ICCJ. Decizia nr. 1074/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1074/2007
Dosar nr. 6476/1/2006
Şedinţa publică din 20 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 60 din 16 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 336/2005, a fost admisă în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de SC S.I. SRL Braşov, având ca obiect anulare Deciziei nr. 4 din 14 ianuarie 2004 emisă de A.N.A.F. şi a procesului – verbal nr. 9027 din 12 decembrie 2003 întocmit de D.C.F.B.
A fost anulată în parte Decizia, precum şi procesul - verbal, pentru suma de 28.382.908.521 lei.
Au fost respinse celelalte pretenţii, cu privire la suma de 192.416.966 lei.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut în fapt că în baza contractului, persoana fizică S.P. a identificat pentru reclamantă, clientul extern S.A.T. S.P.A. Italia căruia i-a furnizat matriţe şi consultanţă inginerească cu privire la caracteristicile tehnice ale matriţelor cumpărate. Comisionul datorat de reclamantă este potrivit contractului de 300.000 dolari S.U.A., pentru perioada 7 iunie 1999 – 31 decembrie 1999 reclamanta având o obligaţie către S.P. în cuantum de 4.723.800.000 lei. Reclamanta a înregistrat în contabilitate venituri din vânzarea produselor către clientul extern S.A.T. S.P.A. Italia la data de 21 decembrie 1999 în sumă de 16.061.582.050 lei.
Ca urmare, a considerat Instanţa că reclamanta a respectat dispoziţiile art. 4 alin. (4) din OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, potrivit cărora, la calculul profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile dacă sunt aferente veniturilor.
A înlăturat Instanţa, astfel, susţinerea organului constatator că suma de 4.723.800.000 lei ar fi nedeductibilă fiscal întrucât ar fi fost făcută în favoarea persoanei fizice S.P., asociat al societăţii reclamante şi că ar fi incidente dispoziţiile art. 1 pct. 6 alin. (3) lit. f) din OG nr. 40/1998, reţinând că art. 4 alin. (3) lit. k) din OG nr. 40/1998 a fost abrogat prin Legea nr. 249/1999 de aprobare a OG nr. 40/1998.
De asemenea a reţinut Instanţa că în temeiul contractului de reprezentare la export S.P., a purtat negocieri privind relaţiile comerciale în domeniul furnizării de matriţe ce urmau a se desfăşura între reclamantă şi clientul extern S.A.T. S.P.A. Italia, relaţii comerciale care ulterior au fost încheiate, dovadă fiind comanda transmisă de clientul extern S.A.T. S.P.A. Italia reclamantei şi că în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 iunie 2003 contravaloarea exportului efectuat a fost de 35.587.034.164 lei.
A mai reţinut Instanţa că în baza contractului de comision, comisionarul S.P. a continuat negocierile cu clientul extern S.A.T. S.P.A. Italia prezentând produsele ce pot fi realizate de către reclamantă, dovada fiind comenzile, contravaloarea exportului realizat de reclamantă în favoarea beneficiarului extern fiind de 30.188.370.020 lei.
În ceea ce priveşte înregistrarea unor cheltuieli cu serviciile executate de terţi, Instanţa a reţinut că suma de 2.182.487.500 lei a fost înregistrată în baza contractului, fiind plătită către S.A. împuternicit să reprezinte societatea în raporturile cu firma T.A., iar suma de 12.500.000 lei a fost înregistrată în baza contractului încheiat cu firma C.P.
A mai reţinut Instanţa că societatea reclamantă a desfăşurat o prestare de servicii în valoare de 42.937.989.664 lei în anul 2000, 26.743.523.522 lei şi 37.827.232.796 lei pentru 2002, valori ce au fost încasate în valută într-un cont bancar deschis în România în conformitate cu prevederile art. 7 din OUG nr. 219/1999, fapt pentru care reclamanta a utilizat în mod corect cota redusă de 5% aferentă veniturilor realizate din export.
