ICCJ. Decizia nr. 689/2007. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 689/2007
Dosar nr. 4341/54/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată că:
Prin sentinţa civilă nr. 516 din 19 mai 2006 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 632/2006, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantele G.A., P.T., S.I., Ţ.E. şi V.N., având ca obiect anularea HG nr. 1190 din 10 octombrie 2005 şi obligarea acestuia să emită o nouă hotărâre care să respecte dispoziţiile legii şi ale sentinţei civile nr. 47 din 28 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, în sensul stabilirii unor despăgubiri echivalente a 100 de solde actualizate pentru fiecare dintre reclamante.
A fost admisă cererea de intervenţie formulată de M.A.N. în interes propriu, în calitate de contrasemnatar al hotărârii atacate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că legea cadru care reglementează dreptul la despăgubiri al reclamantelor, în calitatea lor de urmaşe ale cadrelor militare decedate în accidentul aviatic din 9 iulie 1997, este Legea nr. 80/1995 care prevede, la art. 21 alin. (2) că stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se acordă cadrelor devenite invalide sau urmaşilor celor decedaţi se face prin hotărâre de guvern, fără ca legea să prevadă un anumit cuantum.
Ca urmare, a apreciat instanţa că stabilirea cuantumului despăgubirilor intră în atribuţiile guvernului, neputând fi cenzurat de către instanţă.
A statuat instanţa că hotărârea atacată nu încalcă sentinţa prin care guvernul a fost obligat să emită hotărârea de acordare a despăgubirilor, întrucât acea sentinţă nu stabileşte şi un cuantum al despăgubirilor egal cu 100 de solde actualizate, aşa cum pretind acum reclamantele.
A reţinut instanţa că nu există o încălcare a principiului egalităţii în drepturi instituit de art. 16 din Constituţie, invocată de reclamante, întrucât în alte hotărâri ale guvernului au existat situaţii juridice diferite şi criterii concrete pe baza cărora acesta a stabilit despăgubirile pentru fiecare categorie în parte.
În fine, a constatat instanţa că nu există dispoziţie legală care să determine modul de calcul al despăgubirilor în situaţii precum cea în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat în termen recursul de faţă reclamantele, cererea fiind legal timbrată.
1. În motivarea cererii, recurentele critică în primul rând admiterea cererii de intervenţie a M.A.N., considerând că simpla calitate de contrasemnatar al hotărârii guvernului a acestuia nu-i justifică şi calitatea procesuală, deoarece este posibil ca despăgubirile să nu fie suportate din bugetul ministerului, ci să fie plătite din alte fonduri.
2. Apreciază recurentele că instanţa a respins acţiunea în mod greşit pe motiv că ar exista autoritate de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă nr. 47/2005 a Curţii de Apel Craiova, deoarece nu există identitate de temei juridic şi obiect al acţiunii, ci doar identitate de părţi.
În legătură cu acest aspect, susţin recurentele că există o contradicţie între hotărâri, în sensul că întâi reţine că în prima acţiune ele nu ar fi solicitat despăgubiri de valoare a 100 de solde actualizate, iar apoi constată identitatea de obiect.
3. Arată recurentele că, deşi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a HG nr. 1190/2005, instanţa, încălcând Legea nr. 554/2004, a refuzat să trimită cauza la Curtea Constituţională, considerând că se poate pronunţa asupra unei astfel de excepţii şi susţinând că există diferenţă de situaţii juridice şi de criterii concrete de stabilire a despăgubirilor.
4. Consideră recurentele că Guvernul României a identificat un criteriu obiectiv care să justifice caracterul cert al prejudiciului suferit de urmaşii cadrelor militare decedate în timpul şi din cauza serviciului în acţiuni militare, dovada fiind HG nr. 0435/1992 şi HG nr. 0846/1996, care stabilesc despăgubiri prestabilite ca sume forfetare, sub forma unui număr de solde lunare brute ale fiecărui militar decedat.
Arată recurentele că „forfetar" înseamnă un preţ dinainte stabilit, iar atributul stabilirii lui, sub forma unui număr de solde lunare brute, revine Guvernului şi M.A.N., fiind întemeiat pe ideea de „riscuri previzibile" la care sunt supuşi militarii în misiunile la care participă, având atribuţii care exced îndatoririlor ce ţin de îndeplinirea serviciului militar, în care misiunea e ordonată, iar militarul obligat să execute.
5. În această ordine de idei susţin recurentele că, la 9 iulie 1997, cadrelor militare de la A.M.C. li s-a ordonat să participe la o misiune care nu le intra în atribuţii: omologarea seriei zero a unei muniţii de război, produsă de U.M.M., precum şi a ejectorului adecvat acestei muniţii, produs de F.A.C. Susţin recurentele că din acest motiv accidentul de la aeroport a fost încadrat de Subcomisia de protecţie a muncii ca accident colectiv de muncă în sarcina U.M.M., iar nu ca accident de aviaţie, deşi a avut efecte catastrofale (16 morţi şi 2 răniţi, distrugerea aeronavei).
6. Arată recurentele că au solicitat despăgubiri în valoarea a 100 de solde lunare brute, având în vedere cuantumul stabilit şi acordat în situaţii similare.
7. Recurentele invocă în drept, ca temei al pretenţiilor lor: Legea nr. 35/1990 privind statutul personalului aeronautic din aviaţia militară art. 49; HG nr. 0435/1992 art. 16; Legea nr. 80/1995 art. 21; HG nr. 0846/1996 art. 1 lit. d); Legea nr. 70/1997 art. 1 şi 3; Ordinul nr. M/55 din 20 iulie 1997 al M.A.N.; HG nr. 1135/2000; HG nr. 1350/2000, ultimele două ca hotărâri individuale ilustrând, în opinia recurentelor, tratamentul discriminatoriu care li s-a aplicat lor.
