ICCJ. Decizia nr. 1534/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1534/2007
Dosar nr. 12352/1/2006
Şedinţa de la 13 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta SC S. SRL Sadova Veche a chemat in judecata pe paratul M.F.P. – A.N.A.F. solicitând anularea Deciziei nr. 7 din 20 ianuarie 2005, emisă de pârât şi admiterea contestaţiei formulate împotriva proceselor - verbale din 18 iunie 2004 şi din 20 aprilie 2004, încheiate de D.G.F.P. Caraş-Severin, privind obligaţia de a plăti suma de 6.721.466.996 lei cu titlu de impozite şi taxe.
În motivare, reclamanta a arătat că nu datorează debitul reţinut, întrucât nu-i sunt aplicabile actele normative pe baza cărora s-a stabilit acest debit şi anume OUG nr. 158/2001, HG nr. 163/2002, Legea nr. 324/2002, OUG nr. 3/2003, Ordinul nr. 591/2003 şi Ordinul nr. 759/2003, care au dus la obligarea sa la plata dublă a T.V.A. cu penalităţi nejustificate.
Reclamanta a mai susţinut că pe facturile de furnizare emise, nu apar menţiuni privitor la eventualele obligaţii care îi reveneau în ce priveşte valorificarea uleiurilor minerale către persoane fizice sau juridice şi că nu a dat nici o declaraţie pe proprie răspundere prin care să susţină că uleiul mineral neaccizat îl achiziţionează în vederea revânzării în aceeaşi stare şi în sistem en gros.
Prin sentinţa civilă nr. 74 din 14 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, Instanţa a anulat acţiunea formulată de SC S. SRL Sadova Veche ca netimbrată, reţinându-se că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC S. SRL Sadova Veche, solicitând casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că a timbrat acţiunea dar, din cauza unui accident de maşină avut pe drumul spre Instanţă, reprezentantul societăţii nu a putut fi prezent în faţa Curţii de Apel Timişoara până la sfârşitul dezbaterilor.
Prin Decizia nr. 4255 din 6 iulie 2005 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recursul declarat a fost admis, Instanţa dispunând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi Instanţe, reţinându-se că în speţă nu se poate menţine sancţiunea anulării cererii ca netimbrată atâta vreme cât dovada nu a putut fi prezentată în timp util Instanţei de Fond datorită unor împrejurări mai presus de voinţa reclamantei.
Primind dosarul, Curtea de Apel Timişoara a pus în vedere reclamantei să depună la dosar actele administrative contestate şi a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâte şi a D.G.F.P. a Judeţului Caraş-Severin, respectiv a G.F. Caraş-Severin, organe care au efectuate controlul la reclamantă şi au întocmit procesele verbal contestate.
În cauză, la cererea reclamantei, Instanţa a dispus efectuarea unui raport de expertiză contabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 226 din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea formulată a fost admisă, Instanţa dispunând anularea procesului - verbal încheiat la data de 18 iunie 2004 de organele de control ale D.C.F.C.S. şi a Deciziei nr. 7 din 20 ianuarie 2005 emisă de pârâtul I, precum şi a obligaţiilor fiscale stabilite prin aceste acte.
Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa a reţinut, în esenţă, că societatea reclamantă, având calitatea de comerciant en gros, a îndeplinit obligaţiile prevăzute în declaraţia dată furnizorului, la fiecare livrare, conform art. 25 din contractul încheiat cu SC R.S.R., iar potrivit art. 15 din HG nr. 163/2000 produsele rezultate din prelucrarea ţiţeiului sau a altor materii prime pentru care, potrivit OUG nr. 158/2001, nu se datorează accize, se pot comercializa de către cei în a căror proprietate se află numai direct utilizatorilor finali, în această categorie fiind cuprinşi şi comercianţii în sistem en gros care vând aceste produse în starea în care au fost achiziţionate rară a le supune altor procese de prelucrare sau procesare.
Instanţa a constat că potrivit probatoriului administrat societatea reclamantă, în calitate de comerciant en gros, a revândut produsele în speţă în starea în care acestea au fost achiziţionate, astfel încât pârâtele au apreciat în mod nelegal că reclamanta datorează accize în temeiul art. 26 alin. (4) din OUG nr. 158/2001, fără a exista vreo dovadă că aceasta a utilizat sau a pus în vânzare uleiurile minerale drept combustibil sau carburant.
Mai reţine prima Instanţă că aceasta este şi concluzia Raportului de expertiză contabilă administrat în cauză, precum şi a Rezoluţiei Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. Caraş-Severin în nume propriu şi în numele M.F.P. – A.N.A.F., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele prevăzute de art. 3041 şi 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că reclamanta s-a aprovizionat cu uleiuri minerale neaccizate, pe care ulterior le-a comercializat prin pompele de distribuire ale staţiei P.E.C.O. către persoane fizice şi nu en gros în vederea folosirii produsului pentru uz industrial, astfel încât în mod corect s-a constatat de organele de control, că livrările de ulei achiziţionate de societate nu se încadrează în prevederile art. 28 din OUG nr. 158/2001, procedându-se totodată la recalcularea accizelor datorate, potrivit art. 26 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este fondat, pentru considerentele următoare:
Din probatoriul administrat se reţine că intimata reclamantă nu este utilizator final al uleiurilor minerale, având în vedere domeniile de utilizare ale produselor achiziţionate şi faţă de împrejurarea că, aceasta a comercializat uleiurile minerale achiziţionate în regim de scutire, prin pompele de distribuţie ale Staţiei P.E.C.O., către persoane fizice, fără factură fiscală deci en detail.
Legiuitorul a asimilat pe cale de excepţie comercianţii en gros în categoria utilizatorilor finali, pentru raţiunea că, în situaţia particulară reglementată, domeniile de utilizare a uleiurilor minerale nu se modifică astfel încât, interesul pentru cumpărarea en gros nu poate fi manifestat decât prin folosirea produsului pentru uz industrial.
Întrucât excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, exonerarea de plata accizelor nu poate fi extinsă prin aplicarea acesteia altor situaţii, care nu sunt expres reglementate, cum este revânzarea în sistem en detail, caz în care nu se poate susţine că domeniile de utilizare a produsului (uleiuri minerale) au fost respectate.
Reclamanta se putea încadra în categoria utilizatorilor finali în situaţia în care ar fi comercializat uleiurile minerale în sistem en gros, conform art. 15 din HG nr. 163/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2001 privind regimul accizelor.
Din împrejurarea că persoanele fizice au utilizat produsele în gospodăriile proprii, rezultă că domeniile de utilizare ale uleiurilor minerale nu au fost respectate.
În consecinţă, faţă de reîntregirea bazei de impozitare a intimatei reclamante cu accizele datorate potrivit art. 26 alin. (4) din OUG nr. 158/2001, corect s-a calculat în sarcina acesteia taxa pe valoarea adăugată, cu dobânzile şi penalităţile aferente.
În raport cu probatoriul administrat, se constată că raportul de expertiză nu poate fi reţinut ca o probă utilă, întrucât soluţionarea prezentei cauze ţine de corecta interpretare şi aplicare a legii.
Ca atare, în temeiul art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de D.G.F.P. Caraş-Severin în nume propriu şi în numele M.F.P. – A.N.A.F., se va modifica sentinţa atacată şi, pe fond, se va respinge acţiunea formulată de SC S. SRL Sadova Veche.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Caraş-Severin în nume propriu şi în numele M.F.P. – A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 226 din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Sadova Veche.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1455/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1579/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