A constatat Instanţa că prestarea realizată de SC C.P. SRL s-a efectuat în baza contractului de afaceri şi de studiere a pieţei valabil începând cu 1 ianuarie 2002, până la 31 decembrie 2002, partenerul contractat de prestator fiind E. din Italia, volumul cifrei de afaceri crescând peste nivelul de 20% prevăzut în contract şi că prestarea realizată de P.S. are la bază contracte de comision prin care acesta se obligă la găsirea de furnizori şi asistenţă la predarea bunurilor către beneficiarul final.
În legătură cu aceste contracte a reţinut Instanţa că nu există un text care să interzică încheierea de contracte cu asociaţii societăţii, iar în anii în care reclamanta a avut contracte cu comisionarii, volumul vânzărilor la export a crescut mai mult decât se stipulase în contractele de comision, dovedind că serviciile de comisionariat au fost în favoarea societăţii.
De asemenea, a reţinut Instanţa că serviciile de consultanţă managerială şi tehnică şi de reprezentare în relaţiile cu clienţii externi au fost dovedite prin corespondenţa purtată de reclamantă cu prestatorii şi au avut ca efect creşterea profitului.
În fine, a constatat Instanţa, pe baza raportului de expertiză contabilă, că serviciile în discuţie au fost executate pe bază de comandă fermă ce conţine termenul de execuţie şi cel de livrare şi că, în timp ce serviciile de consultanţă din contractele cu comisionarii au o valoare de 37.820.125.894 lei şi sunt deductibile fiscal, valoarea contractelor externe în anii 1999, 2000, 2002 şi trimestrul I din 2003 a fost de 210.575.712.690 lei.
Împotriva acestei hotărâri au formulat în termen recursul de faţă A.N.A.F. prin mandatara sa D.G.F.P. Braşov şi aceasta din urmă în nume propriu, cererea fiind legal scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În motivarea cererii, recurenta critică sentinţa ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi având ca bază probatorie o expertiză contabilă superficială, contradictorie şi părtinitoare care nu lămureşte caracterul deductibil al unor cheltuieli înregistrate în evidenţa contabilă a reclamantei.
Susţin recurentele că înscrisurile depuse în cauză au dovedit manoperele practicate în mod deliberat de reclamanta intimată în scopul transferării profitului în ţara investitorilor străini, prin aceea că sumele cu titlu de comisioane de valori exagerate grevează cheltuielile societăţii reclamante, în intenţia ca profitul realizat din activitatea de export să fie cât mai mic, pentru ca şi impozitul aferent datorat bugetului statului să fie cât mai mic posibil.
Arată recurentele că Instanţa nu a sesizat că intenţia agentului economic reclamant este ca pentru prestările de servicii aferente exporturilor, valoarea de înţelegere dintre prestatorii de servicii şi societate să fie supradimensionată şi, astfel, veniturile din activităţile de export să se transfere în ţara de origine a investitorilor prin grevarea cheltuielilor.
Consideră recurentele că expertiza contabilă efectuată în cauză nu a lămurit natura serviciilor, raportul prestatorilor de servicii către societate, faptul că prestările de servicii către export au un caracter fictiv, fără realitate în starea de fapt, că prin manoperele practicate se observă uşor angajarea unor cheltuieli de valori considerabile care să diminueze baza de impozitare, cu intenţia clară de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale reale.
În drept invocă recurentele dispoziţiile art. 4 alin. (1) din OUG nr. 217/1999 pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit (reglementări ce erau operaţionale în perioada supusă verificării): „Profitul impozabil se calculează ca diferenţă dintre veniturile obţinute bunurilor mobile, serviciilor prestate şi lucrărilor executate, din vânzarea bunurilor imobile, inclusiv din câştiguri din orice sursă, şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile. Punctual, referitor la cheltuielile cu serviciile executate de terţi, inclusiv cele de comision sau consultanţă, în situaţia în care nu sunt justificate de un contract scris şi pentru care nu pot fi verificaţi prestatorii în legătură cu natura acestora cu pregătirea lor profesională, cu aportul concret al acestora, nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit".
Recursul nu se fondează.
1. În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 4 din OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, astfel cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 217/1999.
