ICCJ. Decizia nr. 3345/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3345/200.
Dosar nr. 30663/2/200.
Şedinţa publică din 29 iunie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, prin sentinţa nr. 2214 din 10 octombrie 2006 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC K.R. SA, în contradictoriu cu pârâţii A.N.V. şi Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., dispunând anularea deciziei nr. 60 din 26 februarie 2004 şi a procesului verbal nr. 26740 din 4 decembrie 2003, cu consecinţa exonerării contestatoarei de plata sumelor stabilite prin aceste acte.
Pentru a adopta această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin procesul verbal de control 26740103 s-a stabilit că societatea datorează bugetului de stat drepturi de import, dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă totală de 292.503.157.064 lei.
Contestaţia formulată împotriva procesului verbal a fost respinsă prin actul atacat.
Soluţia dată contestaţiei este nelegală în opinia reclamantei, întrucât organele fiscale au considerat în mod greşit că încadrarea tarifară a bunurilor importate şi declarate ca fiind semifabricate de oţel este 72.28.30.49, în condiţiile în care reclamanta le-a încadrat la poziţia tarifară 7224.90.31.
Sentinţa civilă nr. 1681 din 8 septembrie 2004, prin care a fost respinsă acţiunea reclamantei în primul ciclu procesual, a fost casată prin Decizia nr. 3444 din 24 mai 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea suplimentării probatoriului, apreciindu-se că unica probă ştiinţifică concludentă, a cărei administrare se impunea în cauză, pentru corecta încadrare tarifară a produsului importat, este expertiza tehnică judiciară.
În fond după casare s-a administrat proba cu expertiza contabilă şi expertiza de specialitate în domeniul metalurgie.
Concluziile expertului din domeniul metalurgiei au fost în sensul că bunurile importate se încadrează în poziţia tarifară 72.24.90.31, care a fost indicată în declaraţia vamală.
La aceste concluzii s-a ajuns ţinându-se seama atât de ciclurile tehnologice identificate la societatea reclamantă, cât şi de prevederile HG nr. 803/2004.
Organele vamale au procedat, de altfel, în mod greşit la stabilirea unei alte naturi a bunurilor în cadrul unui control ulterior, fără a avea probe certe în acest sens, considerând că nu este vorba de semifabricate de oţel, ci de alte bare, tije şi profile din alte oţeluri aliate, sens în care s-au bazat numai pe un raport de expertiză prin care s-a concluzionat, de altfel, că pentru a avea siguranţa modului de obţinere a produselor analizate este necesară cunoaşterea fluxului de fabricaţie al producătorului în baza căruia se poate obţine un indiciu suplimentar cu privire la încadrarea acestuia ca semifabricat sau ca produs finit.
Aşadar, pe baza unui raport care nu conţine o concluzie tranşantă, s-a procedat la modificarea naturii bunului importat şi implicit a încadrării tarifare, procedându-se apoi la recalcularea datoriilor penale.
Această procedură nu este legală, întrucât s-ar ajunge ca, pe calea unui control ulterior, organele vamale să poată schimba în mod arbitrar încadrarea tarifară a bunurilor importate ori de câte ori importatorul nu mai are dovezi suficiente în sensul că bunul importat este identic cu cel menţionat în declaraţi vamală.
Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză nu poate modifica soluţia instanţei întrucât expertul contabil a calculat datoriile vamale exclusiv în raport de incidenţa dispoziţiilor HG nr. 803/2004. Or, din Decizia de casare rezultă că dispoziţiile acestei hotărâri reprezintă doar unul dintre aspectele pe care trebuia să le lămurească expertul, concluzia finală privind încadrarea tarifară a bunurilor importate urmând să rezulte din luarea în considerare a tuturor aspectelor tehnice care ţin de competenţa expertului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs A.N.A.F. şi D.R.V. Craiova în nume propriu şi pentru A.N.V.
A.N.A.F. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în materie, întrucât organul vamal este abilitat să verifice, printr-un control vamal ulterior în termen de 5 ani, realitatea celor declarate pe proprie răspundere de către importator în momentul vămuirii mărfurilor, în urma acestuia stabilindu-se încadrarea tarifară corectă a produselor importate de reclamantă ca fiind 72.28.30.49, în raport cu prevederile Legii nr. 98/1996 pentru aderarea României la Convenţia Internaţională privind sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, încheiate la Bruxelles în 1983.
Potrivit tarifului vamal de import în vigoare la momentul efectuării importurilor, codul tarifar 72.24.90.31 declarat de reclamantă corespunde descrierii semifabricatelor din alte oţeluri aliate, laminate la cald sau obţinute prin turnare continuă, cu caracteristicile chimice expres indicate.
Ori, în speţă, reclamanta nu a importat semifabricate cu aceste caracteristici, ele neputând fi clasificate la poziţia 72.24 pentru că nu se încadrează în definiţia Notei 1 lit. i), j) – Nota de subpoziţii la capitolul 72.24, corespunzând definiţiei de la Nota 1 lit. m a aceluiaşi capitol, astfel încât încadrarea corectă este 72.28.30.49, cum a stabilit organul de control.
Instanţa de fond nu a avut în vedere nici faptul că importurile efectuate de către reclamantă au fost transportate din ţările de expediţie în România sub incidenţa C.I.M., cu scrisori de trăsură tip CIM având menţionată încadrarea tarifară 72.28.30.49, că de altfel nici certificatele de expertiză tehnică şi standardul european EN 10079/1992, potrivit cărora barele laminate la cald au secţiunea transversală constantă plină, iar oţelul rotund include barele cu secţiune transversală rotundă având diametrul, în general, de min. 8 mm ceea ce conduce la concluzia că reclamanta a importat bare de oţel.
Prin expertiza efectuată în cauză nu s-a stabilit faptul că materia primă importată a fost folosită pentru producţia de rulmenţi, aceasta neregăsindu-se în fişele limită de consum. De asemenea nu s-a demonstrat că aceasta a trecut prin toate fazele de producţie.
Mai mult, deşi s-a invocat ca temei legal HG nr. 803/2004, prima instanţă nu a avut în vedere întregul act normativ care stabileşte că beneficiază de prevederile sale importurile prevăzute la art. 1, cu condiţia să fi fost folosite pentru producţia de rulmenţi.
În opinia recurentei, acest act normativ nu este, de altfel, incident în speţă, întrucât perioada supusă controlului a fost 21 octombrie 1998 – 28 septembrie 2003, iar actele atacate au fost emise anterior intrării lui în vigoare, prin admisibilitatea aplicării acestuia încălcându-se prevederile art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care consacră principiul neretroactivităţii legii civile,
De asemenea, susţine această recurentă, raportul de expertiză în specialitatea metalurgie nu a precizat dacă există operaţiunile tehnologice de forjare sau laminare la cald cu ajutorul cărora semifabricatele sunt transformate în bare de oţel, astfel încât în mod greşit a fost avut în vedere la soluţionarea cauzei.
Recurenta Direcţia regională vamală, în nume propriu şi pentru A.N.V. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a apreciat că motivarea hotărârii nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind indicate argumente de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei că se impune înlăturarea apărărilor sale.
S-a apreciat că motivarea extrem de succintă a hotărârii şi reţinerile eronate inserate în considerentele acesteia demonstrează cercetarea extrem de superficială a cauzei, a argumentelor de fapt şi de drept avute în vedere de organele fiscale şi cele vamale la întocmirea actelor atacate, dar şi interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente speţei.
Astfel, susţine recurenta, instanţa şi-a întemeiat soluţia numai pe concluziile expertizei tehnice, fără a observa că aceasta nu a observat ciclurile tehnologice ale procesului de fabricaţie şi nici nu a procedat la o analiză a compoziţiei chimice a mărfii, ignorând în acelaşi timp, rezultatul expertizelor efectuate de R. SA.
În opinia acesteia, au fost înlăturate în mod nejustificat concluziile expertizei contabile din care rezultă că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de HG nr. 803/2004, neputându-se demonstra că întreaga cantitate de materie primă a fost utilizată pentru producţia de rulmenţi, întrucât au existat situaţii în care oţelul a fost vândut ca atare, în stare nepreluată, pe piaţa internă.
În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ. au fost invocate aspecte de nelegalitate sensibil identice cu cele din recursul A.N.A.F., anterior arătate, solicitându-se a se avea în vedere şi faptul că, din anul 2003 şi până în prezent, în declaraţiile de import depuse de reclamantă pentru acelaşi tip de marfă, oţel de rulmenţi în bare, provenind din Ucraina şi Franţa este indicată, la rubrica „încadrare tarifară", poziţia 72.28.30.49, adică acea poziţie tarifară pe care, în cadrul prezentului litigiu, intimata-reclamantă o consideră incorectă.
