ICCJ. Decizia nr. 2662/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2662/2007
Dosar nr. 19789/2/2005
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, revizuenta A.V.A.S. a chemat în judecată pe revizuita - intimată SC C.L. SRL formulând în contradictoriu cu aceasta cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 411 din 8 aprilie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, în temeiul art. 322 pct. 3 coroborat cu prevederile art. 324 pct. 2 C. proc. civ., solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta SC C.L. SRL, ca rămasă fără obiect.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 411 din 8 aprilie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a admis acţiunea reclamantei şi a fost obligată F.P.S. (actual A.V.A.S.) să emită un act administrativ potrivit obligaţiei impuse de art. 4 alin. (4) din anexa 1 la HG nr. 55/1998, privind pachetul de acţiuni de 62,992%, acţiuni deţinute de stat la SC S. SA Timişoara.
În baza sentinţei nr. 411/1999, rămasă irevocabilă, creditoarea SC C.L. SRL a obţinut la data de 13 martie 2002, încheiere de executare silită a A.V.A.S. (fost F.P.S.). Aceasta din urmă a formulat contestaţie la executare respinsă ca neîntemeiată, în fond şi în recurs.
În urma unei acţiuni formulată de creditoarea SC C.L. SRL, prin încheiere irevocabilă din 11 iulie 2003, a fost obligată A.V.A.S. la plata unei amenzi civile în favoarea statului, în cuantum de 200.000 lei pe zi de întârziere, până la executarea în natură a obligaţiei stabilite prin titlu executoriu, sentinţa civilă nr. 411/1999 a Curţii de Apel Bucureşti.
A mai arătat revizuenta că sentinţa civilă nr. 411/1999 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a rămas fără obiect întrucât textul legal pe care au fost obligaţi să-l respecte a fost abrogat prin HG nr. 450/1999 şi, de asemenea, SC S. SA Timişoara se află în procedura reorganizării judiciare prevăzută de Legea nr. 64/1995, procedură incompatibilă cu cea a privatizării.
La termenul din 9 noiembrie 2005, intimata a invocat excepţia tardivităţii introducerii cererii de revizuire.
La termenul din 25 ianuarie 2006, Curtea a pus în discuţie admisibilitatea cererii de revizuire aşa cum e prevăzută de art. 326 alin. (3) C. proc. civ. şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de intimată.
Prin sentinţa civilă nr. 166 din 25 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti. secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel Instanţa de Fond a reţinut că motivele arătate de revizuentă, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 322 alin. (3) C. proc. civ. deoarece aceasta se referă la un obiect material, care nu se mai află în fiinţă, nicidecum la abrogarea unui act normativ care a fost avut în vedere de Instanţă la pronunţarea soluţiei şi care a fost evocat în dispozitivul sentinţei, care ulterior a constituit titlu executoriu. A concluzionat prima Instanţă că dacă s-ar proceda astfel, având în vedere multitudinea actelor normative care modifică, completează şi abrogă alte acte normative s-ar ajunge la o răsturnare a raporturilor juridice stabilite sau care trebuie să fie stabilite în urma unor sentinţe judecătoreşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuentă A.V.A.S. întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctele 8 şi 9 precum şi pe cele ale art. 304 ind. 1 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta - revizuentă susţine, în esenţă, că Instanţa de Fond a adăugat la lege reţinând că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 punctul 3 C. proc. civ. se referă la un obiect material, legea nefăcând o astfel de distincţie.
Mai susţine că obiectul cererii de chemare în judecată nu mai este în fiinţă deoarece la momentul formulării acţiunii de către SC C.L. SRL, societatea a cărei privatizare se solicita, respectiv SC S. SA Timişoara era intrată în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului prevăzută de Legea 64/1995, astfel încât A.V.A.S. este şi va fi în imposibilitate de a pune în executare sentinţa civilă a cărei revizuire se solicită.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 3 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în Instanţa de Apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o Instanţa de Recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă obiectul pricinii nu se afla in fiinţă".
Prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. arată că „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se întemeiază".
Faţă de aceste dispoziţii legale, în mod corect Instanţa de Fond a analizat cu întâietate admisibilitatea cererii de revizuire, cercetând dacă situaţia expusă prin cererea de revizuire se încadrează în ipoteza juridică avută în vedere de art. 322 alin. (1) punctul 3 C. proc. civ.
Obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată de SC C.L. SRL constă într-o obligaţie de a face şi anume emiterea unui act administrativ potrivit art. 4 alin. (4) din anexa nr. 1 din HG nr. 55/1998 privind pachetul de 62,992% acţiuni deţinute de stat la societatea comercială SC S. SA Timişoara.
Potrivit doctrinei şi practicii judiciare, revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 322 punctul 3 C. proc. civ. poate fi cerută dacă, printr-o hotărâre definitivă, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert şi determinat, iar acesta a pierit după pronunţarea hotărârii. În concluzie, ipoteza textului de lege se aplică atunci când există o obligaţie de a da şi care presupune existenţa unui obiect material, neputându-se raporta de exemplu la temeiul juridic al acţiunii.
Prin motivele de recurs, A.V.A.S. susţine că la momentul introducerii acţiunii, SC S. SA Timişoara se afla în procedura reorganizării judiciare, neputând astfel face obiectul procesului de privatizare.
Dispozitivul sentinţei nr. 411/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, stabileşte în sarcina A.V.A.S. o obligaţie de a face, nu şi obligaţia de a preda vreun lucru cert, determinat şi care ar fi putut dispărea după pronunţarea hotărârii. Din actele dosarului rezultă aspectul că procesul de privatizare al SC S. SA Timişoara a continuat în acest interval de timp, fiind suspendată procedura reorganizării, dar cu implicarea altei societăţi comerciale, deşi societatea reclamantă are titlu executoriu.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a constatat inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 punctul 3 C. proc. civ., aspect ce face inutilă cercetarea temeiniciei acestui motiv de revizuire, urmând a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.V.A.S., împotriva sentinţei civile nr. 166 din 25 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2656/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2669/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
