează fără echivoc că numai cauzele aflate pe rolul Instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, adică numai cele înregistrate anterior datei de 6 ianuarie 2005, vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării Instanţei, ceea ce nu este însă cazul acţiunii de faţă, înregistrată ulterior, la data de 31 octombrie 2005. Aşa fiind, nu sunt întemeiate criticile recurentei vizând legea aplicabilă cauzei, corect determinată de altfel de Instanţa de Fond.
De altfel, în raport de succesiunea legilor în timp, strict pe această critică formulată, este de menţionat că pentru recurenta – reclamantă, Legea nouă nr. 554/2004 reprezintă reglementarea mai favorabilă întrucât potrivit art. 11 din acest act normativ cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se poate introduce în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, faţă de reglementarea anterioară, care în art. 5 din Legea nr. 29/1990, prevedea simetric un termen mai mic de numai 30 de zile de la comunicarea soluţiei la plângerea prealabilă.
Faţă de cele arătate rezultă aşadar că Instanţa de Fond, în mod corect făcând aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a reţinut că acţiunea recurentei – reclamante introdusă la data de 31 octombrie 2005 cu depăşirea termenului de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă la 26 noiembrie 2004 este prescrisă, termenul de 6 luni fiind în mod expres calificat de lege ca termen de prescripţie. Totodată corect s-a admis excepţia invocată de beneficiarul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, contrar celor susţinute de recurentă, fiind evident interesul acestei entităţi citate în cauză precum şi legitimarea sa procesuală.
În fine Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile recurentei - reclamante şi în raport de prevederile art. 7 alin. (3) şi alin. (7) din Legea nr. 554/2004. În acest text de lege se menţionează expres că este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă pe orice cale de existenţa acestuia, însă în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7), respectiv nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, şi acest termen fiind calificat expres ca termen de prescripţie.
Aceste prevederi chiar dacă nu au directă aplicabilitate în cauză demonstrează că în reglementarea Legii nr. 554/2004 data menţionată de recurenta - reclamantă ca fiind cea la care a luat cunoştinţă de existenţa actului poate fi luată în calcul numai prin raportare la termenul de 6 luni de la data emiterii actului atacat.
Pentru toate cele învederate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.E.L. împotriva sentinţei civile nr. 816 din 5 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1063/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1074/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
