ICCJ. Decizia nr. 3134/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3134/2007
Dosar nr. 5583/1/200.
Şedinţa publică din 20 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 30 martie 2006 reclamanţii N.C., T.S.M., P.F., V.V., G.E., A.A., P.M. şi R.C. au formulat recurs împotriva hotărârii nr. 152 din 1 martie 2006, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a fost adoptat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecători şi procurori, solicitând anularea parţială a acestei hotărâri, respectiv în privinţa dispoziţiilor referitoare la examenul de verificare a cunoştinţelor prevăzute de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004.
În motivarea recursului reclamanţii arată că hotărârea atacată cuprinde prevederile nelegale referitoare la materiile de concurs, modalitatea de examinare şi notare, retroactivitatea nepromovării examenului cu consecinţa anulării decretelor de numire în funcţie, restituirii sumelor de bani încasate cu titlu de salariu pentru activitatea desfăşurată în această perioadă şi nulitatea actelor de procedură efectuate (ordonanţe, de reţinere, rechizitorii, ordonanţe de scoatere de sub urmărire penală, etc.)
Se susţine că din economia alin. (13) şi (14) ale art. 33 din Legea nr. 303/2004 şi care se referă la persoanele numite în funcţia de judecător sau procuror având o vechime de 10 ani în funcţia de judecător, ori cumulat judecător, procuror, avocat, rezultă că examenul pentru verificarea cunoştinţelor ar trebui să aibă ca obiect exclusiv verificarea cunoştinţelor acumulate în perioada de 6 luni a cursului obligatoriu de formare profesională desfăşurat în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii. Prin hotărârea atacată examenul este organizat ca un veritabil concurs de intrare în magistratură, cuprinzând toate materiile dreptului, deşi numirea reclamanţilor în magistratură fără concurs s-a făcut tocmai în considerarea experienţei lor anterioare, îndelungată în domeniu.
Se menţionează că aceste prevederi aduc atingere principiului stabilităţii în funcţie, din moment ce nepromovarea examenului conduce la revocarea din funcţia de judecător sau procuror în care au fost numiţi prin decret prezidenţial şi pe care au exercitat-o, îndeplinindu-şi toate atribuţiile de serviciu, alături de ceilalţi magistraţi.
În cauză au formulat cereri de intervenţie în nume propriu şi alţi magistraţi numiţi în aceleaşi condiţii ca şi reclamanţii, cărora li se aplică Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152 din 1 martie 2006, respectiv C.R., ş.a.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a formulat cerere de intervenţie în nume propriu şi accesorie în interesul procurorilor încadraţi la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Parchetelor de pe lângă judecătoriile sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv N.C., P.F., ş.a., cu motivarea că există interesul desfăşurării în condiţii optime a activităţii respectivului parchet, cu un număr suficient de procurori, iar magistraţii respectivi au făcut dovada competenţei lor profesionale prin activitatea desfăşurată.
În drept cererile de intervenţie au fost întemeiate pe prevederile art. 49 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procedură civilă, fiind admise în principiu.
La dosar au fost depuse înscrisuri doveditoare privind numirea în magistratură şi cariera profesională a magistraţilor reclamanţi şi intevenienţi, precum şi hotărârea atacată.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, invocând în principal excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, iar în subsidiar solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Analizând actele dosarului şi susţinerile părţilor, Înalta Curte reţine următoarele:
În privinţa excepţiei de necompetenţă materială invocată de Consiliul Superior al Magistraturii în baza art. 3 pct. 1 C. proc. civ., aceasta urmează a fi respinsă, reţinându-se că potrivit art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe fondul cauzei, prin Hotărârea nr. 152 din 1 martie 2006 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi publicată în M.Of. Partea I, nr. 230 din 14 martie 2006 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror fără concurs. Cu privire la magistraţii numiţi în funcţii de judecători şi procurori fără concurs hotărârea prevede obligativitatea de a urma cursuri de pregătire profesională în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii pe o perioadă de 6 luni, la terminarea acestora urmând a fi susţinut un examen pentru verificarea cunoştinţelor, constând în probe scrise şi orale, teoretice şi practice la drept civil, procesual civil, penal, procesual penal, organizare judiciară, Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi elemente de drept comunitar; se precizează că tematica şi bibliografia pentru disciplinele care fac obiectul examenului se elaborează de Institutul Naţional al Magistraturii şi se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii cu cel puţin 30 de zile înainte de data examenului.
Se mai stabileşte că nepromovarea examenului sau absenţa nejustificată conduce la eliberarea din funcţie.
Reclamanţii şi intervenienţii au atacat aceste prevederi (cuprinse în capitolul VI al Regulamentului), prin prezentul recurs formulat în baza art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, susţinând că acestea contravin prevederilor art. 33 alin. (13) şi (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare.
Analizând legalitatea actului administrativ atacat, Înalta Curte reţine că potrivit art. 33 alin. (13) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, după numirea în funcţia de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la art. 33 alin. (5)-(8), respectiv cele cu o vechime de 10 ani în funcţii de judecător, procuror ori cumulat, judecător, procuror, avocat, sunt obligate să urmeze pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, urmând ca la sfârşitul cursului să susţină, conform alin. (14) al aceluiaşi articol un examen pentru verificarea cunoştinţelor; nepromovarea examenului atrage eliberarea din funcţie cu obligaţia restituirii indemnizaţiilor primite pe perioada cursurilor de formare profesională.
Faţă de conţinutul acestor dispoziţii legale nu se poate susţine că organizarea examenului de verificare a cunoştinţelor, consecutiv cursurilor de formare profesională, este nelegală şi nici nu rezultă din interpretarea literală, gramaticală sau sistematică a textelor de lege că verificarea cunoştinţelor ar trebui să se refere exclusiv la informaţiile dobândite în timpul cursului sau în domeniul în care lucrează magistratul.
Este adevărat că, din considerente de oportunitate a reglementării, ţinându-se seama de scopul examenului, se impune o dozare a dificultăţii şi întinderii subiectelor, dar aceasta este o problemă de aplicare concretă a Hotărârii nr. 152 din 1 martie 2006 de către organizatorii probelor respective, iar nu o problemă de legalitate a actului administrativ.
De asemenea, sancţiunea eliberării din funcţie în cazul nepromovării examenului nu poate fi anulată de către instanţă, aceasta fiind prevăzută tot prin legea menţionată.
Pentru considerentele expuse Înalta Curte constată că recursul şi cererile de intervenţie sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.C., T.S.M., P.F., V.V., G.E., A.A., P.M. şi R.C., împotriva Hotărârii nr. 152 din 1 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Respinge cererile de intervenţie formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, C.E., ş.a., ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3133/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3138/2007. Contencios → |
|---|
