ICCJ. Decizia nr. 110/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 110/2007
Dosar nr. 13737/1/2006
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 iulie 2005, reclamanta T.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Covasna, anularea hotărârii nr. 1609 din 7 iunie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de actul normativ indicat pentru acordarea drepturilor compensatorii, întrucât în perioada iunie 1944 - mai 1945, împreună cu familia sa, de etnie maghiară, din cauza persecuţiilor exercitate pe criterii etnice, au fost nevoiţi să se refugieze din satul Gârbău, judeţul Sălaj, în satul Deja şi să-şi abandoneze în localitatea de domiciliu toate bunurile.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 175/F/CA din 4 septembrie 2006, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii atacate şi a obligat pârâta să-i emită reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să i se constate calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada iulie 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti cuvenite, începând cu data de 1 iunie 2005.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi ale art. 4 din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002.
Împotriva sus menţionatei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Covasna, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi 10 şi ale art. 3041 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei T.B., ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a apreciat în mod incorect că intimata-reclamantă se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, având în vedere că aceasta nu a dovedit că schimbarea domiciliului a fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, ci s-a datorat evenimentelor politico-militare de la acea dată, ţinând cont şi de faptul că mutarea s-a făcut dintr-o localitate aparţinând Ardealului de Nord, într-o localitate aparţinând aceleiaşi regiuni, iar evenimentele respective au afectat şi pe etnicii români, nu numai pe cei maghiari din zonă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în speţă, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe, beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind refugiată strămutată sau expulzată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate".
În mod eronat, recurenta-pârâtă susţine că intimata-reclamantă nu s-ar afla în această situaţie.
Astfel, din declaraţiile autentice ale martorilor M.C. şi H.L., coroborate cu actele de stare civilă şi de proprietate depuse de reclamantă în sprijinul cererii sale, rezultă că s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002 că, în luna iulie 1944, intimata-reclamantă împreună cu familia, de etnie maghiară, s-au refugiat din localitatea de domiciliu Gârbău, judeţul Sălaj (localitate cu populaţie majoritară de etnie română), în localitatea Deja, judeţul Sălaj, până în mai 1945, motivele refugiului fiind de natură etnică.
În consecinţă, faţă de dovezile existente la dosar, se constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Covasna împotriva sentinţei civile nr. 175/F/CA din 4 septembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 111/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
