ICCJ. Decizia nr. 1633/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1633/2007
Dosar nr. 8392/2/2006
Şedinţa publică din 20 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3419 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 8392/2/2006, a fost respinsă ca tardivă cererea numitului F.G. de anulare a Ordinului nr. 519/1953 emis de M.A.N., act prin care reclamantul a fost îndepărtat din şcoala de piloţi de vânătoare pe motive politice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că excepţia, invocată fiind de pârâta M.A.N., este fondată pe dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că termenul pentru a solicita anularea unui act administrativ este de 6 luni şi nu a fost respectat în cauză.
Împotriva acestei sentinţei a declarat în termen recursul de faţă reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurentul redă situaţia de fapt a intrării sale, în anul 1951 la şcoala de pilotaj, obţinerea brevetului de pilot civil, intrarea la şcoala de piloţi naviganţi şi excluderea sa din aceasta de către autorităţile comuniste, pe motivul originii sociale a părinţilor săi, în anul 1953.
Consideră recurentul că această măsură de tip stalinist trebuie anulată acum, având în vedere dispoziţiile art. 52 din Constituţia României şi C.E.D.O. art. 14 „Interzicerea discriminării".
În fine, invocă recurentul dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, privind excepţia de nelegalitate, precum şi dispoziţiile HG nr. 1724/2005, astfel cum a fost modificată în anul 2006, privitor la înfiinţarea I.I.C.C.
Invocă recurentul, ca element probator, adeverinţa din 21 ianuarie 2006, emisă de Arhivele Naţionale, din care rezultă că părinţii săi au fost consideraţi în perioada 1951-1955 ţărani chiaburi, apoi mijlocaşi, acesta fiind motivul îndepărtării sale din şcoala de aviaţie.
Recursul nu se fondează.
Cererea, întemeiată fiind pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, este supusă procedurii prevăzute de aceasta sub toate aspectele, inclusiv în privinţa respectării termenelor de decădere ori de prescripţie, de felul celor prevăzute de art. 11.
Câtă vreme acţiunea a fost soluţionată pe baza unei excepţii de tardivitate legal constatată, invocarea Constituţiei şi a C.E.D.O. pentru a argumenta admisibilitatea în fond a cererii nu are relevanţă în cauză.
Instanţa de fond nu a contestat situaţia de fapt invocată de reclamant, persecuţia la care a fost acesta supus şi consecinţele ei.
Dar sistemul legislativ actual conţine legi de reparaţie de care reclamantul poate uza pentru a obţine drepturile care se acordă persecutaţilor politici: Decretul - Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999.
În fine, se cuvine a constata că, în principiu, asigurarea stabilităţii raporturilor sociale şi juridice impune existenţa unor termene de decădere şi de prescripţie în care actele administrative să poată fi atacate, astfel încât, în mod rezonabil, să mai fie posibilă înlăturarea efectelor lor nelegale.
În speţă, anularea unui act emis în anul 1953 ar fi fără efect asupra raportului juridic creat de el, repunerea în situaţia anterioară nemaifiind posibilă.
Ori, rostul unei legi a contenciosului administrativ este să asigure cetăţeanului mijloace eficiente de apărare a unor drepturi vătămate, dar ca drepturi actuale, existente.
Pentru reparaţia morală simbolică a unor nedreptăţi istorice există însă alt sistem de legi decât Legea nr. 554/2004.
Aşa fiind, nici invocarea excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din lege nu are relevanţă în speţă, întrucât procedura acesteia e una specială strict reglementată şi inaplicabilă aici.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.G., împotriva sentinţei nr. 3419 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2007
← ICCJ. Decizia nr. 1628/2007. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 1634/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
---|