ICCJ. Decizia nr. 1212/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1212/2007
Dosar nr. 8574/1/2006
Şedinţa publică din 26 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa civilă nr. 169 din 7 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 4774/2005, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A.N., formulată în contradictoriu cu S.R.I. şi având ca obiect anularea Ordinului de personal nr. 737/2003, prin care reclamantul a fost trecut în rezervă din funcţia de şef resort logistic, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că trecerea în rezervă s-a făcut pentru abateri grave de la regulamentele militare, dar că ulterior S.R.I., din motive umanitare, prin Ordinul nr. 0930 din 31 iulie 2003, a modificat actul iniţial, dispunând trecerea în rezervă pe motive determinate de nevoi de serviciu ale S.R.I. cu drept de pensie militară de serviciu, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995.
A constatat instanţa că al doilea ordin nu l-a anulat pe primul, iar ca efect al lui, reclamantului i-au fost conferite drepturi băneşti care ar trebui restituite dacă ar fi anulat al doilea ordin.
A considerat instanţa că reclamantul nu poate fi repus în funcţie, astfel cum a solicitat de la S.R.I., întrucât la momentul trecerii în rezervă. el era pus la dispoziţia unităţii, astfel încât, conform art. 82 alin. (1) lit. a) teza finală, era radiat din statul de organizare, iar în intervalul respectiv el a îndeplinit diferite atribuţii stabilite de conducerea unităţii.
A respins instanţa, cererea de obligare a pârâtei la daune morale şi materiale, reţinând că reclamantul nu a făcut dovada lor.
2. Prin Decizia civilă nr. 1641 din 9 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 1338/1/2006, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamant împotriva sentinţei.
Motivându-şi cererea, recurentul a arătat, în esenţă:
- că s-a încălcat competenţa teritorială a Curţii de Apel Bacău, raportat la domiciliul său;
- că Ordinul nr. 0737/2003 este netemeinic şi nelegal în raport cu întreaga activitate şi conduită a reclamantului, reflectată în calificativele sale şi în lipsa oricăror sancţiuni disciplinare;
- că pârâta însăşi a recunoscut nelegalitatea ordinului, emiţându-l pe cel de-al doilea - nr. 0930/2003, după ce reclamantul introdusese contestaţia, iar instanţa era datoare să-l anuleze pe primul, chiar dacă fusese emis cel de-al doilea;
- că reclamantului nu i-au fost comunicate cele două ordine, singurul mod în care a putut lua cunoştinţă de ele fiind la judecarea primului recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 6658/2004, unde sunt depuse doar nişte „extrase" care nu sunt autentice;
- că instanţa de fond avea obligaţia de a solicita pârâtului S.R.I. prezentarea celor două ordine în original, lipsa lor ducând la pronunţarea unei sentinţe netemeinice şi nelegale.
3. Împotriva deciziei a formulat, în termen, contestaţia în anulare de faţă recurentul, cererea fiind legal timbrată.
Contestatorul îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., invocând atât „greşeli materiale", cât şi „necercetarea integrală a motivelor de casare".
Susţine contestatorul că:
- există o confuzie, constând în percepţia instanţei că reclamantul ar fi fost judecat de Consiliul de judecată, dar în realitate nu a existat nici un ordin de numire a acestuia, conform procedurii prevăzute de Ordinul S.R.I. nr. S/912/2003 - Regulamentul consiliilor de judecată;
- instanţa de recurs a omis să cerceteze înscrisurile privitoare la probele deţinute de S.R.I., hotărârea pronunţându-se pe baza a două extrase parţiale ale ordinului atacat;
- în lipsa unei propuneri legale a Consiliului de judecată, S.R.I. nu putea emite ordinul de trecere în rezervă, motiv pentru care Ordinul nr. 0737/2003 este nul şi emis abuziv;
- ordinul ulterior este nul, deoarece, la data emiterii lui, reclamantul era trecut în rezervă de aproape 40 de zile, astfel încât S.R.I. nu mai putea dispune de persoana sa.
2. Arată contestatorul că instanţa a fost în eroare cu privire la calitatea reclamantului de „ofiţer în activitate", în realitate fiind „ofiţer în rezervă" de la data de 23 iunie 2003, astfel încât la emiterea celui de-al doilea ordin nu se mai puteau da ordine de personal cu privire la persoana sa;
Susţine contestatorul că instanţa a omis să cerceteze documentul nr. 894626 din 6 octombrie 2003, emis de pârâtă, din care rezultă că Ordinul nr. 0737/2003 a fost anulat ca urmare a contestaţiei reclamantului, dar s-a pronunţat numai pe baza adresei nr. 1424866 din 27 martie 2006 care menţiona „se modifică în parte prevederile Ordinului nr. 0737 din 23 iunie 2003".
