ICCJ. Decizia nr. 2234/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2234/2007

Dosar nr. 5981/36/2006

Şedinţa publică din 26 aprilie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, sub Dosar nr. 5981/36/2006, reclamanta Ş.I. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.T. anularea Hotărârii nr. 5267 din 30 noiembrie 2005 a Comisiei de aplicare a Legii 189/2000, stabilirea calităţii de beneficiară a Legii 189/2000 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea 189/2000, cu începere de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că părinţii săi, D.A. şi D.M. în septembrie 1940 au fost strămutaţi, în urma Tratatului de la Craiova, din localitatea de domiciliu, comuna Hasichioi, jud. Durostor, aflată în Bulgaria, în comuna Cerna, jud. Tulcea. A mai arătat reclamanta că s-a născut la data de 27 octombrie 1942 în localitatea Cerna, jud. Tulcea, după strămutarea părinţilor săi.

Prin sentinţa civilă nr. 5/ CA din 8 ianuarie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia reclamantei Ş.I., a anulat Hotărârea nr. 5267 din 30 noiembrie 2005 emisă de C.J.P.T. şi a stabilit reclamantei calitatea de beneficiară a legii 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 5267/2005, pârâta C.J.P.T. a respins cererea reclamantei, întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 105/1999 aprobată şi completată prin Legea 189/2000, cu motivarea că nu s-a făcut dovada persecuţiilor etnice, reclamanta născându-se în timpul refugiului părinţilor săi, nefiind născută la data strămutării.

În baza probelor administrate în cauză Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind şi cazul copiilor născuţi în refugiu, care au suportat condiţiile grele de viaţă ce au decurs din situaţia de refugiaţi a părinţilor.

A concluzionat Instanţa de Fond că reclamanta a făcut dovada că s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi din localitatea de domiciliu situată în Bulgaria, în localitatea Cerna, jud. Tulcea, astfel încât este îndreptăţită să beneficieze de drepturile prevăzute de OG 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P.T., criticând-o pentru nelegalitate, arătând că Instanţa de Fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale şi probatoriul administrat în cauză. Se susţine în esenţă că reclamanta nu era născută la momentul strămutării, iar în anul 1942, anul naşterii reclamantei nu a avut loc nici un schimb de populaţii, astfel încât nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de OG 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000.

Recursul este nefondat.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 27 octombrie 1942, în localitatea Cerna, judeţul Tulcea, după ce, în anul 1940, în urma Tratatului de la Craiova încheiat la data de 7 septembrie 1940, părinţii săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, aflată în judeţul Durostor - Bulgaria.

Fiind născută în perioada refugiului părinţilor săi, intimata - reclamantă a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat Instanţa de Fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.T. împotriva sentinţei civile nr. 5/ CA din 8 ianuarie2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2234/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs