ICCJ. Decizia nr. 3131/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3131/2007
Dosar nr. 36/57/200.
Şedinţa publică din 20 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 139 din 15 septembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.D.N.M. în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 92.773, 33 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul material cauzat prin măsura de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului pe perioada 15 octombrie 2004-10 mai 2005 şi suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral provocat de respectiva măsură.
S-a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 47/2005 a Curţii de Apel Alba Iulia , rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost anulată dispoziţia pârâtului de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului, cu obligaţia de restituire a documentului de călătorie menţionat, care a fost restituit la 10 mai 2005. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa respectivă a apreciat că reclamantul a intrat în mod legal în Regatul Unit al Marii Britanii, iar depăşirea termenului de şedere s-a făcut cu aprobarea autorităţilor, întrucât exista în curs de rezolvare o cerere pentru acordarea dreptului de azil.
Pe baza probelor administrate, instanţa de fond în prezenta cauză, sesizată cu cererea de despăgubiri, a apreciat că acţiunea este neîntemeiată, deoarece nu s-a făcut dovada unui prejudiciu determinat sau determinabil şi a raportului de cauzalitate dintre măsura anulată şi pretinsul prejudiciu. Astfel, reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui contract de muncă în Anglia şi nici a plăţii anticipate a chiriei pentru locuinţa ce o deţinea în acea ţară; în plus, măsura suspendării paşaportului de către autorităţile române a fost determinată de returnarea dispusă de autorităţile din Anglia.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul M.D.N.M., susţinând că hotărârea este nelegală şi netemeinică, deoarece au fost ignorate probele existente la dosar privind îndeplinirea condiţiilor art. 998 – 999 C. civ., pentru admiterea acţiunii în despăgubiri.
Astfel, existenţa faptei ilicite a pârâtului a fost probată prin însăşi sentinţa civilă nr. 47/2005 a Curţii de Apel Alba–Iulia, rămasă irevocabilă prin nerecurare, stabilindu-se că luarea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului s-a făcut cu încălcarea art. 14 lit. e) din OG nr. 65/1997 (în vigoare la data luării măsurii).
De asemenea, existenţa contractului de muncă legal încheiat în Marea Britanie a fost dovedit cu scrisoarea semnată de managerul general al S.C.L.B.C.L. şi cu statele de plată depuse la dosar; totodată, alăturat recursului, recurentul depune copia contractului de muncă încheiat la 2 aprilie 2002 pe durata nedeterminată, cu compania menţionată.
De asemenea, recurentul arată că prejudiciul constând în plata anticipată a chiriei rezultă din înseşi clauzele contractului de închiriere depus la dosar, unde se specifică cuantumul chiriei, de 480 lire pe lună şi plata avansului de 2880 lire în numerar, în avans pe 6 luni.
În fine, recurentul susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de despăgubiri morale, deoarece din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat atingerea adusă bunei reputaţii prin suspendarea dreptului de folosire a paşaportului.
În drept, recurentul a încadrat motivele de recurs în dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit situaţiei de fapt reţinute în considerentele sentinţei civile nr. 47/2005, ataşată la dosarul de fond, la data de 15 octombrie 2004, Directoratul pentru Imigrări şi Naţionalitate al Ministerului de Interne Britanic i-a comunicat recurentului-reclamant măsura respingerii cererii sale de azil şi a procedat la returnarea sa în România, pe data de 19 octombrie 2004; la data de 26 octombrie 2004, autorităţile române au luat măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului, ca urmare a acestei returnări. De menţionat că recurentul-reclamant intrase pe teritoriul Marii Britanii cu viză turistică, la data de 4 noiembrie 2004, depăşind ulterior atât scopul, cât şi perioada de valabilitate a vizei.
Faţă de această situaţie de fapt, rezultă că factorul determinant al întreruperii raporturilor de muncă şi de locaţiune stabilite de reclamantul-recurent în Anglia îl constituie măsura de returnare luată de înseşi autorităţile engleze, care nu au acceptat acordarea statului de azilant pentru cetăţeanul român şi au comunicat acest lucru şi companiei angajatoare.
Prin urmare, nu există o legătură de cauzalitate directă între suspendarea dreptului de folosire a paşaportului de către autorităţile române, după revenirea reclamantului în ţară şi pierderile suferite de acesta prin abandonarea situaţiei sale din Anglia, fiind o simplă eventualitate împrejurarea că în lipsa acestei măsuri, cetăţeanul român ar fi obţinut de îndată după returnarea o nouă viză de şedere în Anglia, însoţită de dreptul de muncă.
Faţă de lipsa raportului de cauzalitate între măsura dispusă de autorităţile române şi prejudiciul pretins de reclamant, Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de fond a constatat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile art. 998-999 C. civ., prejudiciul invocat fiind consecinţa directă a măsurilor dispuse de statul străin, în conformitate cu legislaţia sa.
În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.D.N.M. împotriva sentinţei nr. 139 din 15 septembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3115/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3133/2007. Contencios → |
|---|