3. Susţine contestatorul că instanţa de recurs a reţinut greşit, pe baza unei confuzii că: „în baza acestui ordin, reclamantului i-au fost achitate drepturile băneşti în formă actualizată, prin executorul judecătoresc".
Arată contestatorul că în realitate drepturile băneşti achitate prin executorul judecătoresc nu au fost actualizate şi nu au legătură cu ordinul rectificativ, întrucât suma plătită nu reprezenta pensia, ci drepturi băneşti aferente perioadei lucrate, până la 23 iunie 2003 şi reţinute abuziv de pârâtă.
Precizează contestatorul că acele drepturi băneşti au fost câştigate de el într-un litigiu separat, pe baza unei hotărâri irevocabile.
4. Consideră contestatorul că instanţa a apreciat din eroare că Ordinul nr. 0930/2003 s-ar fi aplicat retroactiv, de la data emiterii primului ordin, când în realitate primul ordin a existat o perioadă de timp cu conţinutul nerectificat, astfel încât instanţa trebuia să se pronunţe asupra lui atât înainte, cât şi după rectificare.
Arată contestatorul, că acţiunea sa viza anularea ambelor ordine, astfel încât instanţa trebuia să cenzureze separat motivele de recurs şi legalitatea ambelor ordine.
5. Invocă contestatorul şi „producerea unor omisiuni de cenzurare a motivelor de recurs", arătând că cel mai important motiv de recurs nerealizat este acela că soluţionarea pricinii s-a făcut fără să existe la dosar cele două ordine personale şi Ordinul nr. S/912/2003 - Regulamentul Consiliului de judecată şi documentele pretinsului Consiliu de judecată întocmite la judecarea reclamantului.
În legătură cu acest aspect, arată contestatorul că actele enumerate sunt de interes personal sau public şi nu pot fi clasificate, conform art. 17, art. 24 alin. (5) şi art. 33 din Legea nr. 182/2002.
6. Susţine contestatorul că nu a fost analizat motivul de recurs privind competenţa, prevăzută de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., întrucât la Curtea de Apel Iaşi a solicitat trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău, având în vedere domiciliul reclamantului în Piatra Neamţ, dar instanţa, deşi consemnează în încheierea din 17 octombrie 2005, că a pus în discuţie excepţia, nu s-a pronunţat în dosar asupra ei.
7. Invocă contestatorul, neanalizarea motivului de recurs privind încălcarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât în recurs a învederat că instanţa de fond a făcut referire la documentele consiliului de judecată care nu sunt la dosarul pricinii.
8. În fine, susţine contestatorul că în recurs a învederat că instanţa de fond a făcut referire la un anume „art. 82 alin. (1) lit. a) teza finală", în baza căruia reclamantul ar fi fost „pus la dispoziţia unităţii şi radiat din statutul de organizare", dar o astfel de precizare nu se regăseşte în extrasele din cele două ordine, iar instanţa nu arată din ce lege este articolul menţionat.
Contestaţia nu se fondează.
1. Majoritatea argumentelor din contestaţie privind omisiunea instanţei de recurs de a analiza motivele de casare, vizează, în realitate, sentinţa pe care o critică din nou cu aceleaşi motive invocate în recurs. Aceste critici reiterate ale sentinţei nu pot fi primite într-o cale de atac extraordinară, cum este cea de faţă.
2. Instanţa de recurs a analizat punctual toate motivele de recurs, începând cu cel formal vizând instanţa competentă (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.) şi continuând cu cele vizând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
3. Instanţa de recurs s-a pronunţat, de asemenea, şi cu privire la existenţa, conţinutul şi valoarea probatorie a celor două ordine, analizând şi legalitatea lor în raport cu dispoziţiile Legii nr. 80/1995, aplicabilă în speţă.
4. De asemenea, instanţa a analizat şi motivul de recurs privind nerespectarea de către instanţa de fond în rejudecare a dispoziţiilor deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi l-a găsit neîntemeiat.
5. În ceea ce priveşte inexistenţa unui ordin de înfiinţare a Consiliului de judecată şi încălcarea în acest mod a Ordinului nr. S/912/2003, precum şi situaţia că reclamantul nu ar fi fost judecat de un Consiliu de judecată, aceste argumente nu au fost invocate în cererea de recurs, ci pentru prima dată în contestaţia de faţă.
6. Aspectul de ordin formal în legătură cu inexistenţa celor două ordine la dosar a fost verificat de instanţa de recurs care a stabilit că aceste înscrisuri există şi s-a şi pronunţat pe baza lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.N. împotriva deciziei nr. 1641 din 9 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 118/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 122/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