8. Consideră recurentele că instanţa de fond nu a cenzurat nelegalitatea hotărârii atacate, neobservând că la nivel de grup li s-au acordat 100 de solde actuale, dar la nivelul lunii iulie 1997, iar nu actuale la data emiterii hotărârii sau la data plăţii (decembrie 2005).
9. În fine, consideră recurentele că prin abrogarea HG nr. 0435/1992 s-a creat un vid legislativ parţial, acoperit doar de art. 21 din Legea nr. 80/1995, care e inclus la secţiunea „drepturi", ca urmare drepturile trebuie reglementate, iar nu lăsate la apreciere, precum recompensele.
Recursul nu se fondează.
1. Respingerea acţiunii nu s-a întemeiat, din punct de vedere juridic, pe intervenţia M.A.N., ci pe argumente de legalitate a hotărârii de guvern atacate.
Pe de altă parte, din punct de vedere al tehnicii juridice, în măsura în care intervenţia susţinea legalitatea hotărârii, ea trebuia admisă pe cale de consecinţă la respingerea acţiunii, căci soluţia contrară ar fi generat o contradicţie logică.
2. Instanţa nu a respins acţiunea pe temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci a constatat doar că, în executarea dispozitivului sentinţei nr. 47/2005 a Curţii de Apel Craiova, Guvernul a emis o hotărâre de acordare a despăgubirilor.
Constatarea instanţei de fond este corectă asupra legalităţii acestei hotărâri, întrucât, în lipsa unui text de lege care să stabilească un criteriu obiectiv expres de stabilire a despăgubirilor şi în lipsa unui asemenea criteriu stabilit judecătoreşte, prin sentinţa nr. 47/2005, nu se poate pretinde că hotărârea trebuia să stabilească despăgubirea ca „echivalent a 100 de solde actualizate".
Câtă vreme o asemenea obligaţie concretă nu izvora nici din lege, nici din titlul executoriu în baza căruia s-a emis hotărârea, nu se poate constata că Guvernul ar fi acţionat discreţionar, prin abuz de putere şi nici că ar fi refuzat nejustificat soluţionarea cererii reclamantelor.
3. Potrivit art. 23 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată numai cu privire la legi sau ordonanţe, nu şi în privinţa hotărârilor guvernului.
4. Cele două hotărâri ale guvernului invocate de recurente, nr. 0435/1992 şi 0846/1996 nu sunt incidente în cauză, primul fiind abrogat la data emiterii hotărârii atacate, cel de-al doilea având caracter individual.
Şi chiar dacă, în principiu, ele ar fi putut constitui un model de stabilire a despăgubirilor forfetar, modelul oferit de ele nu era obligatoriu, nefiind statuat printr-o lege.
Pe de altă parte, în speţă nu sunt puse în discuţie, nefăcând obiectul cauzei, raporturile specifice de subordonare existente în cadrul serviciului militar şi nici „riscurilor previzibile".
Problema esenţială în speţă este dacă pentru Guvern există un izvor legal al obligaţiei de a stabili despăgubirile într-un anumit mod şi anume în modul pretins de reclamante. Or, un asemenea izvor nu există, iar sentinţa nr. 47/2005 ca sursă unică a obligaţiei guvernului nu statuează asupra unui criteriu obiectiv de calculare a despăgubirilor.
5. Cauzele reale şi împrejurările accidentului aviatic care justifică acum acordarea despăgubirilor nu fac obiectul cauzei de faţă.
6. În lipsa unui criteriu legal de stabilire a despăgubirilor, recurgerea la modalitatea de acordare a lor în situaţii similare nu are relevanţă juridică, actele individuale neputând fi extinse ca aplicabilitate.
7. Actele normative invocate de recurente nu sunt incidente în speţă cu excepţia art. 21 din Legea nr. 80/1995 care însă nu prevede un criteriu obiectiv de stabilire a despăgubirilor, ci acordă această prerogativă Guvernului României.
Legea nr. 70/1997, nu se poate aplica în speţă, ea fiind aplicabilă soldaţilor şi gradaţilor din M.A.N. aflaţi în misiune în cadrul unor forţe internaţionale.
8. În condiţiile în care prin Legea nr. 80/1995 nu este prevăzut un criteriu de stabilire a despăgubirilor, iar în sentinţa nr. 47/2005 nu s-a recunoscut criteriul pretins de reclamante, nu se poate constata că HG ar fi nelegală.
9. Chiar dacă despăgubirile prevăzute în principiu de art. 21 din Legea nr. 80/1995 reprezintă un drept al moştenitorilor militarilor decedaţi, este atributul exclusiv al guvernului de a stabili aceste despăgubiri, astfel cum prevăd chiar dispoziţiile art. 21. Din text nu rezultă însă dacă legiuitorul a înţeles ca guvernul să stabilească printr-o hotărâre cu caracter normativ un criteriu general valabil de stabilire a despăgubirilor ori să emită hotărâri cu caracter individual pentru fiecare situaţie sau caz concret în parte.
Această lacună a legii nu poate fi însă sancţionată în cauza de faţă, având ca obiect anularea unui act individual.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.A., P.T., S.I., Ţ.E. şi V.N., împotriva sentinţei nr. 516 din 19 mai 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1300/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 696/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
