CSJ. Decizia nr. 3075/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3075/2007
Dosar nr. 3517/1/200.
Şedinţa publică din 14 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul F.D., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România, Comisia naţională de disciplină, a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 7 din 2 iunie 2006 emisă de pârât şi să dispună suspendarea executării actului contestat până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Prin hotărârea contestată, în temeiul art. 38 din Legea nr. 184/2001, reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu suspendarea dreptului de semnătură pentru o perioadă de 6 luni.
In susţinerea cererii, reclamantul arată, în esenţă, că hotărârea este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost emisă de Comisia Naţională de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor, în condiţiile în care, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b), art. 38 alin. (2) lit. c) - d) şi alin. (4) din Legea nr. 184/2001 şi ale art. 35 lit. k), art. 90 lit. b) şi alin. (3), art. 104 lit. a), art. 113 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România, adoptat de Conferinţa naţională din 30-31 mai 2005, competenţa de aplicare a sancţiunii disciplinare constând în suspendarea dreptului de semnătură revine Consiliului Naţional al Ordinului
Cu privire la fondul hotărârii contestate, reclamantul a susţinut că nu se arată în ce constă fapta pentru care i-a fost aplicată sancţiunea şi nici data săvârşirii acesteia, ne regularităţi care, similar dreptului muncii, constituie cauze de nulitate absolută. Totodată, se invocă prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea, întrucât posibila faptă avută în vedere s-a petrecut în anul 2003, iar sancţiunea a fost aplicată în iunie 2006, deci cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 38 alin. (7) din Legea nr. 184/2001, republicată.
Prin sentinţa civilă nr. 367 din 25 septembrie 2006, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi a declinat cauza, spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova, reţinând că litigiul priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, astfel că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (l) teza a doua din Legea nr. 554/2004.
Prin cererea completatoare, depusă la Curtea de apel la data de 14 februarie 2006, reclamantul a solicitat instanţei să dispună anularea hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006, comunicată la 30 octombrie 2006 şi suspendarea executării aceleiaşi hotărâri până la soluţionarea pe fond a contestaţiei, susţinând, în esenţă, că, în mod nelegal, i-au fost aplicate două sancţiuni pentru aceeaşi presupusă faptă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară, susţinând, în esenţă, că sancţiunea a fost aplicată pentru fapte săvârşite începând cu anul 2003 şi continuate până în anul 2005, iar, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Investită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2007, a admis acţiunea reclamantului F.D., a anulat hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 emisă de Comisia Naţională de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România, precum şi hotărârea nr. 2461 din 24 noiembrie 2006 emisă de Consiliul Naţional al Ordinului Arhitecţilor din România.
In motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Cele două hotărâri contestate intră într-o contradicţie evidentă.
Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a fost emisă de Comisia Naţională de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România cu încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin. (4) din Legea nr. 184/2001 potrivit cărora sancţiunea prevăzută de art. 38 alin. (2) lit. c) din lege se aplică de Consiliul Naţional al Ordinului Arhitecţilor din România.
Prin punerea în executare a sancţiunii aplicate prin Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 au fost încălcate prevederile art. 124 alin. (1) din regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România.
Curtea de apel a respins ca nefondată excepţia prescripţiei drepturi de a aplica sancţiunea, reţinând că, în raport cu sesizarea nr. 97 din 21 octombrie 2004 a Filialei Teritoriale Oltenia a Ordinului Arhitecţilor din România şi cu faptul că proiectele depuse la dosar au fost întocmite în perioada 2003-2005, nu au fost încălcate prevederile art. 38 alin. (7) din Legea nr. 184/2001, republicată.
Cu privire la temeinicia şi legalitatea sancţiunii disciplinare aplicate reclamantului, s-a reţinut că, prin hotărârile contestate, nu s-a stabilit în concret ce proiecte a semnat şi parafat reclamantul şi că acesta nu se face vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, republicată, iar, în privinţa proiectelor semnate, reclamantul şi-a angajat răspunderea în temeiul art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991.
Împotriva sentinţei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termenul legal pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România, Comisia Naţională de Disciplină, prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, şi pe fond respingerea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata si completata de către intimatul-reclamant F.D., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de litigiu.
A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că instanţa de fond a respins în mod nelegal excepţia tardivităţii completării cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat şi anularea Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 emise de Consiliul Naţional al Ordinului Arhitecţilor din România, în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care modificarea cererii de chemare în judecată se poate face doar la prima zi de înfăţişare, cu excepţia cazului în care pârâtul nu se opune acestei modificări sau completări.
