ICCJ. Decizia nr. 1066/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1066/2007
Dosar nr. 16460/1/2006
Şedinţa publică din 20 februarie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 decembrie 2006, Primul Ministru al Guvernului României, în contradictoriu cu intimatul S.I. a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 4316 din 30 noiembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus reintegrarea domnului S.I. în funcţia de preşedinte al A.N.R.C., invocând în drept prevederile art. 318 C. proc. civ. şi arătând că Decizia atacată este practic rezultatul unei greşeli materiale.
Prin Decizia nr. 4316 din 30 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de S.I. împotriva sentinţei civile nr. 1075 din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a casat această sentinţă şi în fond a admis în parte acţiunea reclamantului-recurent.
Drept urmare, a fost anulată Decizia nr. 248 din 4 martie 2005, emisă de Primul Ministru şi s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii actului atacat şi obligarea pârâtului Primul Ministru al Guvernului României, la plata despăgubirilor, reprezentând salariul indexat majorat şi recalculat, ca şi la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, calculate de la 4 martie 2005 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin actul normativ ce reglementează activitatea A.N.R.C., respectiv OUG nr. 79/2002, legiuitorul a conferit funcţiilor de conducere ale acestei autorităţi, o reală stabilitate pe parcursul mandatului, fiind expres şi limitativ prevăzute situaţiile în care Primul Ministru poate revoca preşedintele şi/sau vicepreşedintele A.N.R.C.
S-a mai reţinut că Decizia atacată are indicate ca temeiuri de drept, exclusiv, prevederile art. 15 lit. a) şi art. 19 din Legea nr. 50/2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, fiind emisă la 4 martie 2005, după publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 179/2005 a OUG nr. 11/2005, pentru abrogarea alin. (2) al art. 38 din OUG nr. 79/2002, care prevedeau tocmai situaţiile limită în care Primul Ministru putea revoca preşedintele şi vicepreşedintele A.N.R.C. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 258 din 14 martie 2006, definitivă şi obligatorie, a admis, însă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG nr. 11/2005 pentru abrogarea a alin. (2) al art. 38 din OUG nr. 79/2002.
În fine, reţinând caracterul obligatoriu al acestei decizii şi efectul său în cauză, precum şi nelegalitatea şi netemeinicia deciziei atacate, în condiţiile în care a lipsit motivarea detaliată, clară şi adecvată a măsurilor dispuse, cu atât mai mult, cu cât în cauză efectele actului administrativ privesc dreptul la muncă, instanţa de recurs, rejudecând fondul, a admis acţiunea reclamantului S.I. şi a dispus reintegrarea acestuia în funcţia de preşedinte al A.N.R.C., cu plata drepturilor salariale solicitate, ceea ce s-a apreciat a constitui şi o reparaţie suficientă pentru prejudiciul moral suferit.
Prin contestaţia în anulare promovată, contestatorul Primul Ministru al Guvernului României a susţinut că Decizia nr. 4316 din 30 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este rezultatul unei greşeli materiale, în principal pentru faptul că art. 107 din Constituţia României şi art. 15 lit. a) din Legea nr. 90/2001 conferă Primului Ministru libertatea de a numi şi revoca din funcţie preşedinţii instituţiilor aflate în subordinea Guvernului şi în subsidiar, pentru faptul că, oricum, domnul S.I. a încălcat dispoziţiile OUG nr. 79/2002 şi, deci, revocarea sa din funcţie este validă, chiar în ipoteza existenţei restricţiilor ce par a fi impuse de art. 38 alin. (2) din respectivul act normativ.
Întrucât, în opinia contestatorului, acest din urmă argument a scăpat analizei Înaltei Curţi, în pronunţarea Deciziei nr. 4316/2006, s-a ajuns la o apreciere eronată a întregii situaţii de fapt dedusă judecăţii. Culpa domnului S.I. a fost subliniată prin trimiterea la concluziile Raportului Autorităţilor de Control a Guvernului, efectuat cu privire la activitatea A.N.R.C., ce evidenţiază încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 79/2002 şi care, deşi au justificat pe deplin revocarea dispusă, au fost nesocotite de către instanţa de recurs.
Prin contestaţia în anulare de faţă s-a solicitat şi suspendarea provizorie a executării hotărârii a cărei anulare s-a cerut conform art. 319 C. proc. civ., care a şi fost dispusă, în baza art. 403 alin. (4) C. proc. civ., prin încheierea irevocabilă din data de 27 decembrie 2006, cu efect până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare.
Cum la termenul acordat pentru soluţionarea acestei din urmă cereri s-a soluţionat chiar contestaţia în anulare de faţă, nu a mai fost pusă în discuţie părţilor, separat, cererea de suspendare ce şi-ar fi putut produce efectele numai până la judecarea contestaţiei în anulare.
Examinând contestaţia în anulare formulată, în raport cu temeiul legal invocat, cu prevederile incidente şi prin prisma motivelor menţionate, Înalta Curte reţine că aceasta nu este fondată şi urmează a fi respinsă ca atare, pentru următoarele consideraţiuni.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., două sunt motivele pentru care se poate formula contestaţie în anulare specială, (i) când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau (ii) când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestatorul a invocat eroarea materială comisă de instanţa de recurs, făcând, însă, referiri exprese la modalitatea de apreciere şi de interpretare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a probelor şi a prevederilor legale incidente, ceea ce, însă, nu este admisibil în cadrul procesual al acestei căi extraordinare de atac, de retractare.
După cum în mod constant s-a statuat în doctrină, dar şi în jurisprudenţa acestei curţi, prin „greşeală materială" se au în vedere numai greşelile materiale evidente, de ordin procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi greşita anulare a unui recurs ca tardiv introdus sau ca netimbrat, greşeli pentru verificarea cărora nu se impune însă reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor.
Prevederea legală sus-citată având caracter de excepţie şi fiind, aşadar, de strictă interpretare, nu poate fi, însă, în nici un caz, extinsă la eventuale erori de judecată, căci dacă s-ar admite astfel, ne-am afla în situaţia în care s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
Fiind evident din formularea şi motivarea contestaţiei de faţă că se tinde de către contestator la o reevaluare a probelor ca şi la o re-interpretare a prevederilor legale incidente şi în raport cu toate cele sus-învederate, urmează ca Înalta Curte să reţină că nu poate fi primită contestaţia de faţă, urmând a fi respinsă conform art. 318-320 C. proc. civ., ca nefondată, cu aplicarea art. 274-276 C. proc. civ., referitor la cheltuielile de judecată solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Primul Ministru al Guvernului României împotriva deciziei nr. 4316 din 30 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Obligă contestatorul la plata sumei de 1785 lei către intimat reprezentând cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 105/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 109/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
