ICCJ. Decizia nr. 1297/2007. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1297/2007
Dosar nr. 33312/2/2005
Şedinţa publică din 1 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 122 din 19 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de S.M., prin care a solicitat obligarea A.S. de a-i admite cererea de stabilire a domiciliului în România.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că în mod legal autoritatea pârâtă a respins cererea întrucât art. 70 din OUG nr. 194/2002 condiţionează stabilirea domiciliului în România pentru cetăţeni străini de îndeplinirea cumulativă a mai multor factori printre care o şedere temporară continuă şi legală în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii, şederea va fi considerată legală atunci când discontinuităţile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de şedere sunt mai mici de 30 de zile consecutive şi nu depăşesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost sancţionaţi contravenţional (art. 70 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002 modificată prin Legea nr. 482/2004).
Cum reclamantul S.M. nu îndeplineşte condiţia şederii continue şi neîntrerupte aşa cum este definită de dispoziţiile susmenţionate cererea sa în mod corect a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul susţinând că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii aplicabile şi că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
A invocat dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 şi 7 C. proc. civ.
A arătat că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 70 din OUG nr. 194/2002 întrucât din interpretarea sumară gramaticală, logică şi sistematică se desprinde că legalitatea şi continuitatea dreptului de şedere sunt asigurate şi acoperite prin acordarea în condiţiile legii a prelungirii succesive, fără prelungire neputând fi vorba de un drept legal şi continuu.
Că a îndeplinit şi îndeplineşte această condiţie întrucât este de mai mult de 12 ani în România, beneficiind de şedere continuă şi legală în această ţară şi că prin respingerea cererii i-au fost grav vătămate drepturile şi interesele legitime fundamentale.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 19 ianuarie 2005, reclamantul s-a adresat S.S.M.B. solicitând aprobarea stabilirii domiciliului în România.
Măsura respingerii cererii de către autoritate a fost dispusă în temeiul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 1 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aşa cum a fost modificată de Legea nr. 248/2004 ca urmare a neîndeplinirii de către reclamant a condiţiilor referitoare la şederea temporară legală şi continuă.
Reclamantul nu a avut o şedere temporară legală în România în ultimii 5 ani anterior astfel cum dispun prevederile susmenţionate aplicabile în speţă.
Perioadele: 17 mai 2001 – 24 mai 2001
21 mai 2002 – 28 mai 2002
30 august 2002 – 8 septembrie 2002
10 martie 2003 – 22 mai 2003
reprezintă şedere ilegală întrucât discontinuităţile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de şedere sunt de 100 de zile în total, din care 74 consecutive.
Conform art. 70 alin. (1) din OUG nr. 194/2002:
(1) Străinii îşi pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) o şedere temporară continuă şi legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel:
(i) şederea va fi considerată continuă atunci când perioada de absenţă de pe teritoriul României este mai mică de 6 luni consecutive şi nu depăşeşte în total 10 luni pe întreaga perioadă;
(ii) şederea va fi considerată legală atunci când discontinuităţile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de şedere sunt mai mici de 30 de zile consecutive şi nu depăşesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost sancţionaţi contravenţional;
b) fac dovada deţinerii mijloacelor de întreţinere în cuantumul prevăzut de lege, corespunzător scopului pentru care s-a prelungit dreptul de şedere până la depunerea cererii;
c) fac dovada asigurării sociale de sănătate, în condiţiile legii;
d) fac dovada că deţin, în mod legal, spaţiu de locuit corespunzător pentru ei şi pentru membrii de familie cu care locuiesc împreună;
e) vorbesc limba română la un nivel satisfăcător;
f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
În aceste condiţii văzând dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. i) şi constatând în cazul reclamantului că discontinuităţile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de şedere sunt mai mari de 100 de zile instanţa, reţine caracterul nelegal a şederii temporare a reclamantului definit de legislaţia aplicabilă şi în consecinţă a cererii acestuia de stabilire a domiciliului în România.
Urmează aşadar ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să se respingă recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M. împotriva sentinţei civile nr. 122 din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1270/2007. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1299/2007. Contencios → |
|---|
