ICCJ. Decizia nr. 2656/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2656/2007
Dosar nr. 1225/1/2007
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, reclamanta SC S.C. SRL a chemat în judecată A.R.R. şi Agenţia Râmnicu-Vâlcea a A.R.R. pentru ca Instanţa să dispună anularea adreselor emise de pârâte, privind suspendarea licenţei de transport rutier pe o perioadă de 3 luni, înlăturarea anularii licenţei de execuţie traseu pe ruta Bărbăteşti - Râmnicu-Vâlcea, precum şi obligarea pârâtelor la emiterea licenţelor de execuţie pentru traseul arătat.
În motivarea cererii s-a susţinut faptul că reclamanta este titulara licenţei de transport rutier începând cu data de 20 februarie 2003, cu valabilitate până la data de 19 februarie 2008, cu vize anuale şi a licenţei de execuţie pentru traseu valabilă până la data de 30 iunie 2005, dată după care s-a organizat licitaţia pentru atribuire trasee, licitaţie care a fost câştigată de societatea reclamantă.
S-a mai precizat faptul că, în urma contestaţiei formulate de SC H. SRL, a fost anulată licenţa de execuţie traseu obţinută în urma licitaţiei electronice, situaţie pe care reclamanta a contestat-o, întrucât la data participării la licitaţie îndeplinea toate cerinţele pentru participarea la aceasta şi în mod greşit, autoritatea pârâtă a anulat licenţa sa şi a declarat câştigătoare a licitaţiei pe următoarea clasată.
Prin întâmpinarea formulată, A.R.R. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei, excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a Agenţiei A.R.R. Vâlcea, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, precum şi excepţia lipsei de obiect şi a solicitat introducerea în cauză a D.G.T.R., a M.T.C.T. şi a I.G.C.T.I., având în vedere dispoziţiile privind Metodologia de atribuire electronică a licenţelor de execuţie.
Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 5315 din 2 noiembrie 2005, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, având în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată în faţa Curţii de Apel Piteşti şi a solicitat şi suspendarea executării actelor administrative care fac obiectul cererii de chemare în judecată, arătând situaţia de fapt şi iminenţa producerii unor pagube importante, datorită anulării licenţei de execuţie traseu Râmnicu-Vâlcea - Bărbăteşti.
Curtea de Apel Piteşti, prin sentinţa nr. 31/ F/ C din 20 martie 2006, a admis în parte acţiunea formulată, constatând faptul că reclamanta este câştigătoarea licitaţiei şi a respins excepţiile invocate de pârâtă şi cererea de suspendare formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a reţinut faptul că reclamanta este beneficiara licenţei de execuţie pentru traseul Râmnicu-Vâlcea - Buneşti - Bărbăteşti, cu valabilitate de la data de 25 martie 2003 la 31 martie 2004, prelungită până la data de 31 martie 2005, precum şi beneficiara licenţei de transport, cu valabilitate pentru perioada 20 februarie 2003 - 19 februarie 2008, licenţă cu vize anuale, ultima viză fiind acordată la data de 25 aprilie 2005.
Totodată, s-a reţinut faptul că pârâta ARR a recunoscut faptul că a revocat măsura suspendării dispusă, primul capăt al cererii de chemare în judecată, rămânând astfel fără obiect, iar reclamanta beneficiază de vechime neîntreruptă, conform dispoziţiilor legale.
Excepţiile invocate au fost respinse de Instanţa de Fond întrucât a rezultat, din probele administrate, faptul că acţiunea a fost depusă în termen, a fost îndeplinită procedura prealabilă, iar pârâtele chemate în judecată au calitate procesuală pasivă şi nu este necesară introducerea în cauză şi a altor pârâţi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL şi pârâta A.R.R., criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs formulate de SC S.C. SRL s-a susţinut faptul că, în mod greşit a fost respinsă cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, întrucât reclamanta a făcut dovada iminenţei unei pagube şi a cazului bine justificat, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţia legală invocată.
A.R.R. a susţinut, în cadrul motivelor de recurs dezvoltate, faptul că în mod greşit a fost respinsă cererea privind introducerea în cauză a părţilor arătate, întrucât ARR nu poate emite alte licenţe în condiţiile în care rezultatele validate de Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor rămân neschimbate.
