ICCJ. Decizia nr. 1804/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1804/2007
Dosar nr. 14149/1/2006
Şedinţa publică de Ia 28 martie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 iulie 2005, reclamantul A.D.I. a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 16278/2005 emisă de pârâtă apreciind-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Prin sentinţa civilă nr. 670 din 20 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 15837/2005, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.D.I. împotriva pârâtei C.J.P.C. şi a dispus anularea hotărârii nr. 16278 din 23 februarie 2005 emisă de pârâtă. Totodată, pârâta a fost obligată să recunoască reclamantei statutul de persoană refugiată pentru perioada 15 iunie 1941 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P.C. solicitând admiterea recursului, modificarea actului administrativ atacat.
Prin Decizia civilă nr. 1393 din 20 aprilie 2006, pronunţată în dosarul nr. 4064/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtei, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cauza fiind înregistrată sub nr. 30030/1/2005 la Curtea de Apel Cluj.
Prin sentinţa civilă nr. 362 din 25 septembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A.D.I., împotriva pârâtei C.J.P.C.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, pentru a lămuri cauza sub toate aspectele, instanţa a procedat la suplimentarea probaţiunii, prin administrarea unor noi probe testimoniale şi că, din probele administrate nu se poate concluziona că persecuţia etnică a fost cea care a determinat schimbarea de domiciliu al reclamantului, probele testimoniale administrate în cauză nefiind în măsură să susţină această ipoteză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.D.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivare a arătat că, în urma Dictatului de la Viena au avut loc persecuţii din partea Guvernului României împotriva etnicilor maghiari din Ardealul de Sud. Aceste persecuţii pe de-o parte constituiau replica la persecuţiile hortiste împotriva populaţiei de naţionalitate română din Ardealul de Nord, iar pe de alta parte constituia o politica reciproca a Guvernului României si a Guvernului Ungariei de curăţire etnică a noilor teritorii, astfel că recurentul a fost nevoit să se refugieze din Vlaha în Cluj, deoarece au existat persecuţii etnice, iar familia sa a fost ameninţată si îndemnată să părăsească teritoriul României, în luna iunie a anului 1941.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înţelege persoana care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Or, din administrarea noilor probe testimoniale, respectiv declaraţiile martorilor B.E. şi B.U., declaraţii date în faţa instanţei de fond, rezultă fără echivoc că aceştia cunosc doar din relatările antecesorilor lor şi din relatările reclamantului că acesta, împreună cu familia sa s-a refugiat în altă localitate, ambele localităţi fiind sub administraţia Statului Român, de teama eventualelor persecuţii la care ştiau că urmează să fie supuşi.
Pe cale de consecinţă Înalta Curte constată că recursul a fost nefondat şi conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D.I., împotriva sentinţei nr. 362 din 25 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1803/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1806/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
