ICCJ. Decizia nr. 2162/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2162/2007
Dosar nr. 4498/33/2006
Şedinţa publică de Ia 24 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 452 din 30 octombrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul L.C., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., dispunând anularea Hotărârii nr. 20049 din 27 iunie 2006 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului statutul de refugiat pentru perioada 15 martie 1941 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, începând cu data de 1 decembrie 2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a reţinut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul, împreună cu mama sa, s-a refugiat, în cursul lunii martie 1941, din cauza persecuţiilor etnice suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea de domiciliu, sat Fildu de Mijloc, judeţul Sălaj, în localitatea Săcuieu, judeţul Cluj, rămasă sub autoritatea statului român, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în cursul lunii martie 1945.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs C.J.P.C., susţinând că este netemeinică şi nelegală şi invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. În motivarea recursului, C.J.P.C. arată, în esenţă, că Instanţa de Fond a făcut o apreciere eronată a probelor.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori (alin. (2)).
Or, din declaraţiile notariale ale martorilor L.M. şi H.A., aceasta din urmă fiind, ea însăşi, beneficiară a drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, declaraţii menţinute şi detaliate şi cu prilejul audierii nemijlocite de către Instanţa de Fond, rezultă într-adevăr că, din cauza persecuţiilor etnice la care au fost supuşi, reclamantul şi mama sa s-au refugiat, în luna martie 1941, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea Fildu de Mijloc, judeţul Sălaj, în care îşi aveau domiciliul, în localitatea Săcuieu, judeţul Cluj, unde au fost nevoiţi să rămână până după terminarea războiului, în anul 1945.
În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, aşadar, conform legii, Instanţa de Fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 452 din 30 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2160/2007. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 2163/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|