ICCJ. Decizia nr. 1284/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.1284/2007

Dosar nr. 1891/57/2006

Şedinţa publică din 28 februarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestaţia înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. 325/57/2006, reclamantul N.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.H. anularea Hotărârii nr. 4877/5063 din 4 iulie 2003 şi a actului administrativ înregistrat sub nr. 148 din 3 ianuarie 2005 emise de parată şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea cererii reclamantul arată că a fost încorporat la data de 20 august 1952 şi a efectuat muncă în cadrul Detaşamentelor de muncă în calitate de lucrător la căile ferate, până în data de 22 august 1955, astfel că în mod nelegal prin hotărârea atacată, menţinută prin adresa nr. 148 din 3 ianuarie 2005, s-a apreciat că nu beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 309/2002.

Pârâta C.J.P.H. a formulat întâmpinare invocând excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei şi solicitând în principal respingerea acesteia pe excepţie iar, în subsidiar respingerea contestaţiei ca netemeinică.

Prin sentinţa civilă nr. 97 din 16 iunie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei invocată de pârâta C.J.P.H. şi în consecinţă a respins contestaţia formulată de reclamantul N.N.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, împotriva hotărârii persoana poate face contestaţie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, iar Hotărârea nr. 4877/5063, atacată de reclamant a fost emisă la data de 4 iulie 2003, fiind comunicată acestuia în cursul lunii iulie 2003. A mai reţinut prima instanţă că adresa nr. 148 prin care se comunică de către pârâtă reclamantului menţinerea Hotărârii nr. 4877/5063 din 4 iulie 2003 a fost emisă la data de 3 ianuarie 2005, contestaţia fiind tardivă şi faţă de acest act.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul N.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul este nefondat.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, cel nemulţumit de hotărârea emisă în soluţionarea cererii formulată pentru acordarea drepturilor prevăzute de legea menţionată, poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.

Din actele dosarului rezultă că Hotărârea nr. 4877/5063 din 4 iulie 2003 a fost comunicată petentului la data de 18 iulie 2003, conform borderoului de expediţii a obiectelor de corespondenţă francate, iar la cererea sa de revizuire a hotărârii emisă de C.J.P.H. s-a comunicat răspunsul, concretizat în adresa nr. 148 din 3 ianuarie 2005.

Cum contestaţia reclamantului a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, la data de 18 iulie 2006, rezultă că reclamantul nu a respectat termenul special impus de Legea nr. 309/2002 şi nici pe cele general de un an de la data emiterii actului prevăzut de Legea contenciosului administrativ.

Faţă de aceste considerente, Curtea constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de N.N., împotriva sentinţei civile nr. 97 din 16 iunie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1284/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs