ICCJ. Decizia nr. 2294/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2294/2007
Dosar nr. 6899/54/2006
Şedinţa publică din 2 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 631 din 16 iunie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta G.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – A.N.V., prin care solicita anularea Ordinului nr. 4632 din 21 martie 2006, de aplicare a sancţiunii „mustrare scrisă".
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei răspunderii disciplinare, invocată de reclamantă, că ordinul contestat a fost emis în cadrul termenului de 6 luni, prevăzut de lege, în raport cu data de 6 octombrie 2005, când pârâta a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii disciplinare.
Instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că ordinul contestat este legal şi că susţinerile reclamantei referitoare la lipsa din cuprinsul actului administrativ atacat a elementelor esenţiale, prevăzute de art. 35 din HG nr. 1210/2003, nu sunt întemeiate. Cu privire la acest aspect, prima instanţă a apreciat că, potrivit art. 65 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 66 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, nu era necesară indicarea în cuprinsul ordinului contestat a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. Ca atare, reţine instanţa de fond, lipsa menţiunii respective nu atrage nulitatea ordinului contestat.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta G.S., invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei răspunderii disciplinare şi a apreciat că ordinul de sancţionare ar conţine toate elementele esenţiale, prevăzute de lege.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin ordinul contestat, reclamanta, având calitatea de inspector vamal asistent la B.V.B., a fost sancţionată disciplinar cu „mustrare scrisă", conform art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, pentru nerespectarea atribuţiilor de serviciu cu privire la supravegherea perimetrului biroului vamal în care îşi desfăşura activitatea.
În cuprinsul ordinului contestat nu se regăsesc, însă, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă în timpul cercetării disciplinare prealabile, împrejurare care atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului administrativ sancţionator, conform art. 35 alin. (2) lit. c) din HG nr. 1210/2003, privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Sub acest aspect, prima instanţă în mod greşit a reţinut că, potrivit art. 65 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 66 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, nu ar fi fost necesară indicarea în cuprinsul ordinului a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei, dispoziţiile legale invocate neprevăzând acest lucru. Mai mult decât atât, conform art. 66 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, „Sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi după audierea funcţionarului public. Audierea funcţionarului public trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii."
De asemenea, aşa cum rezultă din cuprinsul referatului din 2 februarie 2006, întocmit de secretariatul comisiei de disciplină a A.N.V. (dosar fond), dar şi din întâmpinarea formulată în cauză, data săvârşirii abaterii disciplinare reţinute în sarcina recurentei-reclamante este 19 septembrie 2005, iar data emiterii actului administrativ sancţionator este 21 martie 2006.
Or, potrivit art. 35 alin. (6) din HG nr. 1210/2003 dar şi art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, „Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data săvârşirii abaterilor disciplinare". Legea face, aşadar, referire la data „săvârşirii" abaterii, iar nu la data „luării la cunoştinţă", de către autoritatea publică, de săvârşirea faptei, aşa cum în mod greşit şi neîntemeiat a reţinut instanţa de fond.
Aşa fiind, raportat la prevederile legale mai sus citate, cum perioada cuprinsă între data săvârşirii abaterii disciplinare şi data emiterii ordinului de sancţionare este mai mare de 6 luni, rezultă că, în speţă, a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare a recurentei-reclamante, pentru fapta reţinută prin ordinul contestat.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi modificată, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantă, anulându-se Ordinul nr. 4632 din 21 martie 2006, emis de pârâta A.N.A.F. – A.N.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta G.S., împotriva sentinţei civile nr. 631 din 16 iunie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, admite acţiunea formulată de reclamanta G.S.
Anulează Ordinul nr. 4632 din 21 martie 2006, emis de pârâta A.N.A.F. – A.N.V.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2293/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2297/2007. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
