ICCJ. Decizia nr. 1721/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1721/2007
Dosar nr. 4473/54/2006
Şedinţa publică din 22 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Olt, reclamantul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii I.Ş.J.O. şi I.Ş.C.E.K., să se dispună anularea deciziei nr. 695 din 7 decembrie 2005 şi repunerea sa în funcţia deţină anterior.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat ca prin Decizia a cărei anulare o solicită, s-a dispus sancţionarea sa cu destituirea din funcţia de director la C.N.I.M. Slatina, conform art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997.
A precizat că Decizia atacată este nelegală şi netemeinică deoarece nu se face vinovat de abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa, Decizia reprezentând, în opinia sa, un abuz al pârâţilor.
Pârâtul I.Ş.J.O. a formulat întâmpinare, invocând excepţia necompetentei materiale a tribunalului în soluţionarea cererii, solicitând, de asemenea pe cale de excepţie, respingerea acţiunii ca prematur formulată, iar, pe fond, respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 107 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Olt, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, reţinându-se că actul a cărui anulare se solicită este emis de o autoritate publică centrală, iar potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare aparţine, în primă instanţă, Curţii de Apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 675/CAF/2006.
La data de 7 mai 2006, reclamantul a depus o completare la acţiune, solicitând şi obligarea pârâtului la plata sumei de 1.371 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru funcţia pe care a deţinut-o şi 10.000 RON daune morale.
Prin sentinţa nr. 661 din 13 iulie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa a respins acţiunea formulată aşa cum aceasta a fost precizată de reclamantul P.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că procedura de sancţionare parcursă este în concordanţă cu prevederile art. 116 - 123 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic.
Instanţa a mai apreciat că aspectele invocate de reclamant nu sunt susţinute de probe, întrucât, din documentaţia înaintată la dosar de către pârâtul I.Ş.J.O., se reţine că reclamantul a avut o atitudine necorespunzătoare faţă de membrii comisiei de cercetare, mergând până la refuzul de a pune la dispoziţie documentele solicitate, precum şi refuzul de a da o notă explicativă în legătură cu abaterile disciplinare care i s-au imputat.
De asemenea, acesta a refuzat să semneze de luare la cunoştinţă în ce priveşte Decizia de sancţionare, astfel încât s-a încheiat un proces verbal în care s-a consemnat acest refuz.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.D., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate pe motivele prevăzute de art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., opinând că în speţă au fost încălcate prevederile art. 120 din Legea nr. 128/1997, ultimul paragraf conform cărora cadrul didactic cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să-şi producă probe în apărare.
Recurentul reclamant a invocat nerespectarea de către pârâte a dispoziţiilor art. 268 pct. 3 C. muncii, privind comunicarea deciziei de sancţionare, nulitatea absolută a deciziei contestate pentru lipsa sesizării scrise precum şi tardivitatea cercetării faptei faţă de pretinsa dată a săvârşirii acesteia, în opinia sa, fiind depăşit termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
S-a mai susţinut că cercetarea efectuată de comisia desemnată în acest sens a fost extinsă asupra altor aspecte şi fapte decât cele menţionate iniţial în adresa transmisă, iar că, în raport cu criticile formulate, instanţa de fond şi-a însuşit exclusiv şi nejustificat punctul de vedere al pârâţilor.
În final, recurentul reclamant a arătat că postul în speţă a fost ocupat prin concurs, calificativul primit anual fiind "foarte bine", astfel încât sancţiunea aplicată este, în opinia sa, drastică, neexistând un raport de echivalenţă între gravitatea abaterii săvârşite şi sancţiunea aplicată.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Din probatoriul administrat în cauză se constată că, urmare a referatului întocmit de domnul V.E., inspector şcolar pentru management educaţional, evaluare şi dezvoltare instituţională, asigurarea calităţii, referat înregistrat la I.Ş.J.O. la 7 noiembrie 2005, în şedinţa consiliului de administraţie al I.Ş.J.O. din 20 noiembrie 2005, s-a hotărât constituirea unei comisii de cercetare a activităţii reclamantului, comisie constituită prin Decizia nr. 691 din 30 noiembrie 2005.
Prin adresa nr. 10983 din 2 decembrie 2005, recurentul reclamant a fost înştiinţat că s-a constituit o comisie de cercetare a aspectelor semnalate, sens în care acesta a fost convocat la sediul unităţii în data de 5 decembrie 2005 pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, în conformitate cu prevederile art. 120 din Legea nr. 128/1997.
Din actele depuse în probaţiune rezultă că recurentul reclamant a fost prezent şi asistat la cercetarea efectuată, refuzând însă punerea la dispoziţia comisiei a documentelor solicitate precum şi a da o notă explicativă în legătură cu aspectele disciplinare ce au făcut obiectul cercetării.
Faţă de cele reţinute se constată că în cazul de faţă au fost respectate prevederile art. 119 şi art. 120 din Legea nr. 128/1997, atât în ce priveşte existenţa sesizării scrise cât şi în raport cu procedura efectivă de desfăşurare a cercetării prealabile, aspectele imputate şi aduse la cunoştinţa recurentului reclamant fiind cele ce au făcut obiectul cercetării.
Aprecierea recurentului reclamant relativă la extinderea cercetării asupra altor fapte şi aspecte nu rezultă din probatoriul administrat, în realitate acesta făcând referire la concluziile comisiei de cercetare ce au rezultat în urma cercetării faptelor imputate.
De asemenea, susţinerea recurentului reclamant în ce priveşte tardivitatea cercetării faptei apare nefondată în raport cu caracterul abaterilor constatate, data înregistrării sesizării scrise şi data efectuării cercetării prealabile, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultând respectarea termenul instituit de art. 122 alin. (1) din Legea nr. 128/1997.
După cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, recurentul reclamant a refuzat să semneze de luarea la cunoştinţă a ordinului de comunicare şi a deciziei de sancţionare, acest aspect rezultând din procesul verbal încheiat în acest sens.
În plus, aspectele relative la comunicare nu conduc la nulitatea deciziei de sancţionare, neputându-se reţine vreo vătămare atâta vreme cât persoanele sancţionate îşi exercită dreptul de a contesta, momentul comunicării având relevanţă în ce priveşte exercitarea acestui drept în termenul prevăzut de lege.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.D. împotriva sentinţei nr. 661 din 13 iulie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1720/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1801/2007. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
