ICCJ. Decizia nr. 3133/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3133/2007
Dosar nr.705/1/200.
Şedinţa publică din 20 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 decembrie 2005, la Curtea de Apel Oradea, SC G.T.E. SRL Drăgăneşti a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 338/CA din 28 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, precum şi a încheierii din 28 noiembrie 2005, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător A.T.V.
În susţinerea recursului declarat, recurentul a menţionat că în mod greşit s-a soluţionat cererea de recuzare, că greşit s-a aplicat legea (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) cu referire la menţionarea în Decizia D.C.S.C. „refacerea inspecţiei fiscale" când reglementarea legală prevede „refacerea actului administrativ" (în situaţia desfiinţării actului administrativ atacat, în speţă Decizia nr. 357 din 11 noiembrie 2004).
S-a mai susţinut că s-a făcut aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la „dubla verificare pe aceeaşi perioadă".
Recurentul a invocat şi interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, aplicând greşit legea, art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Aceasta cu referire la faptul că instanţa nu poate, prin hotărârea dată să decidă „efectuarea unei noi inspecţii fiscale".
Recurentul a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a considerat că în cauză ne aflăm în faţa unei operaţiuni de transfer a dreptului de proprietate cu privire la 13 bunuri imobile, operaţiune care este generatoare de plata a TVA faţă de contractul de asociere în participaţiune din 14 octombrie 1994, încheiat între SC G.T.E. SRL şi SC T.G.I.E. SRL, precum şi actele adiţionale la acesta, ultimul fiind din 4 octombrie 1999.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la 28 noiembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a pronunţat respingerea acţiunii reclamantei SC G.T.E. SRL împotriva pârâtelor A.N.A.F. şi D.G.A.M.C.
Reclamantul solicită anularea deciziei nr. 357 din 11 noiembrie 2004 emisă de pârâtă, precum şi a deciziei de impunere nr. 75630 din 12 august 2004.
În timpul procesului acţiunea a fost extinsă şi faţă de D.G.A.M.C.
De precizat că instanţa de fond a administrat proba cu acte şi expertiză contabilă.
Instanţa de fond a reţinut că în urma raportului de inspecţie fiscală din 9 august 2004.
S-a emis Decizia de impunere nr. 75630 din 12 august 2004, prin care s-a reţinut în sarcina reclamantei pe lângă alte obligaţii bugetare şi obligaţia de a plăti impozit pe profit în sumă de 10.007.797.792 lei, dobânzi aferente de 11.885.733.641 lei, penalităţi aferente de 1.633.140.425 lei, TVA de plătit în sumă de 8.737.368.926 lei, dobânzi aferente de 16.497.900.006 lei, penalităţi de 1.485.352.717 lei.
Reclamanta a făcut contestaţie pentru suma de 9.334.967.116 lei impozit pe profit, 11.716.230.628 lei majorări şi 1.585.163.539 lei penalităţi, precum şi pentru suma integrală reprezentând TVA, majorări şi penalităţi aferente.
Prin Decizia nr. 357 din 11 noiembrie 2004 emisă de A.N.A.F., s-a respins contestaţia pentru T.V.A. şi s-a desfiinţat Decizia de impunere pentru suma totală de 22.636.361.283 lei, reprezentând impozit pe profit, majorări şi penalităţi aferente, cu consecinţa refacerii inspecţiei fiscale de către o altă echipă, pe aceeaşi perioadă şi pentru acelaşi impozit, conform celor reţinute în decizie.
Cu privire la impozitul pe profit, instanţa de fond a reţinut că din considerentele deciziei rezultă că în perioada 1999 – 2000, reclamanta a înregistrat pe cheltuieli de investiţii suma de 94.284.742.883 lei, pe care le-a înscris în declaraţiile de impunere anuală întocmite pe anii 1999-2001 şi le-a dedus din profitul impozabil pe aceşti ani.
