ICCJ. Decizia nr. 2676/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2676/2007

Dosar nr. 8660/54/2006

Şedinţa publică din 24 mai 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 iunie 2006, reclamanţii SC S. SA şi M.T. au chemat în judecată pe pârâţii M.F.P. şi O.N.R.C., solicitând anularea actelor juridice vătămătoare indicate în acţiune, restabilirea situaţiei anterioare acesteia, inclusiv obligarea la despăgubiri în cuantum de 4.401.985. lei, restituirea terenului în suprafaţă de 10.133,9 mp, a terenului în suprafaţă de 5.560,88 mp şi a clădirilor situate pe aceste terenuri, obligarea înregistrării societăţii în R.C., obligarea pârâtelor la daune morale, sesizarea C.S.M. în scopul suspendării inspectorului S.D., obligarea Judecătoriei Slatina să soluţioneze Dosarul nr. 11303/2005.

Prin sentinţa civilă nr. 741 din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 8660/54/2006 (număr vechi 1397/CAF/2006), Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea formulată.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut că, reclamanţii au solicitat cercetarea legalităţii unei încheieri de dizolvare care nu constituie un act administrativ unilateral, ci un act jurisdicţional a cărui procedură de judecată, în ceea ce priveşte căile de atac, este reglementată de art. 6 din Legea nr. 26/1990 republicată.

Încheierea de dizolvare nr. 967 din 21 aprilie 2005 a fost atacată cu recurs, ce a fost soluţionat irevocabil în sensul respingerii.

Excepţia de nelegalitate vizează numai actele administrative unilaterale, nu şi actele care emană de la judecătorul delegat.

Instanţa de Fond a mai reţinut că împotriva actelor de executare se poate formula contestaţie la executare, conform art. 169 şi urm. C. proCod Fiscal

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC S. SA, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.

Recurenta consideră că Instanţa de Fond a calificat greşit încheierea judecătorului delegat ca fiind act jurisdicţional, deoarece la registrul comerţului, judecătorul nu judecă, ci verifică.

Încheierea de dizolvare a societăţii se judecă de tribunal, caz în care trebuia citată societatea.

Judecătorul delegat a înregistrat greşit dizolvarea, doar pe baza propriei încheieri.

Judecătorul fondului nu a citat C.N.C.D. şi nu stăpâneşte cazurile în care se poate invoca inadmisibilitatea.

Recursul nu este fondat.

Încheierea pronunţată de judecătorul delegat de la R.C. nu este act administrativ supus procedurii de atacare a Legii nr. 554/2004.

Actul nu se încadrează nici în prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Asemenea acte sunt jurisdicţionale astfel cum a decis şi judecătorul fondului.

Recurenta - reclamantă era obligată să urmeze procedura şi calea de atac prevăzută de Legea nr. 26/1990, republicată şi modificată.

Încheierea de dizolvare a fost pronunţată în temeiul Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi a persoanelor juridice, modificată şi completată şi a Legii nr. 26/1990, care permite judecătorului delegat să constate dizolvarea de drept a persoanelor juridice.

C.N.C.D. nu poate avea calitatea de pârât, faţă de obiectul acţiunii formulate.

Motivul de recurs referitor la invocarea inadmisibilităţii acţiunii nu poate fi acceptat, acţiunea fiind respinsă ca neîntemeiată, o asemenea excepţie neputând schimba soluţia pronunţată.

În consecinţă, Înalta Curte va aprecia că indicarea drept motive de recurs a prevederilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. este pur formală, neregăsindu-se în dezvoltarea acestor motive.

Pe baza acestor considerente urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de SC S. SA împotriva sentinţei nr. 741 din 16 noiembrie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 8660/54/2006 de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii M.F.P.( în prezent M.E.F.) şi O.N.R.C., ca nefondat.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2676/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs