ICCJ. Decizia nr. 3085/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3085/2007
Dosar nr. 2349/32/2006
Şedinţa publică din 15 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, reclamanta N.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bacău, anularea Hotărârii nr. 1092 din 17 10.2006 emisă de pârâtă şi emiterea altei hotărâri complete, în sensul de a i se acorda şi drepturile prevăzute de art. 6 din Legea 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că pârâta nu a luat în considerare în soluţionarea cererii, un act esenţial şi anume copia carnetului de refugiat al mamei sale şi nici aspectul că în perioada refugiului a dobândit un reumatism poliarticular care a determinat în anul şcolar 1982 - 1983 pensionarea sa cu gradul II de invaliditate, fapt dovedit cu adeverinţa din 23 iulie 1991.
La trei termene de judecată consecutive, respectiv 20 ianuarie 2007, 12 februarie 2007 şi 12 martie 2007 reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând:
- anularea Hotărârii de revizuire nr. 1092 din 11 decembrie 2006 emisă de pârâtă, întrucât a fost schimbat abuziv începutul perioadei de refugiu cu data de 1 iulie 1940, în loc de 15 iunie 1940 cum se stabilise iniţial,
- anularea Deciziei nr. 154771 din 7 decembrie 2006 privind acordarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă precum şi a deciziei de revizuire cu acelaşi număr din 6 februarie 2007.
Prin sentinţa nr. 31 din 12 martie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a disjuns acţiunea astfel cum a fost completată prin cererea depusă la data de 25 ianuarie 2007 de cererile prin care s-a solicitat anularea Deciziilor nr. 154771 din 7 decembrie 2006 şi nr. 154771 din 06 februarie 2007 emise de C.J.P. Bacău şi a respins, ca nefondată, acţiunea prin care s-a solicitat anularea Hotărârilor nr. 1092 din 17 octombrie 2006 şi nr. 1092 din 11 decembrie 2006 emise de C.J.P. Bacău, Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000.
Totodată, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii privind anularea Deciziilor nr. 154771 din 7 decembrie 2006 şi nr. 154771 din 06 februarie 2007, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că nemulţumirea reclamantei, căreia i s-a recunoscut calitatea de refugiat prin Hotărârile nr. 1092 din 17 octombrie 2006 şi nr. 1092 din 11 decembrie 2006, constă în neacordarea beneficiului art. 6 din Legea 189/2000 şi în stabilirea începutului refugiului ca fiind 01 iulie 1940, în loc de 15 iunie 1940, nici una din aceste critici nefiind fondată.
Astfel, a reţinut prima Instanţă că în ceea ce priveşte aplicarea art. 6 din Legea 189/2000, reclamanta a dovedit doar faptul pensionării temporare pentru gradul II de invaliditate, în perioada 1 septembrie 1982 - 31 august 1983, însă nu a probat legătura de cauzalitate între acest fapt şi refugiul din perioada 1940 - 1945.
Referitor la data începutului refugiului, Instanţa de Fond a constatat că din actele oficiale şi din declaraţiile martorilor nu rezultă data exactă a refugierii reclamantei, luându-se în considerare susţinerile acesteia din cerere, în sensul că părăsirea localităţii de domiciliu s-a produs în luna iunie 1940.
În legătură cu cererea disjunsă, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 154771 din 7 decembrie 2006 privind acordarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă precum şi a deciziei de revizuire cu acelaşi număr din 6 februarie 2007, Curtea de Apel Bacău a apreciat că nu este competentă a o soluţiona, faţă de aspectul că aceste hotărâri au fost emise de C.J.P. Bacău în temeiul Legii nr. 19/2000, care în art. 155 stabileşte ca primă Instanţă competentă să soluţioneze cererile în anularea acestor decizii de acordarea a pensiei, Tribunalul, secţia asigurări sociale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta - reclamantă N.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. susţinând, în esenţă, următoarele:
1. Instanţa de Fond a disjuns cererea privind anularea Deciziei nr. 154771 din 7 decembrie 2006, precum şi a deciziei de revizuire cu acelaşi număr din 6 februarie 2007, declinând competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bacău, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că deciziile menţionate au fost emise în legătură cu acordarea indemnizaţiei acordate în baza Legii 189/2000, şi nu pentru muncă depusă şi limită de vârstă, cum a reţinut prima Instanţă, astfel încât competenţa de soluţionare aparţinea tot Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ.