Prin raportul de inspecţie fiscală nu s-a pus la îndoială existenţa investiţiei, ci numai forma în care a fost confirmată de consiliul local. Listele de lucrări purtau semnătura primarului, ştampila acestuia şi a consiliului local pentru înştiinţarea beneficiarei de facilităţile prevăzute la art. 10 din OG nr. 27/1996.
S-a mai reţinut că reclamanta a majorat costul de producţie sau de achiziţie a mijloacelor fixe ce fac obiectul investiţiilor realizate în 1999 cu suma de 41.184.055.486 lei, reprezentând valoarea dobânzilor şi diferenţelor de curs valutar înscrise în extrasele de cont aferente unui credit contractat în 1995.
În timpul soluţionării contestaţiei, reclamanta a depus o copie a contractului de credit nr. 20245 din 31 ianuarie 1995, încheiat cu B.A. SA, contract care nu a fost analizat de inspectorii fiscali în raportul de inspecţie fiscală.
Curtea de Apel Oradea a reţinut că soluţia dată prin decizie cu privire la impozitul pe profit, majorări şi penalităţi aferente este legală.
Cât priveşte obligaţia de plată a TVA în considerentele deciziei atacate s-a reţinut că reclamanta a încheiat un contract de asociaţie în participaţiune cu SC T.G.I.E. SRL privind realizarea în comun a proiectului de investiţie „Fabrica de alcool".
Instanţa a reţinut că iniţial SC T.G.I.E. SRL urma să participe la această asociaţie cu bunuri în natură, reprezentând halele 6, 7, 8, 9 şi 10, situate în complex Mădăraş, iar reclamanta cu o creanţă pe seama unui credit ipotecar în valoare de 4.931.624 dolari SUA.
La 31 decembrie 1996, părţile au încheiat actul adiţional prin care modifică contribuţia SC T.G.I.E. SRL şi care nu mai contribuie în natură la această investiţie şi se înţeleg ca să plătească în lei c/valoarea lucrărilor necesare finalizării investiţiilor.
La 4 octombrie 1999 părţile contractului de asociere în participaţiune încheie actul adiţional prin care prelungesc perioada iniţială a asocierii până la efectuarea operaţiunilor de lichidare. Se stabileşte recalcularea aportului adus în lei de SC T.G.I.E. SRL în funcţie de nota de schimb leu – dolari SUA la cursul B.N.R. de la data efectuării operaţiunilor, rezultând o diferenţă de aport în plus din partea SC T.G.I.E. SRL de 2.519.099 USD. Părţile au convenit că pentru această diferenţă de aport, SC T.G.I.E. SRL să devină proprietar pe mijloacele fixe stabilite de comun acord.
La 3 ianuarie 2000, SC T.G.I.E. SRL a emis factura nr. 138958 pentru „diferenţă valorică participaţiune" în valoare de 45.986.152.245,05 lei pe care reclamanta a înregistrat-o în contabilitate, majorând valoarea de intrare a 49 mijloace fixe.
Prin protocolul de predare-primire înregistrat de reclamantă, aceasta predă la SC T.G.I.E. SRL, 13 mijloace fixe în valoare de 45.986.152.245,05 lei, pentru care nu a calculat şi virat T.V.A.
În mod corect instanţa de fond având în vedere dispoziţiile art. 251-256 C. com. a stabilit că contractul în participaţiune a fost numai denumit astfel, singura operaţiune comercială pentru care s-a încheiat contractul fiind realizarea investiţiei, deci nu şi pentru exploatarea investiţiei şi profit, ceea ce este de esenţa contractului de asociere în participaţiune.
