ICCJ. Decizia nr. 2587/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.2587/2007

Dosar nr.2711/36/2006

Şedinţa publică din 18 mai 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 547/ CA din 4 iulie 2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul S.G., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.C., dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 40 din 22 decembrie 2005 emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 86/CA/2006 al Tribunalului Constanta, având ca obiect acţiunea în anulare formulată de reclamant împotriva actului administrativ respectiv.

Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P.C., susţinând că este netemeinică şi nelegală şi invocând prevederile art. 309 pct. 9 C. proc. civ., în motivarea recursului se arată, în esenţă, că Instanţa de Fond a dispus suspendarea celor două acte administrative cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară Instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea Instanţei de Fond".

De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată Instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, Instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."

Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

În speţă, intimatul - reclamant a făcut dovada că a formulat cerere de anulare a actului administrativ, aceasta făcând obiectul Dosarului nr. 86/CA/2006 al Tribunalului Constanţa şi, ulterior, prin declinarea competenţei, al Dosarului nr. 2914/36/2006 al Curţii de Apel Constanţa.

Celelalte două condiţii, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără existenţa pericolului producerii unei pagube.

Astfel, în timp ce condiţia existenţei unui caz bine justificat se deduce din complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condiţiilor legale şi, mai ales, a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea de către autoritatea administrativă pârâtă a actului contestat (verificare pe care nu o poate face Instanţa sesizată cu cererea de suspendare), condiţia referitoare la prejudiciu şi la iminenţa producerii acestuia, rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ contestat.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa Instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile unor documente emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul C.E., privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, care prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care Instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.

Faţă de considerentele arătate şi apreciind că nu sunt întemeiate criticile recurentei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P.C., împotriva sentinţei civile nr. 547/ CA din 4 iulie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2587/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs