ICCJ. Decizia nr. 3143/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3143/2007
Dosar nr. 36/2/200.
Şedinţa publică din 20 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 419 din 7 februarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.C.T.I. şi SC V. SA.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 4774/EI din 12 decembrie 2006 privind modificarea Deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii nr. 436/2006 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, între aceleaşi părţi, pentru anularea Deciziei nr. 4774/EI din 12 decembrie 2006.
Prin Decizia nr. 436/2006 emisă de A.N.R.C. s-au stabilit tarifele maxime ce pot fi percepute de V. pentru serviciul de interconectare în vederea terminării apelurilor în reţeaua sa, astfel: a) 7,21 eurocenţi/minut, de la data de 1 septembrie 2006; b) 6,40 eurocenţi/minut de la data de 1 ianuarie 2007; c) 5,67 eurocenţi/minut, de la data de 1 ianuarie 2008; d) 5,03 eurocenţi/minut de la 1 ianuarie 2009.
Această decizie a fost modificată la 12 decembrie 2006, prin Decizia nr. 4774/2006, a cărei suspendare se solicită, în sensul că tarifele de interconectare maxime şi calendarul potrivit căruia acestea intră în vigoare sunt următoarele: a) 7,21 eurocenţi/minut, de la data de 1 septembrie 2006; b) 7,40 euorecenţi/minut; de la data de 1 ianuarie 2008; c) 5,03 eurocenţi/minut, de la data de 1 ianuarie 2009.
Faţă de această situaţie de fapt instanţa de fond a apreciat că cele două condiţii prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu sunt întrunite în speţă, deoarece neexistând motive de nelegalitate evidentă a deciziei, care să nu necesite administrarea de probe şi analiza în fond a cauzei, nu se poate dispune suspendarea executării actului administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC R. SA, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, faţă de împrejurarea că în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) coroborate cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, arată recurenta, R. are un interes legitim protejat de lege, care este vătămat grav prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită, fiind în mod direct prejudiciat prin amânarea cu un an de zile a diminuării tarifului de interconectare, de la 7,21 eurocenţi/minut la 6,40 eurocenţi/minut.
Acest interes legitim este strâns legat de dreptul fundamental de a-şi exercita activitatea economică în condiţii de concurenţă loială, drept reglementat de art. 45 din Constituţia României, iar autoritatea emitentă i-a încălcat acest drept, susţine recurenta-tocmai prin amânarea îndeplinirii obligaţiei sale de implementare a unor tarife bazate pe costuri, implicit pentru serviciul de interconectare în vederea terminării apelurilor.
Recurenta argumentează, totodată, că există indicii temeinice de nulitate absolută a Deciziei A.N.R.C. nr. 4774 din 12 decembrie 2006, întrucât aceasta a fost emisă de o persoană care nu mai avea calitatea de preşedinte al A.N.R.C., respectiv dl. D.C.G. Prin Decizia civilă nr. 4316 din 30 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus anularea Deciziei nr. 248 din 4 martie 2005 emisă de Primul Ministru şi reintegrarea d-lui I.S. în funcţia de preşedinte al A.N.R.C.; pe cale de consecinţă, consideră recurentul, Decizia nr. 249/2005 emisă de Primul Ministru, prin care dl. G. a fost numit în funcţia de Preşedinte A.N.R.C. este un act inexistent, întrucât anularea revocării d-lui I.S. produce efecte retroactive, până la data emiterii actului de revocare.
Un alt indiciu de nelegalitate invocat de recurentă se referă la faptul că procedura de emitere a Deciziei nr. 4774/2006 a fost netransparentă şi nepredictibilă, iar A.N.R.C. nu a justificat în nici un mod necesitatea modificării după numai câteva luni a Deciziei nr. 436/2006, prin majorarea tarifelor de interconectare maxime ce pot fi practicate de V. Din compararea celor două decizii rezultă că acestea sunt identice, atât din punctul de vedere al motivării în drept, cât şi în fapt, or o anumită motivare în drept şi în fapt ar trebui să conducă la o singură concluzie juridică; în plus, susţine recurenta, nu există nici o circumstanţă nouă faţă de momentul adoptării Deciziei nr. 436/2006 care să conducă la modificarea calendarului de intrare în vigoare a noilor tarife de interconectare.
În fine, se mai arată în motivarea recursului, Decizia a cărei suspendare se solicită se află într-o contradicţie evidentă cu dispoziţiile art. 45 lit. b), e), şi h) din OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, în redactarea anterioară datei de 1 ianuarie 2007, respectiv: promovarea concurenţei în toate sectoarele pieţelor de comunicaţii electronice, protecţia drepturilor şi a intereselor utilizatorilor cu privire la serviciile şi reţelele de comunicaţii electronice şi încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură.
Decizia nr. 4774/2006 amânând implementarea unor tarife orientate pe costuri, produce efecte anticoncurenţiale şi încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 45 din OUG nr. 79/2002.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, arată recurenta, aceasta este evidentă, deoarece plin aplicarea deciziei nr. 4774/2006 R. va trebui să achite în plus pentru fiecare apel de pe un post de telefonie din reţeaua R. către un post de telefonie din reţeaua V., o sumă de 0,81 eurocenţi/minut în anul 2007 şi o sumă de 0,73 eurocenţi/minut în anul 2008.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 419 din 7 februarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare formulată de R., reţinând în esenţă că în cauză nu este întrunită condiţia cazului bine justificat întrucât, în ceea ce priveşte drepturile sau interesele legitime invocate de către reclamantă, lezarea acestora constituie un aspect asupra căruia trebuie să se pronunţe instanţa investită cu anularea actului; cu privire la condiţia pagubei iminente pentru reclamanta-recurentă, aceasta a fost omisă de către instanţa de fond, neexistând nici o menţiune cu privire la motivele pentru care inclusiv această condiţie a fost considerată neîndeplinită în cauză.
