ICCJ. Decizia nr. 1894/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1894/2007
Dosar nr. 15851/1/2006
Şedinţa publică de Ia 30 martie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.M., anularea Hotărârii nr. 1169 din 17 august 2005 şi constatarea calităţii sale de beneficiar al Legii nr. 309/2002.
În susţinerea acţiunii reclamantul a depus copia livretului militar, mai puţin fila care atestă locul şi perioada în care a satisfăcut stagiul militar.
La termenul de judecată din 19 ianuarie 2006 a fost conexat dosarul nr. 1453/A/2005, având aceleaşi părţi, cauză şi obiect.
Ca urmare a relaţiilor solicitate de instanţă, M.A.N. a înaintat la dosar fişa de evidenţă a reclamantului.
Prin sentinţa nr. 18 din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă.
Pentru a pronunţa acesta hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că potrivit prevederilor Legii nr. 309/2002 şi normelor metodologice de aplicare a acesteia, persoana care solicită încadrarea în prevederile legii, trebuie să dovedească situaţia sa prin înscrisurile din livretul militar şi din adeverinţele eliberate de centrele militare judeţene sau de U.M. Piteşti, iar din probatoriul administrat în cauză nu rezultă perioada şi unitatea în care reclamantul a satisfăcut stagiul militar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.I., criticând soluţia pronunţată pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa nu a fost constituită potrivit prevederilor legale, iar că din actul oficial depus la dosar, în speţă livretul militar, rezultă că acesta a fost forţat la muncă.
Prin Decizia nr. 2363 din 21 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recursul declarat a fost respins, motivat de faptul că în ipoteza prevederii legale aplicabile se încadrează exclusiv cetăţenii români care au satisfăcut stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul D.G.S.M., din probatoriul administrat în cauză nerezultând că reclamantul ar fi efectuat stagiul militar într-un atare detaşament.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare M.I., susţinând că soluţia a fost pronunţată fără a se ţine cont de copia livretului militar depusă la dosarul cauzei.
Prin Decizia nr. 4105 din 22 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia în anulare formulată de M.I. ca nefondată, reţinând că motivele invocate de contestator nu se încadrează în situaţiile expres prevăzute de art. 317 - 321 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, M.I. a formulat o nouă contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) şi (2) şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Prin motivele invocate, contestatorul susţine în esenţă următoarele:
1. Procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legale, nefiind citat M.A.N., care a eliberat livretul militar, situaţie ce se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.;
2. Instanţa nu a verificat situaţia de fapt reală, astfel cum aceasta reiese din evidenţele Centrelor Militare Judeţene, dovezile fiind distruse cu rea-credinţă, contestatorul apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ. şi
3. Hotărârea dată este rezultatul unei greşeli materiale, instanţa necercetând motivul de casare invocat de contestator referitor la refuzul M.A.N. de a elibera actele doveditoare care au stat la baza întocmirii livretului militar (art. 318 alin. (1) C. proc. civ.).
Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la temeiurile de drept invocate de contestator, Înalta Curte constată că Decizia atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, pentru următoarele argumente:
1. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestaţia în anulare obişnuită poate fi exercitată împotriva oricăror hotărâri judecătoreşti irevocabile, atunci când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
Contestatorul invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu M.A.N., instituţie care nu are calitate procesuală în cauză, reclamantul M.I. înţelegând să se judece în contradictoriu cu C.J.P.M., fată de care s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze.
De altfel, pentru ca acest motiv de anulare a unei hotărâri judecătoreşti să aibă eficienţă juridică trebuie ca nelegala citare să se refere la partea care invocă acest fapt pe calea contestaţiei în anulare şi care dovedeşte şi existenţa unei vătămări, în sensul că dacă ar fi fost citată, ar fi putut formula apărări de natură a înclina soluţia pronunţată în favoarea ei.
În aceste condiţii, este evident că acest motiv al contestaţiei în anulare este neîntemeiat, fiind invocat în raport de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză, iar, în conformitate cu principiul disponibilităţii, reclamantul a stabilit cadrul procesual prin cererea de chemare în judecată, din actele dosarului rezultând că ambele părţi au fost legal citate pentru ziua în care s-a judecat pricina, respectiv 22 noiembrie 2006.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 317 alin. (2) C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menţionat mai sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanţa de recurs l-a respins. Or, obiectul prezentei judecăţi îl constituie o contestaţie în anulare formulată împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea tot a unei contestaţii în anulare şi nu împotriva unei decizii pronunţate în calea de atac a recursului şi oricum prin motivele de recurs formulate nu s-a invocat nelegala citare a vreuneia dintre părţi.
Referitor la motivele prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. şi care reglementează cele două cazuri ale contestaţiei în anulare specială, textul legal prevede „in terminis", ca şi condiţie de admisibilitate, că pot constitui obiect al acesteia numai hotărârile instanţelor de recurs.
Prin urmare, cum Decizia nr. 4105 din 22 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestată în prezent, a fost pronunţată în soluţionarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare formulată de M.I., împotriva deciziei nr. 2362 din 21 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte, ca instanţă de recurs, rezultă că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În concluzie, faţă de considerentele prezentate se constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute în art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., astfel încât, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.I., împotriva deciziei nr. 4105 din 22 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1881/2007. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 19/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