Pe baza acestor argumente s-a solicitat admiterea recursului şi modificare hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantei, cu consecinţa menţinerii actelor autorităţii fiscale şi a celei vamale, ca fiind temeinice şi legale.
Analizând actele dosarului, criticile recurentelor prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea recursurilor şi casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în condiţiile art. 312 alin. (3), ipoteza finală, coroborate cu art. 313 C. proc. civ. modificarea hotărârii nefiind posibilă întrucât este necesară administrarea de probe noi pentru considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3444 din 24 mai 2005, a stabilit că soluţionarea litigiului depinde de corecta stabilire a încadrării tarifare a mărfurilor importate de reclamantă în perioada supusă controlului, în cauză fiind invocate poziţiile tarifare 72.24.90.31, declarată de reclamantă şi exceptată de la plata taxelor vamale şi, respectiv, 72.28.30.49, stabilită de autoritatea vamală în cadrul controlului ulterior.
Din definiţiile poziţiei tarifare în discuţie rezultă că acestea sunt atribuite diferenţelor materiale sau produse în funcţie, pe de o parte, de structura lor chimică iar, pe de altă parte, de metoda fizică de prelucrare folosită pentru a fi obţinute, încadrarea unui produs într-o categorie sau alta constituind o operaţiune cu un grad ridicat de tehnicitate.
Certificatele de analiză ale R. SA nu lămuresc toate aspectele tehnice ale cauzei şi mai mult, precizează expres că pentru a avea siguranţa modului de obţinere a produselor analizate este necesară cunoaşterea fluxului de fabricaţie al producătorului în baza căruia se poate obţine un indiciu suplimentar cu privire la încadrarea produselor importate, aşa cum acestea sunt definite în notele explicative de la Secţiunea XV, Cap. 72 aferente Tarifului Vamal de Import al României.
Întrucât caracteristicile chimice ale produselor din cele două categorii de poziţii tarifare se încadrează în aceleaşi limite, numai determinarea metodei fizice de obţinere a produselor analizate ar putea conduce la corecta încadrare tarifară a acestora, dar această metodă nu a fost determinată în urma analizelor efectuate de R.
În aceste condiţii, unica probă ştiinţifică a cărei administrare se impunea pentru lămurirea aspectelor tehnice ale speţei este expertiza tehnică judiciară, care să aibă în vedere toate normele legale incidente, inclusiv HG nr. 803/2004, instanţa de casare pronunţându-se, aşadar, asupra aplicabilităţii în speţă a acestui act administrativ cu caracter interpretativ.
S-a reţinut, de asemenea, că reclamanta a depus la dosarul cauzei o expertiză tehnică extrajudiciară asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat.
În rejudecare, s-a administrat proba cu expertiza de specialitate în domeniul metalurgie având ca obiective verificarea îndeplinirii caracteristicilor tehnice şi a compoziţiei chimice prevăzute de HG nr. 803/2004 şi stabilirea încadrării tarifare în raport cu aceste caracteristici şi cu fluxul de producţie al produsului şi procesul tehnologic de fabricaţie a rulmenţilor.
S-a administrat, de asemenea, proba cu expertiza contabilă pentru a se stabili, în baza înregistrărilor contabile, dacă oţelul importat a fost utilizat ca materie primă pentru producţia de rulmenţi, conform dispoziţiilor deciziei de casare şi, respectiv, la solicitarea reclamantei, dacă în raport cu valoarea exporturilor efectuate societatea beneficia de regimul de perfecţionare activă şi care este suma din cuantumul datoriei vamale ce ar trebui restituită ca urmare a aplicării respectivului regim.
Aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor HG nr. 803/2004, raportat la caracterul său de act administrativ cu caracter interpretativ a fost stabilit prin Decizia de casare, dezlegarea dată acestei probleme de drept fiind obligatorie pentru judecătorii fondului conform dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit art. 1 al acestui act normativ, în executarea dispoziţiilor legale privind Tariful vamal de import al României, la poziţia tarifară 72.24.90.31 se încadrează oţelul sub formă de bare, cu secţiune circulară plină sau tubulară, având compoziţia chimică expres indicată de text, iar, în conformitate cu prevederile art. 2, importurile de produse descrise la art. 1, efectuate până în prezent şi utilizate pentru producţia de rulmenţi, reprezintă semifabricate care se încadrează la respectiva poziţie tarifară.
