ICCJ. Decizia nr. 1622/2007. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1622/2007
Dosar nr. 37360/2/2005
Şedinţa publică din 20 martie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1399 din 13 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta SC F.P. SRL Voluntari, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, M.A.P.D.R., A.Ş.A.S.G.I.S., S.C.P.P.B., precum şi cu intervenienţii în interes accesoriu M.F.P. şi statul român, prin M.F.P., acţiune având ca obiect anularea în parte a HG nr. 2060/2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului şi suspendarea executării acesteia, până la soluţionarea acţiunii.
Instanţa de fond a admis excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, reţinând, în esenţă, că, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, reclamanta nu s-a adresat autorităţii emitente cu recurs administrativ, pentru revocarea actului contestat, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, adresa din 26 mai 2005, înaintată Guvernului României, neavând o astfel de natură întrucât nu invocă nici o vătămare ce i-ar fi fost adusă prin trecerea în domeniul public a bunurilor respective şi nu face trimitere la actul administrativ în discuţie.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta SC F.P. SRL, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta reclamantă a menţionat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu a îndeplinit în cauză procedura prealabilă, fiind evident că aceasta s-a realizat prin corespondenţa purtată cu Guvernul României şi M.F.P., respectiv răspunsul acestor autorităţi la adresele sale.
Recurenta a mai arătat că instanţa nu a dat dovadă de rol activ în cauză, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu a stăruit pentru aflarea adevărului menţionând totodată că nu se poate face vinovată de neparcurgerea procedurii prealabile câtă vreme pârâtele-intimate nu au răspuns în nici un fel soluţionării petiţiei sale, chiar dacă aceasta a fost prost întocmită.
În fine, recurenta a mai susţinut că prin sentinţa instanţei de fond i-a fost îngrădit accesul liber la justiţie, fiind astfel încălcate prevederile constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, accesul liber la justiţie precum şi dreptul persoanei la un proces echitabil.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentei şi nu se poate identifica în cauză nici un motiv legal de casare sau modificare a sentinţei atacate, pentru consideraţiunile în continuare arătate.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Acest text explicit ce consacră obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile administrative este de altfel în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale.
În art. 52 din Constituţia României se stipulează expres posibilitatea persoanei vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de o autoritate publică, de a obţine recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei, menţionându-se totodată că limitele şi condiţiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică, astfel cum este şi legea contenciosului administrativ.
Aşa fiind, nu se susţin criticile recurentei vizând încălcarea prin sentinţa pronunţată a drepturilor şi garanţiilor sale constituţionale.
Totodată Înalta Curte reţine că nici celelalte critici nu pot fi primite câtă vreme instanţa de fond, examinând conţinutul Notei de Informare privind situaţia actuală a S.C.D.P.B. trimisă deopotrivă Guvernului României şi M.A.P.D.R., corect a reţinut că aceasta nu poate fi considerată ca având natura unei reclamanţii administrative, în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Obiectul acţiunii recurentei-reclamante îl reprezintă solicitarea de anulare parţială a HG nr. 2060 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, publicată în M. Of. nr. 1129 din 30 noiembrie 2004. În cuprinsul Notei, în esenţă, recurenta-reclamantă informează cu privire la situaţia S.C.D.P.B. arătând şi explicând calitatea sa de creditor al acestei unităţi al cărei patrimoniu a fost gajat.
Prin respectiva Notă se face totodată o propunere de soluţionare a litigiului, respectiv de încheiere a unui contract de tranzacţie, cu dare în plată, prin care să fie stinsă obligaţia S.C.D.P.B. pentru ca recurenta să poată apoi renunţa la procedura executării silite.
Rezultă aşadar, fără echivoc, că Nota, pretins a constitui documentul doveditor al parcurgerii procedurii prealabile obligatorii, nu conţine nici o referire expresă la HG nr. 2060/2004, la conţinutul acesteia sau la modalitatea în care, potenţial respectivul act administrativ de inventariere bunuri îi vatămă recurentei drepturile legitime.
Or, scopul procedurii prealabile, astfel cum este conturat în doctrină şi reflectat de Legea nr. 554/2004, este acela de aduce la cunoştinţă autorităţii nemulţumirea şi/sau vătămarea produsă printr-un act administrativ, a cărui revocare poate fi propusă sau solicitată, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii întrucât organul emitent are posibilitatea de a examina actul şi de repara ea însăşi eventualele erori semnalate.
Cum Nota în discuţie nu răspunde, prin conţinutul său, scopului sus-arătat, şi nu conţine nici măcar indirect o referire sau o solicitare de revocare a HG nr. 2060/2004, Înalta Curte reţine, în acord cu cele stabilite şi de instanţa de fond, că respectivul document nu are natura legală şi semnificaţia unei reclamanţii administrative, prealabile.
Stabilind aşadar că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 1399 din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1609/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1623/2007. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