Potrivit acestui articol: (1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile obţinute din livrarea bunurilor mobile, serviciilor prestate şi lucrărilor executate, din vânzarea bunurilor imobile, inclusiv din câştiguri din orice sursă, şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile.
În înţelesul alin. (1) cheltuielile nedeductibile sunt: cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultanţă, în situaţia în care nu sunt justificate de un contract scris şi pentru care nu pot fi verificaţi prestatorii în legătură cu natura acestora. Nu sunt deductibile serviciile facturate de persoane fizice şi juridice nerezidente, în situaţia în care plata acestora determină pierdere la nivelul unui exerciţiu financiar sau în situaţia în care aceste servicii nu sunt aferente activităţii entităţii din România.
Alin (4) al aceluiaşi articol de lege prevede că „La calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor."
Aşadar, pentru a admite deducerea cheltuielilor cu serviciile prestate de către terţi, legea impune condiţia ca acestea să fie justificate de un contract scris, prestatorii să poată fi verificaţi în legătură cu natura acestora, cheltuielile respective să fie aferente realizării de venituri şi să nu determine pierdere la nivelul unui exerciţiu financiar.
Din înscrisurile prezentate de SC S.I. SRL şi raportul de expertiză contabilă judiciară, rezultă că toate condiţiile prevăzute de lege pentru a fi admisă deductibilitatea cheltuielilor cu serviciile prestate de terţi în scopul realizării de venituri au fost îndeplinite.
Faţă de susţinerile organelor de control că plata sumei de 4.723.800.000 lei către S.P., asociat al SC S.I. SRL, ar fi nedeductibilă în temeiul dispoziţiilor art. 1 pct. 6 din OG nr. 40/1998 prin modificarea şi completarea OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit (care prevedea că sunt nedeductibile, lit. k) „orice cheltuieli făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor"), Instanţa a reţinut corect că respectivele prevederi legale au fost abrogate la data de 1 ianuarie 1999, prin Legea nr. 249/1998 pentru aprobarea OG nr. 40/1998.
2. Pe baza înscrisurilor şi a datelor din raportul de expertiză contabilă judiciară, Instanţa de Fond a reţinut corect situaţia de fapt, în sensul că respectivele comisioane au fost plătite ca urmare a serviciilor prestate de către terţi, dovedite cu contracte scrise, corespondenţa cu prestatorii, fiind concretizate în contracte şi comenzi ferme de la clienţii externi, urmate de exporturi a căror contravaloare a fost încasată de către SC S.I. SRL.
Din conţinutul contractelor cu prestatorii, aflate la dosarul cauzei, anexate raportului de expertiză judiciară, rezultă atât datele necesare referitoare la prestatori, cât şi natura prestaţiilor şi termenele de execuţie. Solicitarea recurentului cu privire la indicarea în aceste contracte a valorii totale a contractelor de export, nu are un temei legal şi nici nu este posibilă, dat fiind că în momentul încheierii contractului de comision nu poate fi cunoscută valoarea viitoare a exportului ce va rezulta ca efect al comisionării.
Din probele administrate, inclusiv din cele reţinute de organele fiscale în actul de control, rezultă că societatea a plătit şi a dedus servicii de consultanţă în cuantum de 37.820.125.894 lei, corespunzătoare unei valori a contractelor externe de 210.575.712.690 lei, spre deosebire de anii în care nu a apelat la serviciile consultanţilor şi în care veniturile au fost mult mai mici.
3. În fine, în legătură cu valoarea comisioanelor stipulate în contracte şi plătită comisionarilor, se constată că aceasta reprezintă o clauză a unor contracte comerciale valabil întocmite, obligatorii între părţile contractante şi neafectate de nici o cauză de nulitate.
Câtă vreme Legea nr. 31/1990 şi C. com. nu interzic încheierea unor contracte de mandat de către societatea cu răspundere limitată cu unul dintre asociaţii ei, contractele astfel încheiate nu pot fi considerate fictive, iar ca urmare nelegale, ci ele produc toate efectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P.B. - D.C.F., în nume propriu şi ca reprezentant al M.F.P. – A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 60/ F din 16 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1073/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1083/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