S-a reţinut de instanţa de fond că în realitate, părţile au convenit să ridice fabrica de alcool, ca fiind o investiţie făcută de reclamantă în scopul de a beneficia de facilităţile fiscale pentru zona defavorizată (Munţii Apuseni), iar o parte din lucrări să fie plătite antreprenorilor în lei, de către SC T.G.I.E. SRL iar la data finalizării investiţiei să fie restituite sumele plătite. Instanţa de fond a concluzionat că reclamanta a dedus integral toate cheltuielile cu investiţii din propriul profit ca fiind investiţie proprie. Ori, în cazul asocierii în participaţiune, reclamanta trebuie să transmită cheltuielile făcute de celălalt asociat prin decont în vederea înregistrării în contabilitatea fiecăruia, pentru calcularea impozitului pe profit de către acest asociat, conform O.M.F. nr. 33/1996.
Rezultă deci, cu privire la acest contract de asociere în participaţiune, că în mod corect organele fiscale şi instanţa de judecată au apreciat actele administrative atacate ca legale.
Cu privire la celelalte motive de recurs invocate, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de recuzare. Împrejurarea că în şedinţa de judecată în care s-a pronunţat hotărârea atacată în cauză, mai figura un alt proces privind alte părţi, nu este de natură a constitui temei pentru recuzare conform art. 27 pct. 7 C. proc. civ. Legea cere a „judecătorul să-şi spună părerea în pricina ce se judecă".
În cauză, nu s-a dovedit acest lucru, astfel încât în mod corect prin încheiere s-a respins cerere de recuzare.
Cât priveşte aşa-zisa greşită aplicare a legii, cu referire la situaţia în care actul administrativ atacat este desfiinţat în parte prin admiterea contestaţiei şi se dispune refacerea inspecţiei fiscale, iar nu a actului administrativ.
În mod corect, instanţa de fond a reţinut că faptul că în dispozitivul deciziei nu se reproduce textul „refacerea actului administrativ", ci „refacerea inspecţiei fiscal", nu duce la nulitatea deciziei.
Potrivit art. 107 C. proCod Fiscal, raportul de inspecţie stă la baza emiterii deciziei de impunere şi aceasta se emite numai dacă se modifică baza de impozitare.
Pe lângă dispoziţia expresă a comisiei de contestaţii cu privire la beneficiul facilităţilor fiscale prevăzut de OG nr. 27 din 1996, s-a mai prevăzut şi analizarea contractului de credit bancar, act care nu a fost prezentat la inspecţia fiscală, dar care a influenţat calculul impozitului pe profit.
Aşa fiind, în mod corect s-a desfiinţat în parte Decizia de impunere (de comisia de soluţionare a contestaţiilor) cu privire la impozitul pe profit şi s-a dispus refacerea inspecţiei fiscale în raport de considerentele deciziei.
Cât priveşte excepţia dublei verificări a aceleiaşi perioade, este de observat că nesoluţionarea excepţiei de comisia de contestaţie nu duce la nulitatea hotărârii administrativ-jurisdicţionale. Contestaţia fiind soluţionată pe fond (şi neputându-se trimite la comisie pentru a se pronunţa) în mod corect a fost soluţionată de instanţă, în sensul respingerii conform art. 19 din OG nr. 70/1997. Este adevărat că verificarea fiscală se face o singură dată pentru fiecare impozit şi pentru fiecare perioadă supusă controlului.
Art. 103 pct. 3 C. proCod Fiscal cuprinde prevederi potrivit cărora, reverificarea unei anumite perioade se poate face dacă de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie apar date suplimentare, necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor (utilajele transferate de reclamantă nu au avut calculat şi vărsat TVA şi au fost prezentate la calculul impozitului pe profit ca fiind bunuri proprii).
Deci, reverificarea perioadei se încadrează în dispoziţiile art. 103 alin. (3) C. proCod Fisca.
Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, iar recursul declarat fiind neîntemeiat, va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC G.T.E. SRL Drăgăneşti împotriva sentinţei nr. 338/ CA/2005-PI din 28 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva Încheierii dată în Camera de Consiliu din 21 noiembrie 2005 a aceleiaşi instanţe, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3131/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3134/2007. Contencios → |
|---|