S-a arătat că prin respingerea excepţiei tardivităţii, Curtea de Apel Craiova a încălcat dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât s-a solicitat admiterea recursului, admiterea excepţiei tardivităţii cererii de anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Naţional al Ordinului Arhitecţilor din România si respingerea ca tardiva a cererii de anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006.
In situaţia în care se trece peste excepţia invocată, s-a precizat că în cazul acestei Hotărâri nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Naţional al OAR, prin care a fost aplicata sancţiunea intimatului-reclamant de suspendare a dreptului de semnătura, act administrativ potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că recurenta a înţeles să invoce excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Naţional al Ordinului Arhitecţilor din România.
Pe fondul cauzei, s-a arătat de recurentă că în mod eronat instanţa de fond a reţinut ca in cauza nu trebuia aplicata sancţiunea disciplinara intimatului-reclamant dat fiind faptul ca prin semnarea unor documentaţii pentru autorizarea lucrărilor, acesta nu a încălcat Codul deontologic, raportându-se la dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
In legătura cu aceste considerente ale instanţei de fond, s-a susţinut de către recurentă că faţă de dispoziţiile Legii nr. 50/1991, care conţin norme generale in ce priveşte autorizarea executării lucrărilor de construcţii, Legea 184/2001, republicata, privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect reglementează in special documentaţiile de arhitectura. In aceste condiţii, ca lege speciala, Legea nr. 184/2001, se va aplica cu prioritate faţă de Legea nr. 50/1991, care reprezintă dreptul comun în domeniu. Deosebirea esenţiala este aceea ca proiectele de arhitectura nu vor mai putea fi însuşite si semnate de către arhitect sau conductor arhitect, ci vor trebui elaborate de către arhitectul cu drept de semnătura.
In alta ordine de idei, s-a solicitat a se observa că instanţa de fond, in motivarea sentinţei atacate, a modificat temeiul de drept al cauzei fără să pună in discuţia pârtilor acest lucru, întreaga motivare având la baza dispoziţiile Legii 50/1991, care insa nu sunt aplicabile in speţa. Chiar dacă instanţa de judecata nu este ţinuta de temeiul de drept invocat de către reclamant, in temeiul principiului rolului activ si al principiului disponibilităţii, in cazul in care înţelege sa modifice temeiul juridic, ea are obligaţia de a pune in discuţia părţilor aceasta schimbare.
Pe de alta parte, s-a menţionat de recurentă că în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul ca intimatul-reclamant a fost sancţionat prin doua hotărâri (Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei Naţionale de Disciplină şi, respectiv, Hotărârea nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Naţional al OAR) întrucât Legea 184/2001, republicata, conţine dispoziţii derogatorii de la dreptul comun în sensul ca executarea Hotărârii Comisiei Naţionale de Disciplina (act administrativ-jurisdicţional) nu se face din oficiu, ci prin hotărârea Consiliului Naţional al OAR de aplicare a sancţiunii disciplinare. Din acest motiv, s-a arătat că nu pot fi însuşite afirmaţiile intimatului-reclamantului, reţinute si de către instanţa de fond, in sensul ca s-ar fi aplicat 2 sancţiuni pentru aceeaşi fapta, în condiţiile în care sancţiunea suspendării dreptului de semnătura a devenit aplicabilă de la data 24 octombrie 2006, atunci când a fost hotărâtă de către Consiliul Naţional al Ordinului Arhitecţilor din România.
In ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii aplicabil oricăror forme de răspundere juridica, invocat din oficiu de către instanţa de fond si nepus in discuţia pârtilor potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., s-a învederat de către recurentă că instanţele disciplinare din cadrul OAR au ţinut cont de acesta la momentul sancţionării intimatului-reclamant, faptele săvârşite de acesta reprezentând unele dintre cele mai grave abateri din punct de vedere deontologic. Instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pronunţându-se asupra oportunităţii hotărârii disciplinare, fiind evident că instanţele judecătoreşti pot analiza hotărârea Comisiei Naţionale de Disciplina doar sub aspectul legalităţii acesteia, iar nu şi sub aspectul oportunităţii hotărârii în discuţie.
Recursul este nefondat.
In mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a încălcat dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Codul deontologic al profesiei de avocat potrivit cu care este interzisă semnătura de complezenţă, prin care se înţelege prezenţa semnăturii arhitectului cu drept de semnătură în cartuşul planşelor de arhitectură atunci când la rubrica „ proiectant " semnează o altă categorie profesionala decât arhitect sau conducător arhitect, şi că acesta nu se face vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, în condiţiile în care nu s-a probat în cauză că reclamantul a semnat documentaţii tehnice cu SC M. SRL, cu SC I. SRL, cu SC D.C. SRL, cu SC S.R. SRL şi cu SC P.L. SRL şi în care s-a observat că semnarea celorlalte documentaţii la care se face referire în Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naţionale de disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România s-a realizat în calitate de proiectant (în cazul SC G.C. SRL, SC F. SRL, PF T.V. şi SC P.P. SRL ), de desenator ( în cazul SC S.I. SRL şi SC A. SA ) sau de verificator (în cazul SC S.I. SRL şi SC A. SA), şi nu de arhitect cu drept de semnătură, fiind astfel aplicabile cu prioritate dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (39 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Prima instanţă nu a modificat, prin considerentele care au stat la baza soluţiei, temeiul de drept al acţiunii reclamantului, astfel că nu se impunea punerea în discuţia părţilor a argumentelor avute în vedere la motivarea sentinţei, dar a reţinut în mod eronat că prin cele două hotărâri atacate s-ar fi aplicat două sancţiuni disciplinare pentru aceeaşi faptă, în realitate fiind vorba de o singură sancţiune disciplinară, cea a suspendării dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni, ce urma să îşi producă efectele în intervalul 24 octombrie 2006-23 aprilie 2007, potrivit Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului naţional al Ordinului Arhitecţilor din România.
Completarea cererii de chemare în judecată, de către reclamant, în sensul solicitării anulării şi a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Naţional al Ordinului Arhitecţilor din România prin care i s-a aplicat sancţiunea disciplinară de suspendare pe o perioadă de 6 luni a dreptului de semnătură, pe baza Hotărârii nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naţionale de disciplină, începând cu data emiterii hotărârii Consiliului Naţional şi până la data de 23 aprilie 2007, s-a realizat în condiţiile art. 132 C. proc. civ., până la prima zi de înfăţişare care în cauză este primul termen de judecată, cel din data de 23 noiembrie 2006, fixat înaintea Curţii de Apel Crai ova în dosarul nr. 14193/54/2006, după declinarea de competenţă dispusă de Tribunalul Gorj prin sentinţa nr. 367 din 25 septembrie 2006.
Nu sunt aplicabile, cât priveşte cererea de anulare a Hotărârii nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Naţional al Ordinului Arhitecţilor din România, dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât această hotărâre nu are caracterul unui act administrativ tipic revocabil ci a unui act administrativ de punere în executare, în condiţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, a hotărârii Comisiei naţionale de disciplină prin care se aplică o sancţiune disciplinară, ce nu poate fi revocat atâta vreme cât nu a fost desfiinţat actul administrativ-jurisdicţional în executarea căruia este emis.
Într-adevăr, potrivit art. 39 alin. (1) din actul normativ precizat mai sus, Comisiile de disciplină ale Ordinului Arhitecţilor din România sunt organe cu activitate jurisdicţională organizate la nivel naţional şi teritorial pentru fiecare filială, ceea ce înseamnă că ele emit acte administrativ - jurisdicţionale ce nu pot fi desfiinţate decât în condiţiile legii contenciosului administrativ, şi care sunt obligatorii pentru Consiliul naţional şi pentru colegiile directoare teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România.
In raport de cele mai sus arătate, apreciind că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că în mod corect prima instanţă a admis acţiunea reclamantului F.D. şi a anulat Hotărârea nr. 7 din 2 iunie 2006 a Comisiei naţionale de disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România şi, apoi, pe cale de consecinţă, Hotărârea nr. 2461 din 24 octombrie 2006 a Consiliului Naţional a Ordinului Arhitecţilor din România prin care s-a pus în executare sancţiunea disciplinară aplicată recurentului, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ordinul Arhitecţilor din România, Comisia naţională de disciplină împotriva sentinţei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Recurentul va fi obligat, în condiţiile art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, la plata în favoarea intimatului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ordinul Arhitecţilor din România, Comisia naţională de disciplină împotriva sentinţei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata în favoarea intimatului a sumei de 500 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3061/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3077/2007. Contencios → |
|---|