Prin expertiza de specialitate în domeniul metalurgiei s-a concluzionat că oţelurile importate de reclamantă îndeplinesc condiţiile tehnice şi compoziţionale stabilite prin hotărârea de guvern, concluzie care se coroborează, sub acest aspect, cu cea a expertizei extrajudiciare la care s-a făcut referire în Decizia de casare, nefiind contestată, de altfel, nici de recurente.
Prin acelaşi raport de expertiză se apreciază totodată că importurile de oţel marca SH -15 au fost utilizate ca materie primă pentru fabricarea rulmenţilor.
Or, sub acest aspect, prin expertiza contabilă s-a concluzionat că materia primă importată de reclamantă nu a fost folosită integral pentru realizarea producţiei de rulmenţi, înregistrându-se situaţii în care oţelul provenit din import a fost vândut ca atare, fără a se proceda însă la determinarea în concret a cantităţilor folosite efectiv în acest scop pentru care s-ar fi impus reţinerea încadrării tarifare prevăzute de HG 803/2004, cu consecinţa diminuării corespunzătoare a obligaţiilor de plată stabilite în sarcina societăţii reclamante.
Cum concluziile celor două expertize sunt contradictorii sub aspectul unui element de bază în soluţionarea cauzei, era absolut necesară suplimentarea probatoriului pentru înlăturarea oricărei îndoieli în privinţa îndeplinirii cerinţelor impuse de HG nr. 803/200 referitoare la utilizarea importurilor pentru producţia de rulmenţi, inclusiv prin învederarea necesităţii efectuării unei noi expertize, în condiţiile art. 212 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât respingerea cererii de verificare a obiectivelor părţilor pentru simplul motiv, că s-a răspuns la obiectivele fixate şi înlăturarea expertizei contabile sunt nejustificate.
Neprocedând astfel, instanţa de rejudecare a încălcat principiul rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum şi dispoziţiile ar. 315 alin. (1) C. proc. civ., impunându-se casarea hotărârii în condiţiile temeiului legal anterior arătat.
În cadrul rejudecării cauzei, instanţa de fond va face aplicarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., administrând toate probele necesare pentru clarificarea acestui element de bază în soluţionarea cauzei, ţinând seama şi de cererile de recurs, referitoare la existenţa sau inexistenţa anumitor operaţiuni în cadrul fluxului tehnologic al producţiei de rulmenţi.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este incident în speţă, însă această constatare nu este de natură a impune o altă soluţie în cauză, raportat la motivul de casare reţinut.
În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Considerentele sau „motivele de fapt şi de drept" la care se referă acest text, sunt elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la soluţia cuprinsă în dispozitiv, o hotărâre care, în condiţiile legii, nu evocă raţiunile ei fiind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile ce guvernează procesul civil.
Tocmai de aceea, legiuitorul a stabilit, prin art. 304 pct. 7, coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., că se poate solicita modificarea ei atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu impune însă, obligaţia de a se răspunde punctual la toate, susţinerile şi afirmaţiile părţilor, textul făcând referire expresă numai la indicarea motivelor pentru care au fost respinse „cererile" acestora, instanţa având, aşadar, posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora în raport de legătura lor logică, examinându-le grupat.
De altfel, în speţă, hotărârea a fost dată în rejudecare, iar în primul ciclu procesual instanţa supremă a examinat aspectele legate de forţa probantă a certificatelor de analiză ale R. SA indicând motivele pentru care s-a concluzionat că unica probă ştiinţifică elocventă este expertiza, astfel încât o reiterare a motivelor pentru care acestea nu sunt determinante în adoptarea soluţiei nu mai era necesară.
Printre considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate în cauză, casând hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, soluţie admisibilă în speţă în raport de prevederile art. 27 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care cauza se afla pe rol la data intrării în vigoare a acesteia,nefiind incidente astfel prevederile art. 20 alin. (3), teza finală din acelaşi act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de A.N.A.F. şi de D.R.V. Craiova în nume propriu şi în numele şi pentru A.N.V. împotriva sentinţei civile nr. 2214 din 10 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecarea, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3344/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3373/2007. Contencios → |
|---|
