ICCJ. Decizia nr. 2499/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2499/2007
Dosar nr.3760/1/2007
Şedinţa publică din 15 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 67 din 22 mai 2006 a Curţii de Apel Iaşi, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 223 şi art. 226 din HG nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Prin sentinţa civilă nr. 5 din 3 iulie 2006, aceeaşi Instanţă a respins cererea reclamantului de îndreptare, lămurire şi completare a primei sentinţe.
Împotriva ambelor sentinţe a declarat recurs reclamantul, cererile sale fiind respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 4272 din 30 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 11952/1/2006.
Împotriva acestei decizii a formulat în termen contestaţia în anulare de fată recurentul, arătând că, Instanţa de Recurs i-a încălcat dreptul la apărare, prin netrimiterea actului Guvernului României, deşi acesta a fost depus în dublu exemplar, în acest fel recurentul nefiind lăsat să-şi exprime poziţia faţă de acest act, pentru ca apoi să propună nişte probe şi să-i exprime anumite nemulţumiri în legătură cu Guvernul şi cu judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Invocă contestatorul nerespectarea drepturilor de a trăi decent şi de a se bucura de rezultatele muncii, ca o consecinţă a aplicării amenzilor contravenţionale.
Consideră contestatorul că autorităţile încalcă drepturile prevăzute de art. 23 şi art. 25 din Declaraţia Drepturilor Omului care sunt prioritare faţă de reglementările interne, pe temeiul art. 2 şi art. 20 din Constituţia României.
Arată contestatorul că nu poate beneficia de un trai decent datorită fiscalităţii exagerate şi a discriminării negative pe care o aplică autorităţile statului român.
Susţine contestatorul că Instanţa de Recurs nu s-a pronunţat cu privire la nelegalitatea HG nr. 85/2003 în raport cu dispoziţiile art. 108 din Constituţie, potrivit cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, în condiţiile în care hotărârea a fost emisă în organizarea aplicării OUG nr. 195/2002, iar art. 118 din aceasta este neconstituţional. În acest context, solicită contestatorul trimiterea dosarului la Curtea Constituţională.
Consideră contestatorul că Instanţa de Recurs nu a analizat nelegalitatea HG nr. 85/2003 în raport cu dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţie, deoarece hotărârea nu a fost supusă dezbaterii publice şi Guvernul nu a iniţiat consultări cu asociaţiile sindicale şi patronale din transporturi.
Consideră contestatorul că Instanţa de Recurs ar fi reţinut greşit că ar fi fost sancţionat de trei ori în realitate fiind vorba de o singură faptă. În acest context invocă contestatorul nemulţumiri în legătură cu constatarea faptei prin procesul - verbal de contravenţie, de către reprezentantul Poliţiei Rutiere.
Analizând motivele contestaţiei în anulare, Curtea de fată constată că majoritatea lor au fost invocate ca motive ale acţiunii şi ca motive de recurs fiind înlăturate cu argumente pertinente şi legale de către aceste Instanţe.
Cererea de faţă, astfel cum apare, nu corespunde nici uneia dintre cauzele legale de admisibilitate a contestaţiei în anulare prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte necomunicarea întâmpinării depuse de Guvernul României, expediată de către acesta prin poştă, pentru termenul din 30 noiembrie 2006, Instanţa de Recurs nu a procedat nelegal, întrucât recurentul solicitase judecata în lipsă prin prima cerere de recurs.
Pe de altă parte, prin necomunicarea întâmpinării, recurentul nu a fost prejudiciat în drepturile sale procesuale, având în vedere că intimata, a invocat în ea, aceleaşi susţineri în apărare ca şi la Instanţa de Fond şi nu a ridicat excepţii dirimante în legătură cu recursurile, singurele care ar fi presupus cunoaşterea şi răspunsul recurentului.
În fine, necomunicarea întâmpinării nu constituie o cauza legală de anulare a unei decizii de recurs, încălcarea dreptului la apărare având în vedere fie nelegala citare a părţii pentru termenul în privinţa căruia nu a avut cunoştinţă, fie lipsirea părţii de dreptul de a-şi angaja un apărător calificat.
În speţă însă, nu a fost incidentă niciuna dintre aceste situaţii, recurentul fiind legal citat pentru ambele termene şi solicitând judecata în lipsă prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de A.V. împotriva Deciziei nr. 4272 din 30 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 2395/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2584/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
