ICCJ. Decizia nr. 1605/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1605/2007
Dosar nr. 4489/2/2006
Şedinţa publică din 16 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. SA, prin lichidator judiciar SC L.L.R. SA, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C. a solicitat anularea ordinului nr. 79 din 7 martie 2005 emis de pârât cu consecinţa readucerii în patrimoniul reclamantei a terenului atribuit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 21 martie 2003.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin încheierea nr. 26672 din 8 decembrie 2005 O.C.P.I. – B.C.F. i-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 384 mp, reprezentând cota indiviză din terenul de sub construcţia imobilului situat în Bucureşti, cu motivarea că certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 21 martie 2003 a fost revocat prin ordinul contestat în prezenta cauză.
Reclamanta a precizat că, urmare a emiterii ordinul atacat, patrimoniul său a fost diminuat, cu consecinţa înregistrării unui prejudiciu de către toţi creditorii înscrişi la masa credală, conform tabelului definitiv consolidat al creanţelor.
În plus, reclamanta a susţinut că actul administrativ în discuţie nu a fost motivat de către autoritatea emitentă şi nici nu i-a fost comunicat.
Prin încheierea de şedinţă din data de 6 septembrie 2006, Curtea a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC N.P.D. SRL, cu motivarea că societatea este în prezent titulara dreptului de proprietate asupra imobilului litigios.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2425 din 18 octombrie 2006, a respins acţiunea reclamantei SC S. SA, prin lichidator judiciar SC L.L.R. SA, ca tardiv formulată şi a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC N.P.D. SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, pentru motive temeinice, în cazul unui act administrativ unilateral, acţiunea având ca obiect anularea acestuia poate fi introdusă peste termenul de 6 luni reglementat de alin. (1) al aceluiaşi articol, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii acestuia.
În opinia instanţei de fond, termenul de decădere de un an prevăzut de textul legal sus indicat s-a împlinit la data de 7 martie 2006, iar acţiunea în contencios administrativ a fost introdusă la instanţă la data de 27 aprilie 2006.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs, în termen legal, reclamanta, care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea cererii, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, recurenta susţine că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată ca urmare a unei eronate interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 la speţa dedusă judecăţii.
Recurenta arată că excepţia tardivităţii introducerii cererii a fost soluţionată în mod greşit de către instanţa de fond, deoarece regula generală de determinare a termenului de 6 luni în care poate fi introdusă acţiunea în anulare este cea prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. a) din legea în discuţie care se referă la cazurile când s-a primit un răspuns la plângerea prealabilă sau un refuz considerat nejustificat de soluţionare a cererii. În această ipoteză, termenul de 6 luni nu poate fi afectat de nici un fel de limitare în timp şi, în plus, aşa cum se precizează în alin. (5) din articolul anterior indicat, este vorba de un termen de prescripţie, care poate fi întrerupt sau suspendat în cazurile prevăzute de lege.
În plus, recurenta precizează că prin adresa nr. 220209 din 14 aprilie 2006, pe care a primit-o la data de 18 aprilie 2006, intimatul i-a comunicat refuzul său de revocare a ordinului contestat, iar la data de 27 aprilie 2006, în cadrul termenului de 6 luni, a introdus acţiunea ce face obiectul prezentei cauze.
Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat.
Sentinţa criticată este legală şi temeinică, în speţă nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ, în vederea casării sau modificării hotărârii.
Recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de contencios administrativ la data de 27 aprilie 2006 anularea Ordinului nr. 79 din 7 martie 2005 emis de M.E.C.
Din actele dosarului, rezultă că recurenta-reclamantă a luat cunoştinţă de acest act administrativ la data de 8 decembrie 2005, când s-a pronunţat încheierea de respingere a cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 384 mp, reprezentând cota indiviză din terenul de sub construcţia imobilului situat în Bucureşti.
Într-adevăr, aşa cum recurenta a susţinut şi a probat, prin adresa din 14 aprilie 2006, pe care a primit-o la data de 18 aprilie 2006, intimatul i-a comunicat refuzul său de revocare a ordinului contestat, iar la data de 27 aprilie 2006, în cadrul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, a introdus acţiunea ce face obiectul prezentei cauze.
La momentul sesizării instanţei era în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Înalta Curte consideră că prima instanţă a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din legea mai sus citată, în privinţa termenului de introducere a acţiunii, în raport de care a apreciat tardivitatea acesteia. Este vorba de termenul de un an de la data emiterii actelor administrative, care nu poate fi depăşit, acesta fiind, conform dispoziţiilor alin. (5) al aceluiaşi articol, un termen de decădere.
În speţă nu pot fi primite susţinerile recurentei referitoare la interpretarea celor două texte legale anterior indicate, întrucât termenul de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă trebuie să se încadreze înăuntrul termenului de un an de la emiterea actului administrativ contestat., împrejurare de fapt care nu a fost respectată de către recurentă.
Reţinând, aşadar, că prima instanţă a soluţionat în mod corect excepţia de tardivitate invocată, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SA Bucureşti, prin lichidator judiciar SC L.L.R. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 2425 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1602/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1609/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
