ICCJ. Decizia nr. 294/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 294/2007
Dosar nr. 4428/2/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 26 aprilie 2006, reclamantul A.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 15800/93 din 22 martie 2006 şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1558 din 27 iunie 2006, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ contestat şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, beneficiul drepturilor solicitate pentru perioada 25 septembrie 1943 - 6 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a născut în localitatea în care părinţii săi au fost strămutaţi şi a locuit aici până la 6 martie 1945, limita prevăzută de Legea nr. 189/2000.
Instanţa a mai reţinut că în condiţiile în care legea permite acordarea unor drepturi, persoanelor care au suferit persecuţii etnice în perioada 6 septembrie 1946 - 6 martie 1945, fără a impune vreo limitare în raport cu anumite categorii de persoane şi faţă de împrejurarea că efectele acestei persecuţii s-au răsfrânt inclusiv asupra reclamantului, acesta fiind obligat să suporte, din momentul naşterii, privaţiunile strămutării, îl îndreptăţeşte pe acesta din urmă la calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Instanţa a apreciat că interpretarea dată de pârâtă dispoziţiilor legale este contrară literei şi spiritului legii şi vine în contradicţie cu regula potrivit căreia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9, precum şi dispoziţiile art. 3041, C. proc. civ., susţinând că în mod greşit instanţa de fond a acordat reclamantului beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât acest beneficiu nu putea fi acordat decât părinţilor săi, singurii care, la data semnării Tratatului de la Craiova, domiciliau în Cadrilater şi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu.
A mai susţinut pârâta că, deşi efectele strămutării s-au răsfrânt şi asupra copiilor născuţi după strămutarea părinţilor, aceştia nu pot dobândi calitate de beneficiari ai legii, întrucât textele legale nu-i menţionează în acest sens, singurii moştenitori menţionaţi fiind soţii supravieţuitori, dacă nu s-au căsătorit după decesul titularului dreptului.
Examinând recursul de faţă, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale în materie, Curtea constată că este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoanele, cetăţeni români, care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii etnice după cum urmează: „c) au fost strămutaţi în altă localitate decât cea de domiciliu".
Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 1272/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate, pe cele expulzate, refugiate, precum şi pe cele care au făcut obiectul schimbul de populaţie, ca efect al unui tratat bilateral.
Textul legal a avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţii şi copiii născuţi înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât consecinţele traumatizante ale unei asemenea experienţe au fost suportate de toţi membrii familiei şi în condiţiile în care scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii.
Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care nu se impune menţionarea expresă, printre beneficiarii legii, a copiilor născuţi în perioada strămutării, ci numai a soţului supravieţuitor care nu a suferit, în mod direct, consecinţele persecuţiei etnice.
În acest context nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţă prevederile tratatului bilateral referitoare la termenul de 3 luni acordat pentru efectuarea schimbului de populaţii, în raport cu care recurenta a pretins că au statut de persoană strămutată, doar cei care au părăsit efectiv domiciliul în intervalul menţionat şi nici principiul referitor la drepturile recunoscut copilului la data concepţiei, de asemenea invocat în motivele de recurs.
În concluzie, constatând că nu există potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1558 din 27 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 291/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 297/2007. Contencios → |
|---|
