ICCJ. Decizia nr. 3081/2007. Contencios. Acţiuni împotriva ordonanţelor guvernului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3081/2007
Dosar nr. 8253/2/2006
Şedinţa publică din 15 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01 septembrie 2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul V.N. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, iar ulterior a precizat cu Guvernul României, anularea OUG nr. 49/2001, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată n M. Of. ai României Partea I, nr. 161 din 30 martie 2001, aprobată prin Legea nr. 338/2002, publicată în M. Of. al României, Partea I. nr. 446 din 25 iunie 2002.
În motivarea acţiunii formulate, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 reclamantul a susţinut că prevederile ordonanţei respective sunt neconstituţionale şi, prin urmare a aplicării acestora, este prejudiciat în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 19/2000, astfel ca solicită anularea prevederilor neconstituţionale din OUG nr. 49/2001, recunoaşterea drepturilor conferite de Legea nr. 19/2000 şi obligarea pârâtului la plata de 26.073 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, arătând că OUG nr. 49/2001 a fost aprobată prin Legea nr. 338/2002, publicată în M. Of. al României nr. 446 din 25 iunie 2002 ceea ce face inaplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 318 din 31 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins acţiunea formulată de V.N. ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie Instanţa de Fond a reţinut că temeiul legal al acţiunii formulate îl reprezintă dispoziţiile art. 9 din Legea 554/2004 şi nu cele ale art. 1 şi art. 11 alin. (4) din aceeaşi lege, pe care le-a indicat reclamantul.
A constatat prima Instanţă că, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 9 din Legea 554/2004, întrucât OG 49/2001, la momentul introducerii acţiunii era aprobată prin Legea 338/2002, devenind astfel lege, reclamantul având alte posibilităţi legale de a invoca neconstituţionalitatea acesteia, conform procedurii stabilite de Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul V.N. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 punctul 5 C. proc. civ.
Susţine recurentul - reclamant că Instanţa de Fond a încălcat formele de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, prin necomunicarea către reclamant a întâmpinării formulate de pârâtul Guvernul României, depusă cu o zi înainte de termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea cauzei, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 114 ind. 1 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la motivul de recurs invocat de recurentul - reclamant, constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 punctul 5 C. proc. civ.
Astfel, potrivit normei legale mai susmenţionate „Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: (...) când, prin hotărârea dată, Instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)."
Potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (2) „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până a dovada contrarie."
Din conţinutul textului de lege, care instituie regimul de drept comun al nulităţilor procedurale rezultă că pentru a opera nulitatea unui act de procedură trebuie să existe un interes (condiţie generală) al celui ce o invocă şi acesta să fi produs o vătămare, care nu poate fi înlăturată în al mod.
Din dezvoltarea scrisă a motivului de recurs invocat, rezultă că reclamantul este practic nemulţumit de faptul că Instanţa de Fond nu a efectuat un act de procedură şi anume nu a înţeles să comunice întâmpinarea depusă de către pârâtul Guvernul României, pronunţându-se pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii ridicată prin acest act.
În ceea ce priveşte critica referitoare la nedepunerea întâmpinării de către pârât cu 5 zile înainte de termenul de judecată, nu se poate reţine ca motiv de nelegalitate a sentinţei pronunţate, atâta vreme cât legea nu prevede nici o sancţiune procedurală în acest caz art. 118 alin. (2) C. proc. civ. care prevedea decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi a invoca excepţii fiind abrogat prin art. 1, pct. 22 din Legea 219/2005 de aprobare a OUG 138/2000.
Pe de altă parte, procedura de comunicare a actelor de procedură şi a înscrisurilor depuse pe parcursul judecării cauzei este prevăzută în dispoziţiile art. 96 C. proc. civ. şi se referă doar la „partea prezentă în Instanţă" căreia Instanţa îi poate comunica actele şi îi poate da un termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acestora. Prin urmare, textul de lege cuprinde norme cu caracter dispozitiv, permisiv pentru Instanţa de judecată şi, oricum nu îi impune vreo obligaţie generală în sensul de a comunica înscrisurile depuse între termenele de judecată şi părţilor lipsă la judecata pricinii, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede în mod imperativ acest lucru.
În speţa de faţă, în mod corect Instanţa de Fond a apreciat că nu se mai impune acordarea unui alt termen de judecată pentru comunicarea întâmpinării, în cauză fiind acordate mai multe termene pentru ca reclamantul să-şi precizeze pretenţiile, făcându-se astfel aplicarea principiului celerităţii judecării cauzei în contenciosul administrativ. De altfel, faţă de natura excepţiei invocate, care făcea inutilă cercetarea pe fond a pricinii şi care presupunea doar analiza unor aspecte de natură juridică, de aplicare concretă a legii şi de interpretare corectă a acestei şi nu antamare a unor situaţii de fapt, Înalta Curte constată că nu există o vătămare produsă reclamantului prin necomunicarea întâmpinării, la dosar existând suficiente probe care susţineau punctul de vedere al acestuia. Mai mult decât atât, recurentul - reclamant avea posibilitatea să înlăture presupusa vătămare, în calea de atac a recursului, unde ar fi putut face apărări în legătură cu netemeinicia excepţiei de inadmisibilitate. Or, prin motivele de recurs invocate, recurentul nu a înţeles să critice soluţia Instanţei de Fond de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, legându-se de o chestiune procedurală lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului (comunicarea sau necomunicarea întâmpinării), aspect care nu stat la baza convingerii intime a Instanţei în pronunţarea soluţiei de admitere a excepţiei.
Faţă de această situaţie nici interesul procesual a recurentului de a se casa o sentinţă judecătorească cu trimitere spre rejudecare în vederea comunicării unei întâmpinări, nu se justifică, neasigurându-i nici un folos practic atâta vreme cât nu a înţeles să critice soluţia pronunţată în calea de atac a recursului.
Având în vedere argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.N., împotriva sentinţei civile nr. 318 din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3032/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3085/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