Aceste considerente ale instanţei de fond sunt atât nelegale, întrucât neagă însăşi instituţia executării actului administrativ, în cadrul căreia există dreptul instanţei investite cu soluţionarea cererii de suspendare de a analiza aparenţa de legalitate a actului administrativ, cât şi nefondate, deoarece reclamanta a dovedit şi argumentat suficiente împrejurări care se încadrează în noţiunile cazului bine-justificat şi pagubei iminente, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.
Astfel, paguba iminentă este evidentă, din moment ce se solicită suspendarea unei decizii emisă la 12 decembrie 2006, ale cărei efecte au şi început să se producă la 1 ianuarie 2007, iar prejudiciul suferit de R. este acela că în loc să fie aplicate tarifele de interconectare stabilite de aceeaşi autoritate (A.N.R.C.) printr-o decizie similară, Decizia nr. 436/2006, având acelaşi obiect şi fiind adoptată la 7 iulie 2006, se aplică o nouă decizie, a cărei esenţă o constituie stabilirea unor tarife mai mari pentru perioada avută în vedere de prima decizie, recurenta-reclamantă având de achitat în plus pentru fiecare apel de pe un post de telefonie din reţeaua R. către un post de telefonie din reţeaua V., o sumă de 0,81 eurocenţi/minut în anul 2007 şi o sumă de 0,73 eurocenţi/minut în anul 2008.
Desigur, iminenţa pagubei nu reprezintă un element care prin el însuşi să conducă la suspendarea executării actului administrativ, deoarece acest act se bucură de prezumţia de legalitate, astfel că legiuitorul a prevăzut, în cadrul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, necesitatea unui al doilea element, „cazul bine-justificat", respectiv existenţa unei aparenţe de nelegalitate a actului atacat.
Astfel, fără a intra în analiza unor probleme ce ţin de competenţa instanţei investite cu fondul cauzei, Înalta Curte constată că Decizia nr. 4774/2006 apare că un act administrativ nemotivat, în condiţiile în care aceeaşi autoritate stabilise reglementări în domeniul respectiv cu numai 6 luni în urmă, reglementări cu un impact major asupra utilizatorilor de reţele de telecomunicaţii, adoptate după o procedură laborioasă, ce presupune inclusiv consultarea factorilor implicaţi. Din compararea formulei introductive a deciziei nr. 436/2006 cu cea a Deciziei nr. 4774/2006 se observă că acestea sunt identice, or A.N.R.C. ar fi trebuit să justifice de ce într-un interval de timp scurt a ajuns la concluzia că tarifele maximale stabilite prin Decizia nr. 436/2006 pentru perioada 1 ianuarie 2007-1 ianuarie 2009 şi după această perioadă, nu mai sunt corespunzătoare şi se impun a fi majorate sau amânate, printr-o decizie luată cu mai puţin de o lună faţă de intrarea lor în vigoare.
Este de principiu că motivarea reprezintă un element esenţial al actului administrativ, în funcţie de care se apreciază legalitatea şi oportunitatea acestuia, iar sub acest aspect Decizia nr. 4774/2006 apare ca un act nefundamentat.
În ceea ce priveşte conţinutul reglementărilor cuprinse în Decizia nr. 4774/2006, acestea instituie o amânare a tarifelor fundamentate în funcţie de costuri, îndepărtându-se de acest obiectiv în măsură mai mare decât Decizia nr. 436/2006, care ea însăşi a instituit o perioadă de tranziţie în acest domeniu, ori, acest fapt apare ca o contradicţie faţă de însăşi Decizia A.N.R.C. nr. 123/2003 privind interconectarea la reţeaua publică de telefonie mobilă operată de V. în vederea terminării apelurilor, decizie prin care A.N.R.C. a stabilit în virtutea obligaţiei sale de a promova concurenţa în toate sectoarele pieţei de comunicaţii electronice, prevăzut de art. 45 lit. b) din OUG nr. 79/2002 (în redactarea anterioară datei de 1 ianuarie 2007), că operatorul V. are obligaţia de a percepe tarife fundamentate în funcţie de costuri (determinate pe baza unui model de calculaţie a costurilor). Normele menţionate, la care se adaugă şi art. 45 din Constituţie, referitor la dreptul reclamantei-recurente de a-şi exercita activitatea economică în condiţii de concurenţă loială, precum şi dispoziţiile OG nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată justifică interesul legitim al reclamantei privind formularea cererii de suspendare a actului administrativ.
De remarcat şi existenţa unui interes general privind implementarea unor tarife orientate pe costuri, ceea ce, în final, constituie o măsură de protecţie a consumatorilor de servicii de telefonie; inclusiv din acest punct de vedere există o anumită legitimitate a interesului reclamantei-recurente.
Referitor la calitatea de Preşedinte al A.N.R.C. a d-lui C.G., semnatarul deciziei emise la 12 decembrie 2006, Înalta Curte nu va statua asupra acestui aspect, întrucât ar însemna o antepronunţare în cauza de fond, ceea ce nu este permis în cererea de suspendare.
Pentru considerentele expuse, cu referire la art. 304 pct. 9, 3041 şi art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de suspendare formulate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC R. SA împotriva sentinţei civile nr. 419 din 7 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi pe fond admite cererea.
Suspendă executarea deciziei nr. 4774/EI/2006 din 12 decembrie 2006 pentru modificarea Deciziei Preşedintelui A.N.R.C. nr. 436/2006, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 35/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3138/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3149/2007. Contencios → |
|---|