Prin Decizia nr. 4021 din 15 noiembrie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele invocate în raport cu sentinţa pronunţată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză a respins recursurile formulate ca nefondate.
În motivarea soluţiei Instanţa de Recurs a reţinut că în privinţa recursului formulat de recurenta SC S.C. SRL, se constată faptul că cererea de suspendare a actelor administrative contestate, formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în sensul că simpla reluare a motivelor de nelegalitate a actelor contestate şi a faptului că deţine mijloace de transport în sistem leasing, nu sunt motive suficiente şi necesare pentru admiterea cererii.
În ceea ce priveşte recursul A.R.R., Înalta Curte a apreciat următoarele.
Critica privind respingerea cererii de introducere în cauză a părţilor arătate, este neîntemeiată şi nu poate fi întrucât în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de HG nr. 625/1998 privind organizarea şi funcţionarea A.R.R., această instituţie publică cu personalitate juridică este desemnată să asigure, în principal, inspecţia şi controlul în trafic, al stării tehnice a autovehiculelor rutiere şi remorcilor, precum şi al îndeplinirii condiţiilor de operare a transporturilor rutiere, licenţierea operatorilor de transport rutier, punerea în aplicare a normelor tehnice şi a reglementărilor specifice transporturilor rutiere, pe baza împuternicirii date de M.T. conform prevederilor art. 3 alin (2) din OG nr. 95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea M.T.
Cu privire la critica ce vizează nepronunţarea Instanţei de Fond pe excepţia lipsei de obiect şi cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.
Instanţa de Fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate, a stabilit situaţia de fapt existentă şi văzând actele emise de autoritatea pârâtă, a dispus în consecinţă, cu respectarea prevederilor art. 18 alin (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte plângerea prealabilă, Înalta Curte a constatat faptul că societatea reclamantă s-a adresat cu plângere prealabilă la data de 28 martie 2005 societăţii pârâte, care a şi răspuns la data de 18 aprilie 2005 prin Adresa nr. 18476, în sensul că poate reacorda licenţa de transport rutier.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC H. SRL Râmnicu-Vâlcea, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că nu a fost citată la judecarea cauzei în fond şi recurs, deşi în considerentele sentinţei nr. 31/ F/ C din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, precum şi în cele ale Deciziei nr. 4021 din 15 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face referire la societatea contestatoare SC H. SRL.
Contestaţia este inadmisibilă.
Analizând cu întâietate admisibilitatea contestaţiei în anulare, în raport de prevederile art. 317 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ. şi faţă de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ. contestaţia în anulare obişnuită poate fi exercitată împotriva oricăror hotărâri judecătoreşti irevocabile, atunci când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului.
În speţă, contestatoarea invocă o altă situaţie juridică şi anume aceea că nu a fost citată nici la judecata cauzei în fond şi nici în faza procesuală a recursului, reclamând, de fapt, neintroducerea sa în cauză, în calitate de parte.
În conformitate cu principiul disponibilităţii, reclamanta SC S.C. SRL a stabilit cadrul procesual prin cererea de chemare în judecată, înţelegând să se judece în contradictoriu cu pârâtele A.R.R. şi A.R.R. - Agenţia Râmnicu-Vâlcea faţă de care s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, fiind legal citate pentru ziua când s-a judecat pricina atât în fond cât şi în recurs.
De altfel, pentru ca acest motiv de anulare a unei hotărâri judecătoreşti să aibă eficienţă juridică trebuie ca nelegala citare să se refere la „partea" care invocă acest fapt pe calea contestaţiei în anulare şi care dovedeşte şi existenţa unei vătămări, în sensul că dacă ar fi fost legal citată, ar fi putut formula apărări de natură a înclina soluţia pronunţată în favoarea ei.
În mod corect Instanţa de Fond a reţinut că nu se impune introducerea în cauză a altor persoane, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, autorităţile pârâte fiind cele care au competenţa de a pune în executare soluţia pronunţată, aspect menţinut şi prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În aceste condiţii, este evident că acest motiv al contestaţiei în anulare, fiind reglementat de dispoziţii exprese, de strictă interpretare, nu poate fi invocat decât de către una dintre părţile dosarului, contestatoarea neavând calitate procesuală în cauză.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare întemeiată pe art. 317 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ. şi o va respinge ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC H. SRL Râmnicu-Vâlcea, împotriva Deciziei nr. 4021 din 15 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2654/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2662/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