2. În mod greşit Instanţa de Fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea 189/2000, deşi prin actele depuse la dosar s-a dovedit că invaliditatea reclamantei îşi are originea în perioada de refugiu, din cauza condiţiilor mizere şi a sărăciei în care a fost nevoită să trăiască împreună cu mama şi sora sa, iar începutul perioadei de refugiu a fost 15 iunie 1940 când trupele sovietice au invadat oraşul Cernăuţi.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
1. Primul motiv de recurs invocat de recurenta - reclamantă nu este susţinut de înscrisurile existente la dosarul cauzei. Astfel la dosarul de fond se află Decizia nr. 154771 din 7 decembrie 2006 şi Decizia de revizuire nr. 154771 din 06 februarie 2007 emise de C.J.P. Bacău, din titlul şi conţinutul cărora rezultând cu evidenţă că acestea privesc „acordarea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă", acestea fiind emise în temeiul dispoziţiilor Legii 19/2000. Faptul că în cuprinsul acestor decizii, alături de pensia de asigurări sociale este prevăzută la rubrică separată şi indemnizaţia calculată în conformitate cu Legea189/2000, care se adaugă la pensie, nu schimbă natura juridică a acestui act, aceste drepturi băneşti speciale (indemnizaţia) fiind incluse în Decizia de pensionare pentru a se înlesni remiterea lor efectivă către beneficiar.
Cum Legea 19/2000 prevede expres prin dispoziţiile art. 87 coroborate cu cele ale art. 155 că Decizia de pensionare pentru munca depusă şi limita de vârstă se poate ataca în termen de 45 de zile de la comunicare (menţiune reluată şi în finalul deciziilor contestate), în primă Instanţă la Tribunal, secţia asigurări sociale, rezultă că sub acest aspect sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bacău este legală, iar susţinerile recurentei - reclamante nefondate.
2. Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefundat pentru următoarele considerente:
Refugiul reclamantei şi a familiei sale s-a produs ca urmare a semnării Dictatului de la Viena la data de 15 iunie 1940. Din actele oficiale depuse la dosar (extras din tabelul nominal al refugiaţilor din Bucovina dosar fond) sau din declaraţiile autentificate ale martorilor P.l.G. şi E.V. (din dosar fond) nu rezultă data certă a plecării reclamantei din localitatea Cernăuţi, indicându-se doar anul 1940. Cu toate acestea, succesiunea istorică a evenimentelor de care face vorbire reclamanta în cererea sa, duce la concluzia că refugiul s-a produs după data semnării Dictatului de la Viena (15 iunie 1940) şi nu în aceeaşi zi, motiv pentru care drepturile prevăzute de Legea 189/2000 se acordă luându-se în calcul data refugiului efectiv şi nu cea a încheierii actului care a avut drept consecinţă exodul populaţiei româneşti din Bucovina. În aceste condiţii, în lipsa unor date concrete, dar în baza unor realităţi istorice de notorietate, în mod corect, pârâta i-a acordat reclamantei drepturile cuvenite, luând ca moment iniţial al refugiului data de 1 iulie 1940.
În ceea ce priveşte aplicarea în cazul reclamantei a dispoziţiilor art. 6 din Legea 189/2000, Curtea apreciază că în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C.civ, reclamanta trebuia să facă dovada pretenţiilor sale. Or, deşi la dosar au fost depuse înscrisuri recente care dovedesc starea de invaliditate a reclamantei, acestea nu au fost susţinute de alte probe care să ateste că afecţiunile prezente au început să se manifeste încă din perioada copilăriei reclamantei, din cauza condiţiilor grele de viaţă generate de refugiu.
În lipsa unor astfel de probe care să demonstreze originea dobândirea afecţiunilor medicale care au dus la invaliditatea reclamantei, în mod corect Instanţa de Fond nu a dat curs cererii formulate, judecătorul neputând soluţiona cauza în baza unor presupuneri sau prezumţii subiective, neprevăzute de lege.
Faţă de argumentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.V., împotriva sentinţei civile nr. 31 din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3081/2007. Contencios. Acţiuni împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3086/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
