ICCJ. Decizia nr. 29/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.29/2007

Dosar nr. 2468/36/2006

Şedinţa publică din 9 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 mai 2006, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.T., anularea hotărârii nr. 5324 din 30 decembrie 2005 şi obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, fiind născut la 25 februarie 1942, după schimbul de populaţie ce a avut loc între Bulgaria şi România, urmare Tratatului încheiat la Craiova în anul 1940.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 539/ CA din 3 iulie 2006, a respins excepţia tardivităţii invocată de C.J.P.T., a respins contestaţia, a dispus anularea hotărârii contestate şi a stabilit reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, cu privire la excepţia tardivităţii, că pârâta nu a făcut dovada privind data comunicării hotărârii.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate, astfel că se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs pârâta C.J.P.T., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii.

Recurenta a arătat, în esenţă, că intimatul-reclamant, fiind născut în anul 1942, nu a fost strămutat din Bulgaria pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Conform art. l din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate.

Prin Normele de aplicare a ordonanţei aprobată prin HG nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare unui tratat bilateral.

În speţă, în mod corect instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi are acelaşi statut ca aceştia, întrucât consecinţele nefavorabile şi prejudiciile pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate, s-au răsfrânt şi asupra sa.

Faptul că reclamantul se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000 a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv: situaţia de avere a locuitorului G.B. (tatăl reclamantului) şi acte de stare civilă.

În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul este nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., procedură civilă urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.T., împotriva sentinţei civile nr. 539/ CA din 3 iulie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 29/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs